Lucruri neştiute despre DECEBAL, ultimul rege al Daciei. De ce se temeau romanii de el şi CUM A MURIT

Decebal a fost ultimul rege al Daciei şi un personaj de legendă în istoria poporului român. A fost omul care a condus armatele Daciei în cele mai crunte înfruntări din Antichitate. Decebal a sfârşit ucigându-se, iar după moartea sa, o parte a teritoriilor aflate în stăpânirea lui au intrat în componenţa Imperiului Roman.

Decebal, ultimul rege al Daciei, este unul dintre personajele fascinante din istoria românilor, scrie adevarul.ro, citat de romaniatv.ro. Domnia sa, de două decenii, a avut loc într-o perioadă în care Imperiul Roman se afla într-o continuă expansiune şi reprezenta cea mai mare ameninţare pentru poporul care stăpânea teritoriile actuale ale României. Armatele regelui dac au fost înfrânte în cele din urmă de romani, iar o parte a ţării a devenit provincie a Imperiului. Totuşi, regele înfrânt a rămas în istorie ca un adversar de temut chiar şi pentru puternicul Imperiu Roman.

Iată zece lucruri mai puţin cunoscute despre regele Decebal:

1 Cea mai faimoasă descriere

Istoricul latin Cassius Dio l-a prezentat pe Decebal ca fiind un duşman de temut al romanilor. „Decebal, regele dacilor, era priceput în ale războaielor şi iscusit la faptă, ştiind când să năvălească şi când să se retragă la timp, meşter în a întinde curse, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere: pentru cari lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut", relata Dio Cassius, în Istorii, volumele în care a descris războaiele daco-romane.

2 Cum a ajuns rege

Potrivit istoricilor, Decebal s-a născut între anii 50 şi 60 ai erei noastre şi a ajuns la conducerea ţării în anul 87, într-o perioadă în care Dacia se afla sub ameninţarea armatelor romane. Puterea i-a fost cedată de bunăvoie, potrivit relatărilor unor istorici antici, de către regele Duras, iar decizia a permis astfel reorganizarea şi întărirea statului dac. Decebal ar fi fost fiul regelui Scorilo, potrivit interpretării date de istorici unei inscripţii descoperite în Sarmizegetusa Regia. Este vorba de un vas, probabil unul de cult, ştanţat cu inscripţiile Decebalvs Per Scorilo, scrise cu litere latine. Istoricul Hadrian Daicoviciu a tradus inscripţia prin: Decebal fiul lui Scorilo. „Într-adevăr, cuvântul per (înrudit cu latinescul puer) are în limba traco-dacilor înţelesul de „fiu", ca, de pildă, în numele Zuper. Alfabetul grecesc e înlocuit cu cel latin; pe marele vas de cult descoperit la Sarmizegetusa inscripţia DECEBALVS PER SCORILO e redactată în limba dacilor, dar cu litere latine", constata Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii (1965).

3 Cum arăta regatul lui Decebal

În vremea lui Decebal, regatul dac a cuprins Transilvania, Banatul, Oltenia, centrul şi sudul Moldovei, fiind considerat mai puternic şi mai bine organizat, decât în vremea regelui Burebista, chiar dacă era mai puţin întins. Graniţele statului dac erau la sud şi la vest Dunăera, la est Prutul şi Dunărea, Dobrogea fiind sub influenţă romană, iar la Tisa şi Prutul. Capitala era la Sarmizegetusa Regia, în Munţii Orăştiei.

4 Primii ani de război ai lui Decebal

Din primii ani de domnie ai lui Decebal, Dacia se afla în conflict cu Imperiul Roman. În vremea împăratului Domiţian, romanii au invadat teritoriile din sudul ţării, însă iniţial au fost înfrânţi şi zdrobiţi. În anul 88, romanii reuşesc să obţină o victorie împotriva dacilor, la Tapae (Porţile de fier ale Transilvaniei, din zona Ulpia Traiana Sarmizegetusa), iar ulterior între cele două popoare se instaurează pacea. Deşi Decebal fusese înfrânt, tratatul de pace încheiat cu Roma îi era avantajos, susţin istoricii. Decebal a fost numit rege clientelar al Romei, dar regatul său beneficia de subvenţii din partea Romei, care a trimis în Dacia ingineri constructori şi instructori militari, astfel încât ţara să se poată dezvolta şi organiza.

5 Cum a primit numele Decebal

Istoricii susţin că numele Decebal înseamnă „cel curajos" sau „cel puternic". Regele dac s-a numit Diurpaneus înainte ca faima cucerită în războaiele de la Tapae să îi aducă acest supranume. Unul dintre aceste războaie a fost purtat cu armatele împăratului Domiţian, conduse de generalul Fuscus. În anul 87, romanii au trecut Dunărea, dar au fost opriţi la Tapae, în urma unei ambuscade plănuite de Decebal. Istoricii susţin că aproape toţi soldaţii din Legiunea a V-a Aludae au fost ucişi, împreună cu generalul Cornelius Fuscus. Înainte de această bătălie, Decebal, văzând numărul mare al forţelor armate romane, a propus încheierea unui tratat de pace, însă a fost refuzat. „Atunci a trimis o nouă solie, cu înştiinţarea că de-i vor cere lui romanii pe viitor pace, nu o va da decât în schimbul unui tribut de doi oboli pe an de fiecare cap de roman din imperiu. Se pare că Fuscus a luat atunci insulta asupra sa şi că a intrat — pe cât de furios, pe atât de imprudent — în Dacia, spre a pedepsi pe Decebal. Având un astfel de temperament, înţelegem cum Fuscus a putut fi atras în cursă şi sfârmat, de cumintele, socotitul şi plinul de resurse strategice, Decebal al Dacilor. Steagurile şi prada cucerite de la romani — acum se va fi prăpădit întreaga Legio V Alaudae — fură duse — ştim sigur acest lucru de la Cassius Dio — nu la Sarmizegetusa, ci în alte burguri din munţi", scrie istoricul Vasile Pârvan, în volumul Getica (1926).

6 Cum i-a înşelat pe romani

O altă mărturie a iscusinţei regelui dac în război a venit în urma înfrângerii din anul 88, de la Tapae, unde dacii au încercat să ţină piept invaziei legiunilor romane conduse de generalui Tettius Iulianus. Istoricii susţin că atunci legionarilor romani li s-a ordonat să îşi înscrie fiecare numele pe scut, pentru a putea fi urmăriţi în luptă. I-au învins pe daci, însă au suferit pierderi însemnate. Armata lui Decebal s-a retras în munţi, din calea romanilor, care au renunţat să o urmărească şi să o zdrobească. O legendă spune că una dintre capcanele întinse de regele Decebal romanilor a fost cea a curăţării trunchiurilor de copaci dintr-o pădure, pe care le-au împodobit cu arme şi armuri, astfel încât legionarii au crezut că au în faţă o mare armată şi au evitat înaintarea spre Sarmizegetusa. O altă istorisire despre bătălia de la Tapae îl prezintă pe dacul Vezinas, cel care a scăpat de captivitate prefăcându-se mort, pe câmpul de luptă, şi fugind apoi noaptea la adăpost.

7 Armata lui Decebal

Potrivit istoricilor, armata lui Decebal se putea ridica la 60 000 de oameni, dintre care 40 000 erau daci, iar restul proveneau din rândurile triburilor germanice şi sarmatice, care le-au fost aliate dacilor împotriva romanilor. Despre organizarea armată a dacilor a scris istoricul Vasile Pârvan. „Atât organizarea trupelor, pe cete comandate de şefi pricepuţi în ale războiului (mai ales de guerilla şi de stratageme), cât şi armamentul şi maşinile de război, geţii le puteau perfect învăţa de la regii elenistici, ai Macedoniei şi Thraciei, cu cari fuseseră în necontenite lupte, sau la cari serviseră ca mercenari. Dar principalele lupte ale geţilor nu erau cu Grecii ori, pe urmă, cu Romanii, ci cu barbarii înconjurători: Scytho-Sarmaţi, Suebi, Bastarni, Celţi de toate felurile, în sfârşit Thraci. Prin urmare, oastea getică fiind mai mult o periodică ridicare în masă a populaţiei ţărăneşti turburate de vecinii nomazi şi prădalnici, va fi avut acelaş caracter, ca şi oastea principatelor române de mai târziu: cete ţărăneşti, înarmate adesea cu simple unelte agricole, ori măciuci şi buzdugane de lemn strujit şi pârlit. Pe vremea lui Decebal, dacii aveau de mult cetăţi tari şi maşini de războiu după modelele romane. Dar chiar în războiaiele cu Traian, dacii apar pe Columnă tot ca nişte ţărani, înarmaţi ad-hoc, iar nu ca oaste de meserie", scrie Vasile Pârvan. Istoricul adăuga că dacii întrebuinţau la atac ordinea de luptă în formă de pană, care să intre şi să rupă în două frontul duşman.

8 Războaiele daco-romane

În primul război de cucerire a Daciei, romanii au folosit o armată care ajungea la 150.000 de militari. Războiul a început în primăvara anului 101, dar fusese pregătit din anii precedenţi. Aurul şi celelalte resurse ale Daciei şi forţa ameninţătoare a statului lui Decebal au fost cauze pentru care împăratul Traian a dorit cucerirea acestui teritoriu. În timpul primului război, romanii au reuşit să distrugă mai multe fortăreţe din Munţii Orăştiei, dar apropierea iernii i-a obligat să îşi încetinească înaintarea. O legendă prezintă armata romană în faţa unei cetăţi dacice, găsind înfipte în pari craniile prizonierilor romani. Bătăliile dintre daci şi romani duc la pierderi mari de ambele părţi şi se încheie la sfârşitul anului 102, cu un armistiţiu dictat de Traian, defavorabil dacilor. Al doilea război daco-roman a început în primăvara anului 105, când Decebal, bazat pe susţinerea aliaţilor săi, atacă legiunile romane cantonate în Dacia, cu intenţia de a recupera teritoriile pierdute. Represaliile romanilor, care dispuneau la acea vreme de o armată extinsă până la 200.000 de oameni, sunt puternice. Ele duc în vara anului 106, la cucerirea şi distrugerea Sarmizegetusei Regia. Războiul se încheie astfel cu înfrângerea dacilor, cu moartea regelui Decebal, şi cu proclamarea Daciei ca provicie romană.

9 Comoara lui Decebal

Istoricii care au relatat despre războaiele daco-romane afirmă armatele împăratului Traian au luat prăzi care au totalizat peste 160 de tone de aur şi 300 de tone de argint. Cucerirea Daciei a fost sărbătorită timp de 123 de zile pe străzile Romei, iar cetăţenii ei au fost scutiţi timp de un an de plata impozitelor. Înainte ca Dacia să fie cucerită de romani, Decebal ar fi ascuns însă o parte a comorilor în albia râului Sargeţia, care curgea în apropierea capitalei Sarmizegetusa Regia, potrivit lui Dio Cassius. „Decebal abătuse râul cu ajutorul unor prizonieri şi săpase acolo o groapă. Pusese în ea o mulţime de argint şi de aur, precum şi alte lucruri foarte preţioase, aşezase peste ele pietre şi îngrămădise pământ, iar după aceea aduse râul din nou în albia lui. Tot cu oamenii aceia Decebal pusese în siguranţă, în nişte peşteri, veştminte şi alte lucruri la fel. După ce făcu toate acestea, îi măcelări, ca sa nu dea nimic pe faţă", relata Dio Cassius. Istoricul roman susţine însă că Decebal a fost trădat de Biciclis, unul dintre apropiaţii săi, căzut prizonier în război, iar romanii ar fi descoperit comoara. O altă relatare despre comoara lui Decebal a revenit în actualitate 14 secole mai târziu, când localnicii au găsit în râul Strei tezaure extrem de valoroase, despre care se credea că au aparţinut regelui dac. „Mergea nişte pescari români cu şeicile din Mureşu în Streiu şi, legându-şi luntrile cu un trunchiu, au zărit că sclipeşte ceva. Vrând să scoată din apă cceea ce sticlise prin rădăcinile lemnului şi cercând mai de adinsul, au aflat şi mai mulţi galbeni, mai cu seamă de ai lui Lisimahu, craiul Traciei, cu inscripţie grecească. Cum am înţeles din oameni vrednici de credinţă, la 400.000 de galbeni şi mulţi sloi (n.r. piese) de aur au aflat.", relata Gheorghe Şincai, în Hronica Românilor.

10 Cum a murit Decebal

Scena dramatică a morţii lui Decebal a fost ilustrată pe Columna lui Traian. Fresca îl înfăţişează pe acesta înconjurat de ostaşii romani, în timp ce îşi taie gâtul cu un pumnal. „Decebal ştia bine că după ce totul a fost pierdut urma să fie târât în robie, să împodobească triumful împăratului învingător. Mândria lui nu suporta o asemenea ruşine şi de aceea a preferat să-şi curme singur viaţa", explica istoricul Ioan Horaţiu Crişan. Scena a fost relatată şi de istoricul latin Dio Cassius. „Când a văzut Decebal că scaunul lui de domnie şi toată ţara sunt în mâinile duşmanului, că el însuşi este în primejdie să fie luat prizonier, îşi curmă zilele. Capul său fu dus la Roma", relata istoricul latin Dio Cassius. Despre locul unde s-ar fi petrecut evenimentul se ştie mai puţin. Unii istorici plasează sinuciderea în apropierea cetăţii Sarmizegetusa Regia, iar o legendă spune că acesta ar fi Poiana Omului, din Munţii Orăştiei.