Iubiri celebre // „Văduva Neagră“

Lucreţia Borgia, fiica nelegitimă a Papei Alexandru al VI-lea, fiul Papei Callistus III, reprezintă încarnarea conceptului „Văduva Neagră“.

Amanţii i „se trezeau morţi“ după nopţile necugetate de amor, otrăviţi cu un extract de „Degeţel“ (Digitalis purpurea), pe care li-l turna în băutură dintr-un inel. Înclinaţia Lucreției către incest, corupţie şi crimă i-a construit imaginea de femeie cu adevărat fatală şi a dat rod imaginației atât a artiştilor, cât şi răufăcătorilor.

Buffalo Bill, celebrul pistolar al Vestului sălbatic, chiar şi-a botezat unul dintre pistoale „Lucreţia Borgia“.

Copil nelegitim

Din relaţia neoficială a lui Rodrigo Borgia, cel care va deveni mai târziu Papa Alexandru al VI-lea, cu amanta sa, Vannoza Catanei, s-a născut la 14 aprilie 1480 Lucreţia. La vremea aceea reputaţia familiei lui Rodrigo, numit cardinal cu ajutorul tatălui său, nu îi permitea să-şi facă publică relaţia, drept pentru care a aranjat ca Vannoza să aibă parte de un soţ şi tată adoptiv pentru copilul lor. Dintre numeroşii ei fraţi şi surori, cel care avea să-i influenţeze cel mai mult viaţa a fost Cezar (născut în aprilie 1476).

Acesta era un vicios cu temperament agresiv, subjugat pasiunii pentru putere. În 1502, după jefuirea ducatului Urbino, a umplut cu opere de artă patru care. Valoarea obiectelor a fost estimată la 150.000 de ducati (1.900.000 de dolari). Cu toate acestea a fost numit căpitanul general al bisericii şi, folosindu-se de influenţa tatălui său, a încercat să impună o monarhie ereditară în Italia centrală.

Numeroşii săi inamici, printre care familiile Medici, Sforza şi Savonarola, i-au împiedicat însă planul după moartea papei, în 1503. Patru ani mai târziu, Cezar şi-a găsit sfârşitul pe câmpul de luptă.

Căsătorii „aranjate”

După două tentative de mariaj cu Don Cherubino şi mai apoi cu Don Gasparo, Lucreţia s-a căsătorit în final, în 1493, cu Giovanni Sforza, conte de Cotognola şi vicar de Pesaro, mult mai avut decât rivalii săi. La numai 15 ani, fără măcar a-şi cunoaşte viitorul soţ, a trebuit să accepte decizia politică luată de tatăl său.

Lupta pentru putere între familiile nobililor italieni a făcut ca în 1497 Papa Alexandru al VI-lea să aranjeze anularea căsătoriei Lucreției. La acea dată, motivele pentru care Rodrigo hotărâse uniunea celor doi nu mai existau. Familia Sforza pierduse enorm din influenţa sa în urma războiului cu Franţa.

Un colegiu de înalţi prelaţi a expus „impotentia coeundi“ de care „se făcea vinovat“ Giovanni şi a anulat căsătoria. După o nuntă discretă, fără fast, Lucreţia a devenit soţia lui Alfonso, fiul ilegitim al lui Alfonso al II-lea de Napoli, iar în 1499 l-a născut pe Rodrigo, botezat astfel în onoarea bunicului său, papa.

Acest mariaj a durat mult mai puţin decât primul, Cezar trimiţându-şi patru dintre oamenii săi de încredere să-l ucidă pe Alfonso. Acesta a supravieţuit atacului, dar la scurtă vreme Cezar a creat o diversiune la poarta spitalului în care se refăcea soţul Lucretiei, timp în care unul din căpitanii săi l-a strangulat în pat pe Alfonso.

Fratele Lucreției dorea o alianţă cu o familie mai puternică, cea a ducilor de Ferrara. La 30 decembrie 1501, Alfonso d’Este, fiul lui Ercole, primul duce de Ferrara, devine cel de al treilea şi ultimul soţ al Lucreției.

Optsprezece ani mai târziu, în urma complicaţiilor apărute în timpul naşterii copilului lor, Lucreţia îşi va găsi sfârşitul.

Taina ușii ascunse

Iatacul Lucreției avea două uşi, dintre care una ascunsă de o draperie de purpură. Prin cea bogat sculptată, cu capete de îngeri intra tânărul negustor de stofe fine. Era iarăşi în oraşul pe care îl îndrăgea cel mai mult, după o călătorie de câteva luni, pe drumuri nesigure, printre robii care nu se spălau decât atunci când ploua torenţial.

Sufletul îi fremătase la poarta urbei cu palate strălucitoare, atât de tare că aproape ar fi aruncat un bănuţ cerșetorului olog. Sărmanul se aruncase la picioarele sale şi a vrut să-i şteargă cizmele cu poala zdrenţelor care curgeau de pe el. Giorgio intrase în curtea vilei Lucreției urmat de cărăuşii încărcaţi cu mătăsuri şi giuvaeruri.

Acum, la ceas de noapte, păşea cu mândria negustorului care făcuse două afaceri bune. Vânduse Lucreției, printre altele, cele patru măsuri de voal purtate în cel mai bine păzit cufăr al caravanei şi primise la sfârşitul tranzacţiei un bilet. A urmat întocmai instrucţiunile şi aştepta cea mai promiţătoare noapte de amor din viaţa lui.

Auzise câte ceva despre farmecele femeii, dar acum avea să simtă pe propria-i piele atingerea catifelată şi sărutul buzelor mai roşii ca purpura de China. Până în zori a aflat că nu ştia mai nimic despre viaţă şi femei şi că bordelurile ieftine prin care trecuse ofereau plăceri doar pe măsura celor câţiva bănuţi.

Simbol al răului

A sorbit din paharul aflat în mâna sidefie a Lucreției pe care a depus cel mai cald şi recunoscător sărut. „Ciudată apă prin părţile astea“, a mai gândit şi s-a întins la loc în pat, de asta dată pentru veşnicie. O ciocănitură discretă a răzbătut prin uşa mascată şi draperia s-a dat la o parte, iar cadavrul a dispărut prin coridorul îngust şi întunecos căscat în spatele ei.

Numărul impresionant de amanţi care au sfârşit otrăviţi, relaţia ei incestuoasă cu Cezar, la rândul său acuzat de numeroase crime şi de fratricid (l-a ucis pe fratele său Juan), corupţia şi jocurile politice pe care le-a iniţiat sau sprijinit, i-au „câştigat renumele de cea mai letală femeie fatală“.

Sursa: historia.ro