Stiri

Literatura nu e făcută ca să uşureze viaţa, ci s-o îngreuieze?

Social 13.06.2013 09:38 Vizualizări

664

Literatura nu e făcută ca să uşureze viaţa, ci s-o îngreuieze?

Scriitorul polonez Witold Gombrowicz era sigur că „literatura serioasă nu e făcută ca să uşureze viaţa, ci s-o îngreuieze”. Dacă ne gândim la scrierile sale, marcate într-un anume sens de paradox şi absurd, de ironie şi critică vizavi de clasa înaltă din societatea poloneză a timpului său, de probleme ale identităţii pe care încerca să le înţeleagă, cu o atitudine, în parte, antinaţionalistă..., putem spune limpede că asemenea cărţi nu fac viaţa mai „uşoară”, cel puţin pe cea a cititorilor. Tot ce-i posibil, însă, pentru Gombrowicz, literatura pe care o făcea să fi fost una „cathartică”, aşa cum a fost şi pentru alţi scriitori. Eugen Ionescu, de exemplu, scria ca să se amuze, în timp ce cititorii săi, pe lângă amuzament, mă întreb dacă, citindu-l, nu se împovărau în plus cu întrebări existenţiale...

Lucia Ţurcanu, critic literar

Polemicul Witold Gombrowicz avea perfectă dreptate şi atunci când afirma că literatura neserioasă încearcă să rezolve probleme existenţiale, pe când cea serioasă pune aceste probleme. Într-adevăr, este greşită supoziţia că, citind o carte, putem afla răspunsuri la întrebările care ne frământă sau găsi soluţii pentru conflictele care ne macină. Or, funcţia revelatoare a literaturii rezidă anume în scoaterea la lumină a feţelor unei probleme, nu în rezolvarea acesteia.

Vă mai amintiţi de ideea lui Stendhal cu romanul ca oglindă purtată de-a lungul unui drum? Ei bine, depăşind limitele realismului, comparaţia pare să fie actuală şi astăzi, în sensul că literatura chiar reflectă (ca într-o oglindă-lupă, aş zice) toate hăţişurile, ascunzişurile fiinţei umane şi ale societăţii. Iar imaginea pe care ne-o oferă ne cam scoate din comoda mulţumire de sine, având efecte de-a dreptul descumpănitoare.

Actul scrierii este, de multe ori, un exerciţiu defulator, iar textul literar nu numai că ne poartă prin hrubele psihoafective ale personajului, dar ne şi declanşează propriile conflicte, depozitate adânc în subconştient.

E greşit şi chiar periculos să căutăm modele existenţiale în literatură. Emma Bovary a păţit-o!

Liliana Armaşu, poetă

Oare nu e destul de grea viaţa, cu tot ce ne pregăteşte ea de la un capăt la celălalt, ca s-o mai îngreuieze şi literatura? De ce atunci să te mai complici şi cu această lucrătură artistică, dacă nu-ţi rezolvă cel puţin o problemă din cele o mie şi una care te frământă acum? Dar una cu siguranţă ţi-o rezolvă: citind, recuperezi timpul pierdut. Metaforic spus, literatura e cerul de deasupra noastră, iar tot ce se află mai sus de pământ e mult mai uşor decât viaţa.

Ne refugiem în literatură pentru a transfera aici o parte din sentimentele noastre pe care nu le putem valorifica pe deplin în searbăda existenţă lumească. Doar în zona ficţiunii ne permitem să trăim şi să iubim fără rest. Astfel, prin literatură ni se dă posibilitatea să fim mai mult decât suntem şi să rezistăm mai mult decât putem suporta în realitate. Ea nu face decât să preia o parte din poverile noastre zilnice şi să le transforme în artă.

De obicei te apuci de citit sau de scris când te apasă ceva greu: când eşti revoltat sau umilit până peste poate, când iubeşti pe cineva fără speranţă sau când nu îţi poţi învinge frica de moarte, cu toată credinţa ta într-o viaţă paradisiacă de apoi. Ce uşurare simţi după asta! E momentul când poţi să mergi fără teamă la cântar.

Aurelia Borzin

Autor: