LACUNE // Judecătorii, la ADĂPOSTUL LEGII

BILANȚ // Noua procedură de sancționare a judecătorilor, deocamdată, în favoarea judecătorilor

Trâmbițată de autorități atunci când a fost adoptată, noua Lege cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, în loc să aducă mai multe cazuri de sancționare a magistraților pentru erorile comise, a „produs” mai puține sancțiuni decât anterior, chiar dacă a crescut considerabil numărul de sesizări depuse la Inspecția judiciară.

Experții dau vina pe procedura mai anevoioasă și propun soluții pentru rezolvarea situației.

Mai multe sesizări, cu mai puține rezultate

În 2015, când a intrat în vigoare noua Lege cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, Inspecția judiciară a examinat 1 889 de sesizări, se arată într-un răspuns oferit de CSM pentru portalul „oficial.md”.

Cu toate acestea, doar în 12 cazuri au fost aplicate sancțiuni disciplinare în privința a 11 judecători, din acestea, 11 sancțiuni au fost menținute după ce au fost contestate pe rând la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Curtea Supremă de Justiție (CSJ), informează președintele CSM, Victor Micu, în răspunsul său.

„E prea puțin”, constată Nadejda Hriptievschi, director de programe la Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM). Experta afirmă că decalajul foarte mare dintre sesizările depuse și sancțiunile aplicate se explică prin faptul că sesizările deseori sunt depuse de persoane care nu au studii juridice sau părți nemulțumite de sentința sau hotărârea aplicată pe un dosar.

„De la 1 ianuarie 2015, poate sesiza orișicine Inspecția judiciară despre abaterile disciplinare admise de judecători. Până atunci, puteau porni procedura disciplinară doar membrii CSM. De aceea, e firesc să vedem mai multe sesizări depuse în 2015, decât în 2014”, spune Hriptievschi.

O procedură mai complicată

Mult mai relevant, în opinia juristei, este numărul de proceduri disciplinare pornite în 2015 (35 de cazuri), comparativ cu 2014 (52 de cazuri).

Reducerea numărului de proceduri pornite se explică, crede Hriptievschi, prin faptul că procedura a devenit mult mai complicată și se tărăgănează. Dacă înainte, după controlul Inspecției judiciare, era pornită imediat procedura disciplinară, acum Inspecția judiciară primește sesizările, le examinează atent și le expediază către un nou filtru, Comitetul de admisibilitate, care ia decizia dacă va fi sau nu examinat în procedură disciplinară un caz sau altul.

„Deși s-a dorit o îmbunătățire a situației, prin noua lege s-a obținut doar tergiversarea procedurii. În mod normal, când vorbim despre o atât de mare neîncredere în sistemul judecătoresc și atâtea cazuri evidente cu încălcări despre care s-a scris, în mod normal ar fi trebuit să fie mai multe sancțiuni”, crede experta.

Soluția ignorată

Provoacă o mare nedumerire modul în care au tăcut chitic membrii CSM în cazul judecătorilor implicați în examinarea cauzelor în procedură de ordonanță, privind încasarea unor sume considerabile de la agenți economici străini, cazuri cunoscute mai mult ca „spălătoria rusească”.

În răspunsul oficial, președintele CSM susține că, după ce au fost informați despre deciziile judecătorești prin care au fost „spălate” 18 miliarde de dolari, proveniți din Rusia, prin firme off-shore și cetățeni moldoveni, CSM „a luat act de faptul intentării dosarului penal pe acest fapt și de inițierea procedurii de modificare a legislației procesual civile în domeniul examinării procedurii în ordonanță”.

Nu e suficient, crede din nou Nadejda Hriptievschi. În opinia ei, pe aceste cazuri trebuia să se autosesizeze orișice membru al CSM și Inspecția judiciară pentru a cere intentarea unor proceduri disciplinare.

„Acesta este rolul lor primar. Nu am un răspuns la întrebarea de ce nu s-au autosesizat, mai ales că ei au toată informația. Unica explicație ar putea fi că ei au decis să aștepte rezultatul cauzelor penale, deși corect ar fi fost să se înceapă ambele proceduri concomitent, doar că procedura disciplinară să se sisteze până la examinarea cauzei penale. Dacă văd că procedura penală durează prea mult, pot să aplice măcar procedura disciplinară. La noi însă s-a lăsat totul pe seama Procuraturii Generale care ulterior va veni și va anunța că nu poate face nimic pentru că nu există o hotărâre judecătorească prin care au fost anulate aceste ordonanțe și atunci avem impunitate. Ceea ce nu este corect. Nu e neapărat să ai o hotărâre finală, dacă ai probe care arată că judecătorul a adoptat o hotărâre ilegală”, ne asigură jurista.

Judecătorii cu dosare pierdute la CEDO, trecuți cu vederea

De necrezut, dar chiar dacă R. Moldova i s-a dus vestea în lume pentru numărul mare de cazuri pierdute la CEDO, până acum nu există cazuri de tragere la răspundere disciplinară, materială sau alte tipuri de răspundere juridică a judecătorilor pentru cazurile pierdute la CEDO.

Potrivit lui Victor Micu, aceste dosare îi „afectează” pe judecători doar atunci când ajung la Colegiul de evaluare și pot obține un punctaj mai mic din cauza dosarelor pierdute la CEDO.

Directorul de programe al CRJM crede însă că există toate condițiile legale pentru sancționarea judecătorilor pentru aceste dosare ce aduc prejudicii statului.

„Ar fi o practică foarte bună, dacă CSM ar examina fiecare cauză care se pierde la CEDO, pentru a stabili motivele. În foarte multe situații, nu este judecătorul de vină, mai ales în cazurile de tortură sau de neexecutare a hotărârilor judecătorești. Dar sunt cazuri în care judecătorul fie că a aplicat arbitrar legea, nu a fost imparțial, atunci nu trebuie CSM să se eschiveze. E suficient să se pornească proceduri disciplinare măcar în cazurile cele mai evidente. În cazul Colegiului de evaluare, cazurile pierdute la CEDO sunt doar un criteriu din multe altele și valorează foarte puțin. Astfel, acesta nu reprezintă un mecanism care chiar să îi motiveze pe judecători. Dacă ar exista răspundere disciplinară, cred că judecătorii ar avea o atitudine mai responsabilă”, sugerează Hriptievschi.

Abuzuri nesancționate la aplicarea sechestrului

Jurista remarcă și neglijența membrilor CSM față de cazurile în care judecătorii au aplicat arbitrar încheieri de aplicare a sechestrului.

Făcând referire la cazul firmei „Ritlabs”, care s-a pomenit în decembrie 2015 cu conturile bancare blocate urmare a unei încheieri judecătorești aplicate într-un dosar penal în care firma nu a avut nicio calitate procesuală, experta a opinat că Inspecția judiciară ar trebui imediat să verifice cazul.

„Nu poți pune sechestru unei companii care nici măcar nu are treabă cu dosarul. La noi, din păcate, problema cu punerea sechestrului este una mai veche. Am avut dosare similare în care judecătorii decid să pună sechestru în situații nejustificate și uită care este esența sechestrului. Acesta trebuie aplicat atunci când ai dubii că va putea fi executată hotărârea judecătorească, dar nu arbitrar. Judecătorii trebuie să înțeleagă că această măsură nu este un drept al părților și nicio obligație a judecătorului de a răspunde la solicitarea unei părți de aplicare a sechestrului. Este o măsură care trebuie foarte bine cântărită înainte de a fi aplicată”, crede Hriptievschi, atenționând că în acest domeniu sunt abuzuri și ar trebui să existe și o analiză a practicii judiciare pe aplicarea sechestrului.

Președintele CSM promite că situația în cazul „Ritlabs” va fi examinată, iar cazuri similare nu au fost constatate anterior de CSM.

Mai multă responsabilitate

Victor Micu recunoaște că este loc pentru mai bine în examinarea sesizărilor depuse la CSM, dar dă vina pe numărul mic de inspectori judiciari care trebuie să facă față unui volum prea mare de lucru.

Expertul contactat de Ziarul NAȚIONAL crede însă că, dincolo de suplinirea numărului de inspectori, trebuie modificat rolul Inspecției. Aceasta, de fapt, are competențe foarte reduse. Ea ar trebui să își asume mai multe obligații și să ridice calitatea investigațiilor pe care le face.

„Trebuie să responsabilizăm, inclusiv prin lege, ca decizia de pornire a procedurii să nu fie luată de Completul de admisibilitate, ci de Inspecția judiciară. Dacă refuză, decizia ar trebui să fie foarte bine argumentată și persoana care a depus sesizare să o poată ataca fie la Completul de admisibilitate, fie direct în instanță. Inspecția judiciară ar trebui să fie ca un procuror care vine la Colegiu și prezintă învinuirea, până nu demult, ei nici măcar nu trebuiau să fie prezenți la examinarea procedurii disciplinare”, indică experta lacunele din sistem.