„Limba lor” sau Țîcu și Dodon

Trustia, elegii politikoase

Dacă peste câteva zeci de mii de ani, arheologii marțieni vor găsi pe teritoriul dintre Nistru și Prut o monedă de 10 lei, emisă de BNM, pe care este imprimat „Limba de stat”, ei vor constata logic că au dat de urma unei enigme lingvistice bizare.

„Localnicii vorbeau limba „noastră”, adică a lor, a cărei denumire era, probabil, tabu”, vor conchide solii extratereștri intrigați peste măsură. Ipoteza științifică le va putea fi confirmată, dacă le surâde norocul arheologic, de un afiș din zilele alianței Kozak, cu anunțul că pe 31 august 2019 cetățenii progresiști din Chișinău sunt chemați la sărbătoarea „Limba noastră”.

Iar dubiile cercetătorilor marțieni sceptici, care vor spune că e imposibil să fi existat un tabu atât de absurd într-o societate facebucizată, vor fi spulberate de un fragment de ziar, recuperat printre ruinele din zona centrală a orașului Chișinău, în care scrie că Domnica Manole, aspirantă la postul de judecătoare (adică persoană care trebuie să judece și să gândească) a Curții Constituționale, a refuzat să răspundă ce limbă vorbește, rezistând cu stoicism zoomorfic, geometric, provocării geopolitice din partea unui deputat instabil, vehement, numit Candu.

Putea să răspundă că vorbește limba de stat sau limba oficială, sau limba maternă, sau limba noastră, dar ea a preferat, cu demnitate și adevăr, tăcerea îndestulată a unei păsări domestice care nu poate zbura. „Nu contează denumirea limbii, contează ce pui pe limbă! Contează de unde ies gazele!” - spunea expresia feții sale de partizancă scitică, marcată de patina unei cumințenii îndărătnice, încăpățânate, pe care niște extratereștri curioși vor încerca în van să o descifreze digital.

Acum stau și mă gândesc: să nu fi dat prin cap acestei dârze-lăcrimoase urmașe a celebrului constructor de mănăstiri că, dacă acumiștii îl vor vota bun de trimis la Curtea Constituțională pe dinozaurul nomenclaturismului local Vladimir Țurcan, care a răspuns ca un ștuțer multilateral dezvoltat că vorbește „limba molotovenească” (acest fragment va fi descoperit mult mai târziu de arheologii marțieni, zăpăcindu-i definitiv), ea nu are de ce se teme că socialiștii nu o vor vota dacă va spune că vorbește limba română. Sau poate o fi primit instrucțiuni clare de la cancelaria domnească precum că denumirea limbii e tabu și atunci ipoteza arheologilor extratereștri se confirmă avant la lettre?

Și mai stau și mă mai gândesc că Aristotel îl numea prieten pe Platon, pe când prietenul lui Octavian Țîcu este Dodon. Nu de aici ni se trag toate belelele otomane, eliberările și alipirile moscălești și idiosincraziile mioritice?

Al vostru cliofil, metanoier, anadiploz, Ion Buraga