Zeci de profesori din Republica Moldova, la cursuri de perfecționare în limba română la Iași în 2025
1157
Un număr de 100 de profesori din diverse regiuni ale țării, care activează în instituții de învățământ alolingve, vor participa la cursuri de limbă, literatură și civilizație românească organizate la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Aceste cursuri, programate să se desfășoare între 14 și 31 iulie 2025, sunt organizate în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova, Ministerul Educației și Cercetării din România și Ambasada României la Chișinău.
Cursurile oferă sesiuni intensive de predare a limbii române, adaptate nivelului de cunoaștere al fiecărui participant. De asemenea, sunt planificate activități metodologice și un program cultural bogat, care include vizite ghidate pentru a spori cunoștințele participanților despre patrimoniul cultural și istoric al orașului Iași.
La un eveniment comun, profesorii beneficiari au avut oportunitatea de a interacționa cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării și ai Ambasadei României din Chișinău.
Valentina Olaru, prezentă la eveniment, a evidențiat importanța acestui program pentru promovarea limbii și a valorilor românești în rândul profesorilor din școlile care nu folosesc limba română. „Această inițiativă ajută la îmbunătățirea competențelor lingvistice și metodologice, oferind profesorilor șansa de a-și consolida aptitudinile profesionale și de a-și extinde cunoștințele despre cultura și civilizația românească. Ne bucurăm că anul acesta putem să oferim această oportunitate unui număr dublu de cadre didactice față de anul trecut”, a declarat Valentina Olaru, secretar de stat al MEC.
Ovidiu Viorel Năftănăilă, prim-colaborator al Ambasadei României la Chișinău, a subliniat: „Este o onoare pentru partea română să contribuie la modernizarea sistemului educațional din Republica Moldova și să sprijine promovarea limbii române ca element de coeziune. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” se transformă, astfel, într-un loc de întâlnire, învățare și schimb de experiențe pentru profesorii moldoveni.”
Cei 100 de participanți provin din municipiile Chișinău și Bălți, precum și din alte raioane precum Anenii Noi, Basarabeasca, Briceni, Cahul, Criuleni, Dondușeni, Drochia, Dubăsari, Edineț, Fălești, Glodeni, Orhei, Rîșcani, Sângerei, Soroca, Ștefan Vodă, Taraclia, Ungheni, UTA Găgăuzia și zone din stânga Nistrului și orașul Tighina. Participă, de asemenea, educatori din învățământul profesional-tehnic din Comrat și Ceadîr-Lunga și formatori ai Programului național pentru învățarea limbii române de către minoritățile naționale, inclusiv adulți, pentru perioada 2023–2025.
Anul trecut, 53 de profesori au participat la cursurile de la Iași, iar extinderea programului în 2025 reflectă eforturile comune ale autorităților de pe ambele maluri ale Prutului în susținerea educației de calitate și promovarea limbii române în Republica Moldova.
59
Tânără din Marea Britanie trăiește un coșmar după ce hoții i-au furat identitatea online pentru a face catfishing cu zeci de bărbați
12.03.2026
09:31
109
Rețea de droguri pe Telegram, destructurată la Chișinău: doi tineri de 25 și 29 de ani, condamnați la ani grei de închisoare
12.03.2026
08:13
297
Horoscopul zilei 12.03.2026
406
Ofcom și autoritatea pentru date cer rețelelor sociale să înăsprească verificarea vârstei copiilor sub 13 ani în Marea Britanie
11.03.2026
22:44
520
NTSB indică neatenția șoferilor și limite ale sistemului Ford BlueCruise în două accidente mortale din SUA
11.03.2026
21:47
559
Gigantul medical american Stryker, paralizat la nivel global de un atac revendicat de hackeri pro-iranieni Handala
11.03.2026
20:58
513
Scădere ușoară de temperatură și dimineți cu ceață în Republica Moldova, joi 12.03.2026
11.03.2026
20:39
514
Val de unicorni în 2026: aproape 40 de startupuri, majoritatea din AI, trec pragul evaluărilor de miliard de dolari
529
WhatsApp introduce conturi speciale administrate de părinți pentru copiii sub 13 ani
11.03.2026
17:31
562
Meta întărește lupta împotriva escrocheriilor online cu noi instrumente de protecție pe Facebook, WhatsApp și Messenger
11.03.2026
17:28
560
Amazon își extinde programul Shop Direct: clienții pot cumpăra cu ajutorul AI direct de pe site-urile altor retaileri
11.03.2026
17:19
544
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a curriculumului preșcolar
12.03.2026
08:13
258
Horoscopul zilei 12.03.2026
383
Ofcom și autoritatea pentru date cer rețelelor sociale să înăsprească verificarea vârstei copiilor sub 13 ani în Marea Britanie
11.03.2026
22:44
503
NTSB indică neatenția șoferilor și limite ale sistemului Ford BlueCruise în două accidente mortale din SUA
11.03.2026
21:47
536
Gigantul medical american Stryker, paralizat la nivel global de un atac revendicat de hackeri pro-iranieni Handala
11.03.2026
21:16
491
ULTIMA ORĂ // O nouă MEDALIE pentru R. Moldova. Luptătorul Alexandru Borș a cucerit medalia de bronz la Campionatul European U-23 din Serbia
11.03.2026
20:58
499
Scădere ușoară de temperatură și dimineți cu ceață în Republica Moldova, joi 12.03.2026
11.03.2026
20:39
501
Val de unicorni în 2026: aproape 40 de startupuri, majoritatea din AI, trec pragul evaluărilor de miliard de dolari
517
WhatsApp introduce conturi speciale administrate de părinți pentru copiii sub 13 ani
11.03.2026
17:31
551
Meta întărește lupta împotriva escrocheriilor online cu noi instrumente de protecție pe Facebook, WhatsApp și Messenger
11.03.2026
17:28
550
Amazon își extinde programul Shop Direct: clienții pot cumpăra cu ajutorul AI direct de pe site-urile altor retaileri
11.03.2026
17:19
532
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a curriculumului preșcolar
11.03.2026
16:36
606
Campania „Modernizarea școlilor” a debutat la Gimnaziul „Grigore Vieru” din Ialoveni, prima instituție inclusă în rețeaua națională de școli-model
11.03.2026
15:37
633
MOLDAGROTECH 2026, inaugurată la Chișinău: peste 100 de expozanți din 8 țări aduc tehnologii noi pentru agricultura Moldovei
687
Top 5 alimente congelate care întăresc imunitatea și combat inflamația în mod natural
11.03.2026
15:19
589
Google închide achiziția Wiz pentru 32 de miliarde de dolari, cea mai mare tranzacție din istoria companiei
11.03.2026
15:11
598
Guvernul extinde până în 2026 facilitățile de rambursare a TVA și pregătește restituirea integrală a accizei la motorina pentru lucrările agricole de primăvară
11.03.2026
14:57
515
MEC lansează consultări publice pe Concepția noii discipline „Educația tehnologică și TIC” în școli
11.03.2026
14:52
639
MedLife prezintă primele rezultate ale programului Longevity100+, cel mai amplu studiu de genomică pentru medicina preventivă din România
11.03.2026
14:43
675
Maia Sandu, apel în Parlamentul Lituaniei: Ajutați Moldova să-și urmeze drumul european, așa cum v-ați urmat voi independența în 1990
11.03.2026
14:26
619
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: elevii din nordul Republicii Moldova evocă deportările, foametea organizată și războiul de pe Nistru
11.03.2026
13:58
574
Guvernul întărește controalele la medicamentele veterinare pentru a spori siguranța produselor de origine animală
11.03.2026
13:57
540
Guvernul impune reguli mai stricte pentru siguranța și calitatea produselor fertilizante pe piață
11.03.2026
13:48
555
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Informatică” în învățământul general
11.03.2026
13:48
557
„Investim în profesori și educatori”: înscrieri la cursurile gratuite de educație incluzivă pentru 2.000 de cadre didactice din Republica Moldova
11.03.2026
13:17
642
Guvernul lansează program pilot de 40 de milioane de lei pentru modernizarea ascensoarelor vechi din blocurile locative din țară
Horoscopul zilei 12.03.2026
NTSB indică neatenția șoferilor și limite ale sistemului Ford BlueCruise în două accidente mortale din SUA
Gigantul medical american Stryker, paralizat la nivel global de un atac revendicat de hackeri pro-iranieni Handala
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.28
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














