Iurie Leancă, față în față cu moldovenii de peste hotare: „Este gata Moldova să primească 1,5 milioane de cetățeni care sunt plecați?”
1318
Unii supărați, alții mai binevoitori, câțiva moldoveni din diasporă s-au întâlnit, astăzi, la Casa Guvernului, cu premierul Iurie Leancă unde i-au pus un șir de întrebări legate de problemele cu care se confruntă ei peste hotarele țării, dar și despre realitățile din R.Moldova.
Dacă la unele întrebări prim-ministrul a încercat să găsească soluții, la altele pur și simplu i-a rugat să nu mizeze doar pe stat și să ajute cumva și ei țara din care au plecat.
Aurel Râbac a revenit acasă din Italia, special pentru a participa la această întâlnire, dar și pentru a-și revedea familia. Bărbatul nu a prea fost mulțumit de răspunsul premierului. „Este gata Moldova să primească un milion și jumătate de cetățeni care sunt plecați peste hotare, adică să le acorde locuri de muncă? Eu aș dori să mă întorc acasă, și chiar în 2002 am revenit, dar mi s-au închis toate ușile, deși aveam capital să investesc. Pur și simplu mi s-au pus bețe în roate”, a declarat supărat Aurel, care aproape de 20 de ani se află în Perugia, Italia.
Moldoveanul a mai replicat că programul „Phare 1+1” funcționează, dar „șchiopătează de ambele picioare” și că sunt cazuri când oamenii au spus că nu le-au fost întorși banii. Din acest motiv, dar și pentru că „țara e coruptă, salariile sunt extrem de mici”, Aurel nu crede că va reveni pentru totdeauna la baștină.
„Mulțumesc că ați pus problema respectivă, dar din câte știu proiectul e unul foarte bun. Dacă sunt probleme, noi vom ave o dicuție specializată pe acest subiect, în cadrul unor ateliere. Cât despre cum motivăm cetățenii să vină acasă, mizăm că ei acumulează o altă atitudine față de muncă și experiență. Ceea ce trebuie să facem aici e să le creăm condiții, un cadru favorabil legislativ și să nu-i încurcăm. Statul nu poate crea locuri de muncă, ele trebuiesc create în sectorul privat. Contăm pe cetățenii de peste hotare ca să revină acasă și să investească”, i-a răspuns Iurie Leancă.
Maria, o altă moldovenacă din Italia, i-a explicat premierului că, fără drumuri bune, în republică nu se face comerț, economie și nu vin investitorii străini. Totodată, femeia și-a exprimat îngrijorarea față de situația din Ucraina și a spus cum privește la faptul că toți rezerviștii din Transnistria au fost chemați să se înroleze în armată.
„Avem mai multe drumuri la care lucrăm. Situația se va schimba. Ieri am mers pe drumurile de la Nisporeni cu dl Ponta, prim-ministrul României, și ne-am oprit la o benzărie să vizităm un gup sanitar. Mie mi-a fost rușine. Vreau să verific, care ministere livrează astfel de licențe care se cumpără. Ce ține de Ucraina - noi toți suntem îngrijorați. Mă bucur că situația din sudul Ucrainei s-a ameliorat, deoarece situația din reginea transnistreană depinde foarte mult de această regiune. Per ansamblu, situația în R. Moldova nu e simplă, dar motive de a crede că s-ar putea produce o destabilizație nu avem”, a specificat șeful Executivului.
Dacă unii moldoveni din Spania, Portugalia, Rusia, Franța și Estonia au pus și problema lipsei școlilor în limba română, că nu au centre culturale, spații pentru biblioteci acolo unde locuiesc, atunci moș Alexandru din Chișinău i-a reproșat premierului că moldovenii care au rămas acasă „nu sunt bolnavi” și că înțeleg perfect ce s-a întâmplat cu Banca de Economii și Aeroportul Internațional Chișinău. „Eu înțeleg că prim-ministrul a nimerit între ciocan și nicovală, dar măcar unul dintre oficiali să iasă în fața oamenilor și să spună adevărul, dar toți mimează. Toți se tem să nu-și piardă fotoliul, însă cât va mai dura situația asta?”, a întrebat bătrânul.
„Miniștrii sunt oameni și nu am pierdut această calitate de a fi om. Această funcție e temporară, după asta voi ajunge și eu cetățean simplu al R. Moldova și țin foarte mult la această situație. Probleme există, nimeni nu le contestă. Am discutat suficient în societate despre întrebările pe care le-ați menționat și am dat și răspunsuri, mi-am pus și cenușă în cap, dar acum ne axăm și pe alte probleme”, i-a răspuns Leancă.
Întâlnirea face parte din programul evenimentelor din cadrul „Zilelor Diasporei”, care se vor desfășura în perioada 28-30 august în R. Moldova.
10.04.2026
21:06
447
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
15:18
471
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:03
587
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
09:22
703
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
09.04.2026
20:47
776
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
790
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
09:31
1123
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
08.04.2026
21:03
873
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
17:56
833
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:32
758
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
11.04.2026
00:53
260
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
305
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
427
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
442
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
563
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
433
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
412
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
560
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
499
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
457
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
749
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
570
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
668
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
687
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
672
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
653
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
864
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
865
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
816
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
713
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
660
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
770
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
829
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
880
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
780
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40







Inapoi














