12:27:38 13.04.2026
Stiri

Judecătorii au emis o SENTINȚĂ mai blândă pentru „Vitas”, iar complicelui său i-au fost recalificate acțiunile în dosarul coruperii deputaților

Anticorupție 01.08.2016 16:09 Vizualizări2363
Judecătorii au emis o SENTINȚĂ mai blândă pentru „Vitas”, iar complicelui său i-au fost recalificate acțiunile în dosarul coruperii deputaților

Fostul polițist Vitalie Burlacu, alias „Vitas”, a fost condamnat la începutul lunii iulie la 11 ani și patru luni de închisoare în dosarul coruperii deputaților, iar astăzi, când a fost pronunțată decizia motivată a Judecătoriei Buiucani, procurorii au aflat că cel care a fost surprins în timpul evenimentelor din aprilie 2009 că bătea cu bestialitate tinerii pe stradă are de ispășit o pedeapsă puțin mai blândă.

Procurorul care a instrumentat acest dosar s-a arătat dezamăgit de faptul că nici Burlacu sau Irina Baglai, complicele său, dar nici avocații lor nu au fost prezenți la pronunțarea sentinței motivate.

Angajatul procuraturii a menționat că lui Vitalie Burlacu i-a fost micșorată cu șase luni pedeapsa, iar Irinei Baglai i-au fost recalificate acțiunile. Astfel, femeia a fost condamnată la trei ani de închisoare, cu suspendarea pedepsei pe un termen de doi ani, pentru favorizarea comiterii infracțiunii și nu pentru „acțiuni de corupere activă”, așa cum au solicitat procurorii.

Procurorul prezent la Judecătoria Buiucani a precizat că sentința în privința celor doi va fi analizată și că în viitorul apropiat va fi atacată cu recurs la Curtea de Apel.

Amintim că procesul de judecată în privința celor doi a început cu mai bine de doi ani în urmă, fiind anunțate aproape 50 de ședințe de judecată, dintre care o treime au fost amânate sau anulate la solicitarea învinuiților.

Citește și SURSE // Cel CONDAMNAT în dosarul coruperii deputaților vrea să ajungă în Rusia, cu ajutorul Ambasadei de la Chișinău

Burlacu nu a fost prezent la pronunțarea sentinței. Potrivit avocatului, acesta s-ar afla internat într-o instituție medicală de la Tiraspol.

De asemenea, judecătorii au dispus aplicarea, în privința lui Burlacu, a unei amenzi în valoare de 160 de mii de lei și confiscarea banilor depistați în timpul urmăririi penale: 553 de mii de euro, 403 mii de dolari și 490 de mii de ruble, dar și a automobilului Porsche Cayenne, sechestrat anterior.

Burlacu și Baglai au fost reținuți pe 7 martie 2014, în timp ce transmiteau 250 de mii de dolari unui intermediar, în încercarea de a corupe mai mulți deputați să părăsească alianța de guvernare în ajunul semnării și ratificării Acordului de Asociere cu UE în 2014.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
13.04.2026 08:46 368 Horoscopul zilei 13.04.2026
12.04.2026 08:38 757 Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026 08:05 1051 Horoscopul zilei 11.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.24 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte