Legea medievală care ține în loc acțiunile colective împotriva giganților Big Tech din Irlanda

În doar câteva decenii, Irlanda a trecut de la statutul de una dintre cele mai sărace economii europene la rolul de centru major pentru marile corporații americane, în special din tehnologie și industria farmaceutică.

În prezent, o lege irlandeză cu rădăcini în secolul al XVII-lea pune în dificultate una dintre ambițiile importante ale Uniunii Europene: posibilitatea ca consumatorii să se organizeze în acțiuni colective împotriva marilor companii. Această problemă este deosebit de sensibilă în Irlanda, devenită în ultimele decenii una dintre principalele baze europene pentru giganți precum Microsoft, Google sau Meta.

Conform unei analize publicate în presa internațională, Irlanda limitează sever finanțarea de către terți a proceselor, iar acest cadru legislativ face extrem de dificilă organizarea unor acțiuni colective costisitoare împotriva marilor companii. În spatele acestei situații se află însă o poveste economică mult mai amplă. Irlanda s‑a transformat spectaculos, dintr-o economie săracă și dependentă de agricultură, într-unul dintre cele mai importante centre europene pentru multinaționalele americane.

Cu doar câteva decenii în urmă, Irlanda era foarte departe de imaginea actuală de hub european pentru tehnologie, finanțe și companii globale. La momentul aderării la Comunitățile Europene, în 1973, economia irlandeză era încă profund dependentă de agricultură. Țara se confrunta cu sărăcie extinsă, șomaj ridicat și emigrație masivă, iar aceste probleme sunt descrise chiar de reprezentanța Comisiei Europene în Irlanda.

Integrarea europeană a schimbat treptat situația. Irlanda a beneficiat de fonduri europene pentru dezvoltare regională, infrastructură și agricultură. Până în 2018, devenise beneficiar net al unei sume de peste 40 de miliarde de euro din fonduri UE. Pentru perioada 2021–2027, țara are alocate încă 1,4 miliarde de euro prin politica de coeziune, conform datelor prezentate în presa economică.

Fondurile europene au fost doar o parte a procesului, alături de reforme economice, investiții masive în educație, integrarea profundă în piața unică și o strategie agresivă de atragere a capitalului străin. Rezultatul cumulării acestor factori a fost unul spectaculos. Potrivit Comisiei Europene, venitul național brut pe cap de locuitor a urcat de la aproximativ 17.000 de euro în 1973 la circa 58.000 de euro în 2023, ceea ce în termeni reali înseamnă că este de aproape 3,5 ori mai mare.

Pe măsură ce economia și infrastructura s-au dezvoltat, Irlanda a început să ofere câteva avantaje cheie pentru companiile americane. Este o țară anglofonă, membră atât a Uniunii Europene, cât și a zonei euro, situată la intersecția unor piețe importante și suficient de apropiată de America de Nord, geografic și cultural, pentru a facilita legăturile comerciale și operaționale. În plus, relațiile istorice dintre Irlanda și Statele Unite au creat o punte suplimentară în atragerea investițiilor.

Chiar agenția irlandeză de promovare a investițiilor, IDA Ireland, prezintă aceste elemente drept atuuri majore: forță de muncă vorbitoare de engleză, acces la piața unică europeană, legături culturale și istorice strânse cu Statele Unite, precum și un cadru legislativ favorabil mediului de afaceri.

Această strategie a dat rezultate. În 2026, companiile americane reprezentau cea mai importantă sursă de investiții străine directe în Irlanda, cu peste 1000 de operațiuni și mai mult de 218.000 de angajați. Pentru multe dintre marile corporații, Irlanda a devenit baza de unde sunt coordonate activitățile europene.

În special sectoarele tehnologic și farmaceutic au transformat Dublinul și alte orașe irlandeze în adevărate huburi regionale pentru multinaționale. Un element esențial al modelului irlandez a fost fiscalitatea. Mult timp, Irlanda a menținut o cotă de impozitare de doar 12,5% pentru veniturile comerciale, una dintre cele mai atractive din Europa occidentală. Această politică fiscală competitivă a contribuit decisiv la atragerea unor companii precum Apple, Google, Meta, Microsoft, Pfizer sau Intel.

În 2024, multinaționalele au generat 88% din toate veniturile Irlandei din impozitul pe profit. Primele zece companii au reprezentat singure 57% din aceste încasări. În același an, veniturile totale din impozitul pe profit au ajuns la aproximativ 28 de miliarde de euro, față de doar 4,6 miliarde în 2014.

Astfel, Irlanda a ajuns într-o situație paradoxală: o parte uriașă din veniturile sale fiscale depinde de un număr relativ mic de corporații globale. Analiști economici au avertizat încă din 2026 că această dependență constituie o vulnerabilitate pentru economia irlandeză, în condițiile în care Apple, Microsoft și Eli Lilly sunt estimate să genereze împreună aproape jumătate din încasările din impozitul pe profit.

Sistemul irlandez a fost construit pentru a oferi un regim fiscal competitiv și previzibil. Multinaționalele au fost atrase de această combinație de fiscalitate avantajoasă, acces la piața europeană și forță de muncă bine pregătită. În același timp, modelul a alimentat controverse majore în Europa. Uniunea Europeană se finanțează parțial printr-o cotă din TVA-ul colectat de statele membre, iar Bruxelles-ul a considerat că anumite înțelegeri fiscale acordate unor companii au mers prea departe. Cel mai cunoscut caz este cel al Apple.

În 2016, Comisia Europeană a stabilit că Irlanda oferise Apple "avantaje fiscale ilegale" și a cerut recuperarea a aproximativ 13 miliarde de euro, plus dobânzi. Atât Apple, cât și guvernul de la Dublin au contestat hotărârea, deoarece executivul irlandez nu dorea să recunoască faptul că tratamentul fiscal acordat companiei a fost ilegal.

După ani de litigii, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat câștig de cauză Comisiei în septembrie 2024 și a confirmat că Irlanda trebuie să recupereze banii. Practic, statul irlandez s-a judecat ani la rând cu instituțiile europene pentru a nu încasa sumele de la Apple, iar în final a fost obligat să le primească.

Suma a ajuns atât de mare încât a devenit o adevărată provocare politică și bugetară pentru guvernul irlandez. Premierul Simon Harris a vorbit la acel moment despre utilizarea banilor pentru proiecte de infrastructură, locuințe, energie și apă.

În 2025, Apple a ajuns să plătească aproximativ 17,1 miliarde de dolari taxe în Irlanda, echivalentul a circa 40% din totalul taxelor sale globale pe profit. O parte importantă din această sumă a provenit din plata retroactivă de 13 miliarde de euro impusă de Uniunea Europeană.

În paralel cu disputa fiscală, UE a adoptat Directiva privind acțiunile reprezentative, care permite ca consumatorii să fie reprezentați colectiv în litigii împotriva companiilor. Ideea de bază este clară: dacă milioane de persoane sunt afectate de aceeași practică a unei companii, nu ar trebui ca fiecare consumator să fie obligat să deschidă separat un proces.

În locul acestor acțiuni individuale, directivele europene prevăd că organizații non-profit special desemnate pot reprezenta consumatorii și pot cere despăgubiri în numele lor. Problema apare însă la finanțarea unor astfel de litigii, care sunt extrem de costisitoare.

Aici intervine specificul dreptului irlandez. Irlanda păstrează încă regulile cunoscute sub numele de "maintenance" și "champerty", concepte juridice provenite din dreptul medieval și introduse în legislația irlandeză în 1634. În linii mari, aceste reguli limitează posibilitatea ca o persoană sau o entitate fără interes direct într-un litigiu să finanțeze procesul altcuiva. În cazul "champerty", finanțatorul primește, în schimbul finanțării, o parte din eventualele câștiguri ale procesului. Dacă Anglia a eliminat aceste prevederi în 1967, Irlanda le-a menținut.

Directiva europeană privind acțiunile reprezentative se bazează exact pe astfel de organizații non-profit care să inițieze procese colective. Totuși, o organizație non-guvernamentală nu dispune, de regulă, de resursele financiare ale unei companii de talia Microsoft sau Meta.

Johnny Ryan, director în cadrul Irish Council for Civil Liberties, a declarat că un litigiu complex în Irlanda poate costa cel puțin un milion de euro doar în prima fază. Organizația sa a inițiat prima acțiune colectivă de acest tip din Irlanda împotriva Microsoft, având ca obiect sistemul de publicitate online. Până acum, a reușit să suporte costurile din propriul buget, alimentat prin donații și granturi.

Dar dacă un ONG își propune să deschidă cinci sau zece astfel de procese, de unde își mai ia resursele? În Statele Unite, finanțarea externă a litigiilor a devenit o industrie importantă. În Europa, situația este mult mai fragmentată, iar Irlanda – unde se află sediile europene ale unora dintre cele mai mari companii americane – are unul dintre cele mai restrictive regimuri în această privință.

Guvernul de la Dublin analizează posibilitatea de a schimba legea, însă există temeri serioase că procesele s-ar putea transforma într-o afacere extrem de profitabilă pentru finanțatori și avocați. Se argumentează că, dacă un fond investește milioane de euro într-un litigiu, va dori în schimb o parte consistentă din despăgubirile obținute, ceea ce poate deturna scopul inițial al acțiunilor colective.

În România, ONG-urile au folosit deja mecanisme juridice și de mediu pentru a contesta proiecte de infrastructură, dezvoltări imobiliare sau proiecte energetice. Un exemplu este controversa privind autostrada Sibiu–Pitești, în care organizațiile de mediu au atacat în instanță acordul de mediu. În 2019, ministrul Transporturilor de atunci, Răzvan Cuc, a acuzat ONG-urile, potrivit relatărilor agențiilor de presă, că prin astfel de contestații blochează proiectele de infrastructură.

Un alt caz, mult mai recent, este cel al Hidrocentralei Răstolița, unde o acțiune deschisă de un ONG a dus la oprirea lucrărilor prin decizie judecătorească. Dacă ONG-urile românești ar fi împiedicate să obțină finanțare externă pentru anumite litigii, capacitatea lor de a susține ani de zile bătălii juridice împotriva unor proiecte de mare amploare ar putea fi serios redusă.

Pe de altă parte, limitarea sau chiar eliminarea accesului ONG-urilor la astfel de surse de finanțare ar avea și un efect invers. Ar putea face mult mai dificilă contestarea unor proiecte care într-adevăr încalcă legislația de mediu sau drepturile comunităților locale, reducând protecția societății în fața abuzurilor potențiale.