Judecătorul Ghenadie Pavliuc PLEACĂ din sistemul justiției cu dosarele Șor, Filat, Guma și Baștovoi pe conștiință
3000
ZdG
Vicepreședintele Judecătoriei Chișinău, Ghenadie Pavliuc, pleacă din sistem.
Acesta a depus la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) o cerere de demisie, care a fost aprobată astăzi, cu șapte voturi „pentru”.
Președintele interimar al CSM, Dorel Musteață, a vrut să se autorecuze de la examinarea acestei cereri de demisie, având în vedere acuzațiile de pretinse „răfuieli” pe care Ghenadie Pavliuc i le-a adus în spațiul public, însă membrii CSM nu i-au susținut demersul.
CITIȚI și De ce procurora Bețișor se afla în biroul judecătorului Pavliuc? Inspecția Judiciară s-a AUTOSESIZAT
Judecătorul Ghenadie Pavliuc a fost unul dintre cei mai „activi” magistrați pe timpul guvernării lui Vlad Plahotniuc, care trimitea pe bandă rulantă în arest persoanele incomode regimului.
Pavliuc a activat în sistemul justiției din anul 2005. Acesta a examinat de-a lungul timpului dosare importante. De exemplu, Pavliuc a fost cel care l-a eliberat pe Ilan Șor, deși procurorii solicitau arest preventiv în penitenciar, tot el l-a trimis după gratii pe Vlad Filat, iar ulterior l-a salvat de puşcărie pe fostul deputat democrat Valeriu Guma, condamnat în România la 4 ani de închisoare cu executare.
Același Pavliuc l-a condamnat la ani grei de puşcărie Andrei Baştovoi, om de afaceri şi deputat în primul Parlament, dar l-a salvat de puşcărie pe avocatul Dorin Melinteanu, fiul unui judecător de la Curtea de Apel Chişinău prins cu mită.
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















