„Cadouri” PENALE la penitenciarele din Cricova, Rezina și Taraclia
3969
Produse alimentare şi obiecte de primă necesitate cu surprize pentru unii deţinuţi de la trei penitenciare din R. Moldova.
Un bărbat a vrut să transmită unui deţinut de la Penitenciarul nr.17 din oraşul Rezina un colet cu produse alimentare, printre care se afla şi o pungă cu morcovi, care a trezit suspiciuni oamenilor legii. În interiorul a trei morcovi, au fost depistate trei seringi umplute cu substanţă vegetală de culoare verde, asemănătoare cu marijuana.
Coletul cu substanţa interzisă urma să ajungă la un deţinut în vârstă de 24 de ani, condamnat la 20 de ani privaţiune de libertate.
O altă fărădelege a fost înregistrată la Penitenciarul nr.4 din orăşelul Cricova. Aici, într-un colet care urma să ajungă la un deţinut, angajaţii penitenciarului au depistat o lămâie de care erau ataşate trei cartele SIM.
Şi la Penitenciarul nr.1 din oraşul Taraclia gardienii au depistat în coletele pentru deţinuţi mai multe obiecte interzise. De aici, au fost ridicate şapte sticle cu băutură alcoolică, nouă telefoane mobile, încărcătoare şi accesorii pentru acestea.
Obiectele interzise au fost ridicate şi transmise spre păstrare în depozitul instituţiei, pentru a fi nimicite ulterior.
13.06.2017
18:01
2771
Această criminală e atât de periculoasă, încât a fost închisă într-un penitenciar…
12.02.2016
11:26
2497
Condiiții greu de imaginat într-un penitenciar din R. Moldova
29.11.2015
11:24
4479
Ce PROMISIUNE au primit avocații lui Vlad Filat de la administrația Penitenciarului nr. 13
10.07.2015
15:55
2740
Diplome pentru șase DEȚINUȚI minori din R. Moldova. Le vor prinde bine când vor ieși la libertate
20.06.2015
10:05
6611
FOTO // Condiții GREU de IMAGINAT la Penitenciarul de la Cricova
07.06.2015
14:00
3092
CHEMARE // Origami la penitenciar
07.06.2015
12:05
3128
Nu o să-ţi vină să crezi UNDE a ascuns o mamă BANII care urmau să ajungă la fiul ei din închisoare
15.05.2015
10:41
3101
Răsturnare de situație: Conducătorul unui penitenciar a ajuns el însuși CONDAMNAT
06.04.2015
11:11
3027
Avocații poporului vor să închidă Penitenciarul nr. 13
22.11.2014
09:55
2901
Ce vor învăța deținuții de la penitenciarul pentru minori din Goian
17.11.2014
14:01
2556
A fost PRINS chiar în momentul în care voia să EVADEZE din închisoare
50
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
87
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
262
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
256
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
262
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
307
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
275
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
303
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
326
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
358
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
481
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
427
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
466
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
430
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
458
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
440
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
661
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
424
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
503
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
18.03.2026
11:41
463
Guvernul lansează sistemul național „e-Admitere” pentru înscrierea online a copiilor la grădinițe
18.03.2026
11:35
549
Guvernul aliniază regulamentul circulației rutiere la normele UE privind adâncimea profilului pneurilor
18.03.2026
11:21
449
MEC lansează consultări publice pentru Concepția „Profilului Coregrafie” din învățământul liceal
18.03.2026
10:48
523
Tentativă de omor din gelozie la Botanica: și-a înjunghiat concubina de mai multe ori, condamnat la 15 ani de închisoare
18.03.2026
10:48
556
AUDIO // Primarul din Căușeni, reținut de CNA pentru o mită de aproape 90.000 de lei
18.03.2026
09:26
550
Test de respirație revoluționar creat la MIT promite depistarea rapidă a pneumoniei, fără radiografii și analize de laborator
18.03.2026
08:33
519
Horoscopul zilei 18.03.2026
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.43
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














