Lucrările de construcție a 72 de locuințe sociale în raionul Soroca au fost finalizate
796
Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, împreună cu o comisie de specialitate au verificat astăzi calitatea lucrărilor de construcție efectuate pe șantierul de construcție a locuințelor sociale din raionul Soroca și au stabilit un termen de dare în folosință a apartamentelor, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Specialiștii în domeniu, împreună cu executantul, proiectantul și reprezentanții Inspecției de Stat în Construcții au constat că antreprenorul și-a onorat sarcinile și obligațiile contractuale și a respectat documentația de execuție a lucrărilor de construcție.
„După această etapă, antreprenorul mai are două săptămâni pentru a remedia obiecțiile comisiei și a da în folosința beneficiarului cele două blocuri locative. În prezent mai sunt câteva apartamente în care se finisează pardoselile și se instalează obiectele sanitare. Ținând cont de categoriile de cetățeni cărora le sunt destinate aceste apartamente, am urmărit cu strictețe ca accesul în bloc și inclusiv în apartamente să fie prevăzut și pentru persoanele cu necesități speciale”, a menționat Vasile Bîtca.
Amintim că proiectul de construcție a locuințelor sociale la Soroca a fost inițiat în septembrie 2014, iar costul total al acestuia constituie circa 2,2 mln euro. Cele 72 de locuințe sociale vor fi date în folosință la cheie și vor dispune de obiecte sanitare instalate, gresie și faianță, pardoseli laminate, pereți și tavane vopsite, încălzire autonomă.
Locuințele sociale sunt construite în țara noastră cu suportul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, care oferă țării noastre un împrumut de circa 20,4 mln. euro pe un termen de 20 de ani, cu o perioadă de grație de circa 5 ani.
16.12.2025
20:28
243
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
16:19
401
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
15:43
425
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
15.12.2025
20:29
707
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
17:40
748
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
14:37
695
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
10:44
785
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
14.12.2025
19:01
1051
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
13.12.2025
20:47
1269
Din 13 decembrie 2025: Scăderi semnificative de temperatură și cer noros în întreaga țară
12.12.2025
20:22
1220
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
16.12.2025
20:45
285
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
242
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
313
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
365
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
415
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
438
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
370
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
444
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
16.12.2025
17:46
369
Ministra Agriculturii anunță măsuri temporare de susținere a fermierilor din Cahul în fața executărilor silite
503
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
16:29
406
Licitația pentru producători de energie regenerabilă cu capacitate mare începe oficial pe 19 decembrie 2025
16.12.2025
16:28
434
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
16:19
400
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
16:12
444
Eveniment de dialog între MIDR și mediul privat pentru impulsionarea proiectelor de infrastructură în Moldova
16.12.2025
15:43
423
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
16.12.2025
15:12
480
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
538
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
500
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
478
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
592
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
491
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
469
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
627
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
679
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
565
Horoscopul zilei 16.12.2025
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














