„Luminează Circul”: Concert marca „Gândul Mâței” pe arena mare a Circului din Chișinău, aflat în paragină
2702
Trupa „Gândul Mâţei” va prezenta un concert pe arena mare a Circului din Chișinău la 5 mai, începând cu ora 19.00.
Evenimentul aniversar, dedicat celor 20 de ani de activitate a trupei, are loc în cadrul proiectului „Luminează Circul”, care își propune să sensibilizeze opinia publică privind starea deplorabilă în care a ajuns arena mare a Circului din Chișinău. Organizatorii promit un show spectaculos de circ şi de lumini, cu implicarea mai multor actori de teatru şi artişti, precum Roman Iagupov, Geta Burlacu, Guz, Lidia Scarlat etc.
Banii colectaţi în cadrul vânzării biletelor vor fi donaţi pentru renovarea arenei mari a Circului din Chişinău, iar acest lucru vine să încurajeze eventualii donatori să ofere bani pentru restabilirea acestei clădiri din Chișinău.
„Orașul merită să aibă un Circ, mai ales că avem o clădire printre cele mai frumoase din Europa de Est”, a declarat Nicu Țărnă, solistul de la „Gândul Mâței”, astăzi, într-o conferință de presă, în cadrul căreia s-au anunțat evenimentele celei de-a doua ediţii a Forumului „Urbanismul şi dezvoltarea durabilă a Chişinăului”, susținută de Ambasada Franței, cu genericul „Urbanismul în serviciul populaţiei”, care se va desfăşura la 20 şi 21 aprilie la Chișinău.
Directorul Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, Ion Ştefăniţă, a adăugat că, dacă vor fi găsite resurse financiare, Circul ar putea fi transformat într-un centru multicultural.
Potrivit lui Ştefăniţă, reamenajarea Circului este unul dintre cele două proiecte selectate anului trecut în cadrul unui concurs de urbanism şi arhitectură pentru reamenajarea a două zone din oraşul Chişinău. Cealaltă zonă prevede transformarea unei porţiuni a străzii 31 August 1989 în zonă pietonală, în perimetrul străzilor M. Cebotari şi A. Puşkin.
„Juriul moldo-francez a selectat schiţele de proiect şi, odată cu identificarea surselor de finanţare, vor fi realizate aceste proiecte. Pe 5 mai, trupa „Gândul Mîţei” va prezenta un concert pe arena mare a Circului în carul proiectului „Luminează Circul”, iar pe 18 mai, de Ziua Internaţională a muzeelor, vom încerca să transformăm pentru o zi strada 31 August 1989 în una pietonală”, a spus Ion Ştefăniţă.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
05.09.2026
23:23
05.09.2026
23:05
05.09.2026
23:03
05.09.2026
22:24
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
05.09.2026
19:56
05.09.2026
19:46
05.09.2026
19:45
05.09.2026
19:41
05.09.2026
19:27
05.09.2026
19:21
05.09.2026
19:01
05.09.2026
16:54
05.09.2026
16:43
05.09.2026
16:24
05.09.2026
16:12
05.09.2026
16:10
05.09.2026
15:49
05.09.2026
14:35
05.09.2026
14:25
05.09.2026
14:17
05.09.2026
14:15
05.09.2026
14:08
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum sunt împărțite pădurile lumii și ce înseamnă pentru climă țările cu suprafețe forestiere mici, precum Moldova
Ambasadorul Rusiei la Chișinău atacă tandemul Bruxelles-București și acuză UE și România că transformă Moldova într-o „periferie înapoiată și lipsită de drepturi”
Ambasadorul Rusiei la Chișinău acuză „tandemul Bruxelles-București” că subminează suveranitatea Moldovei și șterge din memoria publică istoria ruso-moldovenească
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global


















