Macron cere Uniunii Europene să acționeze ferm împotriva tarifelor impuse de Trump asupra produselor UE
1495
Președintele Franței, Emmanuel Macron, și-a exprimat sâmbătă pe X „dezaprobarea foarte puternică” față de amenințările lui Donald Trump legate de tarifele vamale și a înaintează un apel UE să „apere cu fermitate interesele europene”.
Macron îndeamnă Comisia Europeană să „accelereze pregătirea unor contramăsuri credibile, folosind toate instrumentele de care dispune”, „în cazul în care nu se ajunge la un acord până la 1 august”. Subliniind că de câteva săptămâni, UE negociază cu Washingtonul „pe baza unei oferte solide și de bună-credință”, Emmanuel Macron a spus că „mai mult ca oricând, Comisia trebuie să reafirme hotărârea Uniunii de a apăra ferm interesele europene”.
„Franța sprijină cu totul Comisia Europeană în negocierile care*se vor intensifica, pentru a ajunge la un acord reciproc acceptabil până la 1 august, astfel încât să reflecte respectul ce și-l datorează partenerii comerciali precum Uniunea Europeană și Statele Unite, interesele comune și lanțurile valorice integrate”, a adăugat președintele francez.
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat tarife de 30% la mărfurile provenite din Uniunea Europeană.
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
03.10.2026
13:49
03.10.2026
13:43
03.10.2026
13:21
03.10.2026
12:56
03.10.2026
12:19
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















