Jens Stoltenberg: Ucraina va deveni membru al NATO după război, dacă va face reformele necesare
917
Profimedia
Aliaţii din NATO sunt de acord că Ucraina va deveni membră a Alianţei Nord-Atlantice, iar la reuniunea Consiliului NATO-Ucraina se va conveni asupra recomandărilor de reforme pentru ucraineni, a declarat luni secretarul general al organizaţiei militare occidentale, Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă, relatează The Guardian, citat de Digi24.ro.
Cu toate acestea, toţi aliaţii sunt în continuare de acord că o aderare deplină rămâne imposibilă în mijlocul războiului, chiar dacă modalităţile de apropiere între Ucraina şi NATO continuă, a adăugat el.
„Este prea devreme pentru a spune exact care va fi decizia pe care o vom lua la summitul de la Washington. Toţi aliaţii sunt de acord că, în plin război, aderarea deplină nu este posibilă, dar, bineînţeles, vom continua să analizăm pentru a aborda modul în care putem apropia şi mai mult Ucraina şi NATO”, a declarat secretarul general al NATO.
Între timp, aliaţii continuă să sprijine Kievul în a se apăra de agresiunea rusă. În această lună, Germania şi Ţările de Jos au promis 10 miliarde de euro pentru Ucraina, iar România a deschis un centru de antrenament pe avioane F-16 pentru piloţii ucraineni.
Aliaţii, inclusiv SUA şi Finlanda, trimit mai multe sisteme de apărare aeriană şi muniţie pentru a proteja oraşele ucrainene de atacurile ruseşti, a arătat secretarul general al NATO.
„Aliaţii NATO urmăresc şi pun în aplicare deciziile pe care le-am luat cu privire la Ucraina şi la aderarea sa la NATO la summitul nostru de la Vilnius din iulie anul acesta. Am luat trei decizii importante. În primul rând, am scurtat calea de aderare a Ucrainei de la un proces în două etape la un singur pas, prin eliminarea cerinţei privind un plan de acţiune pentru aderarea Ucrainei, astfel încât acest pas a fost deja făcut. În al doilea rând, am înfiinţat un Consiliu NATO-Ucraina, care este un organism important în cadrul căruia Ucraina şi toţi aliaţii NATO se reunesc la aceeaşi masă, cu aceleaşi drepturi şi obligaţii, şi care este un organism în cadrul căruia putem lua decizii împreună, astfel încât Ucraina se apropie în mod semnificativ de NATO prin înfiinţarea unui organism de luare a deciziilor. Acest Consiliu se va reuni pentru prima dată la nivel de miniştri de externe în această săptămână. În al treilea rând, am convenit asupra unui program cuprinzător şi substanţial pentru asigurarea interoperabilităţii depline între forţele ucrainene şi forţele NATO. Acest lucru îi va ajuta, bineînţeles, să se apropie de noi, să fie mai capabili să opereze împreună cu forţele NATO. Pe lângă aceasta, desigur, faptul că aliaţii NATO livrează F-16, tancuri de luptă, artilerie, instruire, toate acestea ajută Ucraina, într-un mod foarte practic, să se apropie de NATO, deoarece sunt din ce în ce mai capabili să opereze şi să lucreze împreună cu soldaţii NATO şi pe baza doctrinelor şi procedurilor de instruire ale NATO”, a arătat Jens Stoltenberg.
Stoltenberg a subliniat că Ucraina este cea care decide să negocieze orice pace pe care doreşte să o convină cu Rusia
Pe de altă parte, Stoltenberg a subliniat că Ucraina este cea care decide să negocieze orice pace pe care doreşte să o convină cu Rusia, când şi dacă va veni timpul pentru discuţii de pace.
„Este la latitudinea Ucrainei să decidă care sunt modalităţile acceptabile de a pune capăt acestui război. Responsabilitatea noastră este de a sprijini Ucraina şi de a le permite ucrainenilor să elibereze cât mai mult teritoriu posibil şi de a-i pune în cea mai bună poziţie posibilă, atunci când sau dacă vor putea începe negocierile”, a subliniat şeful NATO.
Războaiele sunt prin natura lor imprevizibile, a declarat Stoltenberg. Pe de altă parte, el a spus că NATO nu a văzut niciun semn că preşedintele Vladimir Putin ar avea de gând să facă pace, ci, dimpotrivă, că plănuieşte şi mai mult război.
„Aşadar, ceea ce ştim este că cu cât oferim mai mult sprijin militar Ucrainei, cu atât mai puternică va fi poziţia lor pe câmpul de luptă şi cu atât mai puternică va fi poziţia lor la o eventuală masă de negocieri”, a explicat Stoltenberg.
El a mai spus că aderarea Suediei la NATO - care mai aşteaptă ratificarea Turciei şi Ungariei - îi va face pe toţi aliaţii „mai siguri” şi a cerut celor două ţări să finalizeze procedurile.
12.04.2026
08:38
253
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
605
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
620
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
760
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1082
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1028
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
998
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
912
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
980
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1178
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
970
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
831
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
12.04.2026
08:38
197
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
596
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
610
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
754
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1073
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1020
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
979
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
906
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
964
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1169
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
958
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
826
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1076
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
876
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
807
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1211
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
994
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
1094
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
1075
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
1096
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
948
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1179
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1214
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
1072
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
1032
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
Horoscopul zilei 12.04.2026
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
Horoscopul zilei 11.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














