Iubiri celebre // „Gura drepților vorbește înțelepciune...”
1856
sursa: google.ro Suverani israeliți // Regele Solomon
Cel mai înțelept, dar și cel mai pasional rege al evreilor, fiul lui David şi al Batşebei, soția lui Urie, regele Solomon, a avut, potrivit Vechiului Testament, 700 de soții și cel puțin 300 de amante.
Uns rege
A condus timp de patruzeci de ani regatul. Este cel de-al treilea rege al Israelului, după tatăl său, regele David, și regele Saul. A construit marele Templu al lui Dumnezeu și a adus o perioadă de pace și prosperitate în regat, având o domnie faimoasă şi tihnită.
Domnește împreună cu tatăl său până la moartea lui David. Iar primul act, după moartea acestuia, a fost să elimine toți foștii dușmani ai tatălui său. După ce i-a omorât pe toți cei care amenințau potențial autoritatea sa, s-a concentrat asupra dezvoltării și îmbogățirii regatului.
Înțelepciunea lui Solomon
Cerând de la Dumnezeu înţelepciune pentru a-şi conduce poporul, primeşte „o minte înţeleaptă şi pricepută” cum n-a avut nimeni înainte de el şi după el, și „cunoştinţe multe ca nisipul mării”. Întrece toată înţelepciunea egiptenilor. Atinge cea mai mare înţelepciune omenească posibilă.
Lasă omenirii mari capodopere precum „Cântarea Cântărilor” (în tinerețe), „Proverbele” (la maturitate) și „Eclesiastul” (în ultimii ani de viață).
Combinația pricepută dintre diplomația pe plan internațional și dezvoltarea internă a regatului a reușit să creeze bogăție și siguranță fără precedent în Israel.
Vestea despre înțelepciunea lui Solomon s-a răspândit în toată lumea. Veneau vizitatori să-i aducă omagiu și să-i ceară sfatul de pretutindeni. Cea mai faimoasă dintre aceștia a fost regina Sheba, care a vrut să vadă cu propriii ochi înțelepciunea și bogăția despre care auzise atât de multe și a plecat impresionată de abundența ambelor.
,,Târât de iubire’’
S-a căsătorit cu fete ale familiilor regale din alte popoare și chiar cu fiica regelui Egiptului, pentru a stabili relații bune și legături strânse între regatul său și vecini. Se ,,alipeşte” de unele din cele şapte neamuri mai mari la număr şi mai puternice decât cel israelit, astfel încalcă legea lui Dumnezeu care interzicea împăraţilor Israelului să se căsătorească cu aceste neamuri.
Mânia lui Dumnezeu
La bătrâneţe, nevestele ,,i-au abătut inima spre alţi dumnezei”, astfel că aceasta nu a mai rămas ,,cu totul a lui Dumnezeu, cum fusese inima tatălui său David’’. Dumnezeu se mânie pe Solomon pentru că acesta nu a păzit poruncile Lui şi-l pedepseşte cu ruperea împărăţiei de la el, din mâna fiului său, şi oferirea a 10 seminţii slujitorului său, Ieroboam I, cu lăsarea doar a unei seminţii fiului său Roboam.
Astfel, Solomon este pedepsit de Dumnezeu cu o nuia omenească şi cu lovituri omeneşti, dar harul lui Dumnezeu nu se depărtează de la el, aşa cum s-a întâmplat în cazul regelui Saul.
Din pildele lui Solomon
Cum rezolvă Solomon încurcata problemă a copilului revendicat de două prostituate?
Una o acuză pe cealaltă că şi-a omorât copilul, culcându-se din neglijenţă peste el, şi că l-ar fi schimbat cu al ei. Solomon cere o sabie şi spune să fie tăiat copilul în două şi să-i fie dată fiecăreia câte o jumătate.
Mamei adevărate i se rupe inima pentru copil, aşa că îi spune lui Solomon să nu îl omoare, ci să-i dea mai bine celeilalte copilul, în timp ce cealaltă este de acord cu intenţia împăratului.
Atunci, Solomon îşi dă seama al cui este copilul şi-l încredinţează acesteia.
Şi toți oamenii s-au temut de împărat, căci au văzut că înţelepciunea lui Dumnezeu era în el, povăţuindu-l în judecăţile lui.
22.07.2018
18:30
6534
IUBIRI CELEBRE // Charles și Camilla Parker Bowles se iubesc de peste 40 de ani. De ce nu s-au căsătorit din tinerețe?
20.05.2018
18:01
3236
IUBIRI CELEBRE // Poveste de dragoste ca în filme a acestui mare regizor!
22.04.2018
17:30
4979
Iubiri celebre // Drama superbei actriţe care a făcut istorie cu replica „Şi mâine e o zi“
25.02.2018
14:04
3770
IUBIRI CELEBRE // Cum să rezişti 50 de ani FERICIT şi FIDEL în căsnicie într-o lume plină de promiscuitate
08.10.2017
17:04
39817
IUBIRI celebre // Cea mai frumoasă TRAGICĂ poveste de dragoste din România. „Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! O prea mare iubire ucide!”
18.06.2017
17:04
5947
IUBIRI celebre // O cutremurătoare poveste de dragoste, sfârşită tragic
11.06.2017
20:02
7573
IUBIRI celebre // Curiosul caz al lui Hugh Jackman: Soţia lui are 61 de ani şi e FERICIT cu ea
16.04.2017
17:30
9823
Iubiri celebre // Dragoste astrală: Adrian Pintea și Lavinia Tatomir
26.03.2017
17:00
3439
IUBIRI CELEBRE // Povestea unui faimos cuplu prezidențial
19.03.2017
17:30
2551
Iubiri celebre // Românce care au FASCINAT Parisul! Primul fotomodel din istorie
12.03.2017
17:02
2891
Iubiri celebre // Românce care au FASCINAT şi scandalizat Parisul! Una a fost denumită „femeia fatală”
26.02.2017
17:03
2555
IUBIRI CELEBRE // Impresionanta poveste de dragoste dintre Cornelia şi „Regele dansului”
01.04.2026
06:06
255
Startupul Mercor confirmă un atac cibernetic prin compromiterea proiectului open‑source LiteLLM
01.04.2026
02:04
402
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
407
Oracle concediază masiv mii de angajați în timp ce pompează zeci de miliarde în inteligența artificială
01.04.2026
01:20
401
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
468
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
533
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
507
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
455
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
462
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
683
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
632
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
678
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
635
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
701
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
742
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
734
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1425
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
652
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
775
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
787
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
745
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
865
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
861
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
644
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
791
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
Startupul Mercor confirmă un atac cibernetic prin compromiterea proiectului open‑source LiteLLM
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














