19:33:36 18.01.2026
Stiri

Klaus Iohannis: „Prioritatea permanentă a României, pe care o reprezintă dezvoltarea parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a R. Moldova, e o temă complicată”

Știri 30.08.2017 16:20 Vizualizări1949
Klaus Iohannis: „Prioritatea permanentă a României, pe care o reprezintă dezvoltarea parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a R. Moldova, e o temă complicată” Agerpres

Președintele României Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că în relația cu Rusia este nevoie de o abordare clară și unitară.

„Este nevoie de o abordare clară și unitară în relația cu Rusia”, a spus Iohannis, la Cotroceni, la întâlnirea cu ambasadorii și consulii români acreditați în străinătate, care în aceste zile sunt prezenți la București la Reuniunea Anuală a Diplomației Române.

Totodată, șeful statului a arătat că România continuă politica de sprijin privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

„În ceea ce privește vecinătatea imediată, vă reamintesc prioritatea permanentă a României, pe care o reprezintă dezvoltarea parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, o temă complicată. Vom continua politica de sprijin al drumului european al Chișinăului, inclusiv prin consolidarea instituțiilor democratice, proiectele bilaterale de interconectare strategică și cele cu beneficii directe pentru cetățenii din Moldova. Acest efort al României va fi dezvoltat, ca și până acum, pe baza asumării sincere și a implementării de către Guvernul Republicii Moldova a reformelor cheie de care este nevoie", a adăugat Iohannis, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, sprijinirea integrării europene și euroatlantice pentru statele din Balcanii de Vest, cât și cooperarea cu aceste state vor trebui să fie priorități ale acțiunii diplomatice a României.

„Statele baltice reprezintă, în esență, preocuparea centrală pentru securitatea părții nordice a Flancului Estic, cum zona Mării Negre ne interesează pe noi direct și reprezintă preocuparea cea mai importantă pentru securitatea părții sudice a Flancului Estic. Așadar, pentru o echilibrare a flancului, relația cu aceste state este vitală, cum discuția despre Balcanii de Vest nu este nouă deloc, cu progrese modeste, dar cu același obiectiv strategic. Fără integrarea statelor din Balcanii de Vest, zona Balcanilor nu va deveni stabilă. Foarte simplu", a menționat Iohannis.

De asemenea, el a arătat că pe agenda politicii externe se va afla și continuarea dezvoltării relației strategice cu Ucraina.

„Totodată, ar fi bine să fim mai activi în Asia Centrală și în Orientul Mijlociu, mai ales pe dimensiunea economică, dar nu numai. În același timp, reamintesc necesitatea ca diplomația română să fie mai activă în promovarea relațiilor economice cu statele din Asia, America Latină și Africa", a conchis Iohannis.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
18.01.2026 08:39 506 Horoscopul zilei 18.01.2026
Top stiri
18.01.2026 08:39 493 Horoscopul zilei 18.01.2026
17.01.2026 08:24 850 Horoscopul zilei 17.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.92 1 USD 17.12 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte