Lorena Bogza sparge tăcerea: „Da, sunt o viitoare mămică!” Află cine este tatăl copilului
3250
Foto: acasatv.md După ce a confirmat ca s-a îngrășat cu câteva kilograme pentru ca mănâncă bine și încearcă să nu se streseze, mai multe voci au presupus că vedetă este însărcinată. Mai apoi, am prins-o că citește știri despre sarcină și lucrurile permise sau interzise în această perioadă.
În tot acest timp, prezentatoarea PRO TV a evitat să vorbească deschis despre acest subiect, precizând doar că va vorbi atunci când va avea ceva de spus. Se pare că acest moment a venit, Lorena fiind invitata Nataliei Cheptene la emisiunea „O seară perfectă”.
Prezentatoarea PRO TV a decis să pună punct tuturor speculațiilor. „Da, sunt o viitoare mămică. N-am vrut să țin taina, este o mare bucurie și am vrut s-o împărtășesc cu toată lumea”, a declarat Lorena Bogza la O Seară Perfectă. Deși zvonurile au apărut mai devreme, frumoasa blondă a reușit abia acum să spargă tăcerea: „N-am spus până acum, pentru că vroiam să mă asigur că totul e în regulă. Toate mamele mă vor înțelege, trebuia să fac toate testele. În sfârșit s-a întâmplat”, a declarat prezentaroare în cadrul emisiunii.
Lorena Bogza mărturisește că copilul nu a fost neapărat un lucru programat și regretă că nu s-a întâmplat mai devreme. Chiar și așa, copilul urmează să apară în aprilie, aproape de ziua sa de naștere: „Vom fi în casă trei tauri, pentru că și tatăl are aceeași zodie ca și mine”. Chiar dacă nu a aflat dacă va fi fetiță sau băiat, Lorena Bogza spune că cel mai mult își dorește ca bebelușul ei să fie unul sănătos.
Cu tatăl copilului se cunoaște de aproape 7 ani. Iurie Năstas este un cunoscut om de afaceri: „Este un bărbat extraordinar. Eu dacă aveam să aleg un tată pentru copilul meu, nu cred că puteam să aleg altul mai bun. Este un tată foarte grijuliu, va crește un copil destoinic”.
24.02.2026
10:53
9200
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
06:57
13966
VIDEO // Reacția străinilor la melodia „Viva, Moldova” a lui Satoshi te face să crezi că este favorit la câștigarea trofeului Eurovision 2026: „Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați"
09.09.2025
13:06
36934
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
35120
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
46473
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
30526
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
28984
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
21390
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
20912
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
22267
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
21629
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
10.04.2026
21:06
38
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
57
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
356
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
279
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
271
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
429
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
414
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
379
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
647
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
480
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
585
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
606
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
594
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
590
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
798
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
788
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
753
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
657
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
612
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
725
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
784
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
828
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
737
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
676
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
668
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














