UPDATE // SECRETOMANIE la VÂRF: Cei trei NOI miniștri din Guvernul Recean, „anunțați” cu jumătate de oră înaintea depunerii la Președinție a jurământului de învestire în funcție
1890
UPDATE // Noii miniștri, care vor depune jurământul de învestire în funcție luni după-amiază, sunt Dan Perciun, Andrei Spînu și Adrian Efros. Informația a fost confirmată pentru Ziarul NAȚIONAL de către purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Dacă numele deputatului Dan Perciun a fost vehiculat ca potențial ministru al Educației și Cercetării, iar al lui Andrei Spînu - de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, după anunțul de vineri al premierului Dorin Recean privind demisia a trei șefi de ministere, la cârma Ministerului Afacerilor Interne avem un nume nou.
Este vorba despre Adrian Efros, actual șef al Centrului Unic de Gestionare a Crizei.
Miniștrii desemnați în fruntea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Educației Cercetării depun astăzi, începând cu ora 14:30, jurământul de învestire în funcție, în prezența președintei Maia Sandu și a prim-ministrului Dorin Recean.
Numele celor trei noi miniștri nu au fost anunțați oficial de către Guvern, urmând a fi „cunoscuți” abia în momentul depunerii jurământului.
CITIȚI și DEMISII la Guvern // Spînu revine la MIDR, Cernăuțeanu sau Cheptonar se „bat” pentru Interne, iar deputatul Perciun va ocupa fotoliul de ministru al Educației? Cum comentează Guvernul zvonurile de pe Telegram
Amintim că premierul Dorin Recean a anunțat vineri demisiile Liliei Dabija din funcția de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a Anei Revenco de la cârma Ministerului Afacerilor Interne și a lui Anatolie Topală din funcția de ministru al Educației și Cercetării, fără a explica motivele acestor decizii.
07.03.2026
08:10
385
Horoscopul zilei 07.03.2026
465
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
630
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
658
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
488
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
515
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
542
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
671
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
568
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
554
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
07.03.2026
08:10
358
Horoscopul zilei 07.03.2026
441
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
608
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
636
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
472
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
501
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
529
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
656
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
551
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
542
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
571
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
597
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
539
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
618
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
540
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
564
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
581
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
1006
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
621
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
897
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
563
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
06.03.2026
12:40
690
Parlamentul examinează politicile de reintegrare și situația de securitate din Zona transnistreană
06.03.2026
12:20
756
Femeie din Ucraina, reținută în flagrant la Bălți cu peste 400 de mii de lei, plasată în arest preventiv pentru escrocherie
06.03.2026
12:07
604
Concurs republican pentru elevi, lansat de MEC, dedicat memoriei războiului, deportărilor și foametei organizate în Republica Moldova
06.03.2026
11:26
641
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei școlare „Matematică” din învățământul general
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














