Iubiri celebre // S-a căsătorit la 14 ani și a domnit cu inima
1933
sursa: google.ro Sânge albastru // Anii Caterinei de Medici
Mai întâi regină, apoi regentă și mamă a trei regi ai Franței, a fost o figură emblematică a sec. al XVI-lea. Avea o cultură și o inteligență rafinată fondată pe cultura renascentistă italiană. Cea mai optimistă persoană a secolului său, a făcut totul pentru a păstra tronul pentru fiii săi.
Căsătorie
Se căsătorește cu Henric al II-lea, viitor rege al Franței. Ambii aveau câte 14 ani. Este atractivă și inteligentă, dar este o străină, deși posesoare a unei zestre substanţiale. Această căsătorie era o mezalianță.
Soțul nu are niciun interes pentru ea, în schimb se implică într-o relație amoroasă cu văduva Diana de Poitiers cu 20 de ani mai mare ca el. Relația aceasta va dura 25 de ani și Diana va deveni confidentul lui principal. Philippa Duci, altă amantă, va da naștere unei fetițe pe care regele o va recunoaște public. Caterina va fi geloasă pe amantele soțului ei. După zece ani de căsnicie, ea încă nu are copii. Într-un târziu, vor avea 10 urmași.
Tânăra florentină
Inteligentă, voluntară şi obişnuită să conteze doar pe resursele ei, făcu totul pentru a-şi îmbunătăţi situaţia şi a câştiga bunăvoinţa noii familii, adaptându-se rapid obiceiurilor de curte, învăţând o franceză impecabilă, arătându-se veselă, afectuoasă, modestă și ascultătoare. Stabilește raporturi bune cu celelalte doamne din familie. Intră în grațiile socrului său.
Suferă în tăcere pentru că nu reuşise să se facă iubită de un soţ pe care ea îl iubea cu pasiune.
Ia în mâini frâiele puterii
La moartea lui Henric al II-lea era doar o văduvă singură cu cinci copii minori și două familii puternice care încercau să preia puterea. Francisc al II-lea, care avea 15 ani, preia puterea a doua zi după moartea regelui. Prima preocupare a reginei-mamă era sănătatea lui, el suferea de o malformație congenitală. Moartea lui, după numai şaptesprezece luni de domnie, o îndurerează profund, dar îi permite să ia în mâinile sale puterea.
Următorul fiu, Carol al IX-lea, are doar zece ani când urcă pe tron. Astfel, Caterina devine guvernantă a Franței cu puteri depline. Ca regină-mamă era de datoria ei să salveze integritatea regatului și a monarhiei. S-a arătat imbatabilă în arta tratativelor politice.
Emblemă a jocului dublu
Carol al IX-lea moare la douăzeci şi patru de ani, doborât de sifilis şi tuberculoză. Joacă un rol-cheie și în regatul celui de-al treilea fiu, Henric al III-lea, fiul preferat al Caterinei, care o dorește pe maică-sa alături de el, învestind-o, în fapt, cu funcţia de prim-ministru. Dintru început însă, se arată foarte hotărât să nu-i permită să se amestece în viaţa lui privată.
Diplomată talentată
Dorea cu orice preţ pacea - pacea civilă şi pacea cu ţările vecine. Pentru aceasta era dispusă să folosească metode complicate, să urmeze căi lăturalnice, să-şi schimbe continuu alianţele, să mintă, să trădeze, să ucidă.
Caterina alese să se învăluie în negru ca să pară bătrână şi ca să dea celor patruzeci de ani ai săi un aspect de matroană. Un început de îngrăşare contribuise la a-i conferi un aer liniştitor, blajin, cu atât mai convingător cu cât era însoţit de o perfectă politeţe şi de un ton potrivit. Totul în ea îndemna spre confidenţă şi încredere. Era o extraordinară mediatoare şi o extrem de abilă diplomată, în stare să relanseze dialogul chiar în situaţiile extreme.
Vinovată fără drept de apel
A aţâţat ura între cele două partide (catolici și protestanți) pentru ca ele să se neutralizeze reciproc. Consecinţele acestor oscilaţii au fost cele opt războaie religioase care s-au petrecut într-un răstimp de douăzeci de ani.
Pleca din această lume disperată, conştientă de iminenţa unui nou război civil şi de sfârşitul dinastiei de Valois.
Politică de toleranţă
Şapte luni mai târziu moare şi Henric al III-lea, de mâna unui fanatic. După ce-şi asigurase coroana prin forţa armelor, Henric al IV-lea reluă politica de toleranţă şi de reconciliere urmată de Caterina, omagiind astfel geniul reginei florentine, care permisese monarhiei franceze să depăşească una dintre încercările cele mai grele din istoria ei.
22.07.2018
18:30
6534
IUBIRI CELEBRE // Charles și Camilla Parker Bowles se iubesc de peste 40 de ani. De ce nu s-au căsătorit din tinerețe?
20.05.2018
18:01
3236
IUBIRI CELEBRE // Poveste de dragoste ca în filme a acestui mare regizor!
22.04.2018
17:30
4979
Iubiri celebre // Drama superbei actriţe care a făcut istorie cu replica „Şi mâine e o zi“
25.02.2018
14:04
3770
IUBIRI CELEBRE // Cum să rezişti 50 de ani FERICIT şi FIDEL în căsnicie într-o lume plină de promiscuitate
08.10.2017
17:04
39817
IUBIRI celebre // Cea mai frumoasă TRAGICĂ poveste de dragoste din România. „Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! O prea mare iubire ucide!”
18.06.2017
17:04
5947
IUBIRI celebre // O cutremurătoare poveste de dragoste, sfârşită tragic
11.06.2017
20:02
7573
IUBIRI celebre // Curiosul caz al lui Hugh Jackman: Soţia lui are 61 de ani şi e FERICIT cu ea
16.04.2017
17:30
9823
Iubiri celebre // Dragoste astrală: Adrian Pintea și Lavinia Tatomir
26.03.2017
17:00
3439
IUBIRI CELEBRE // Povestea unui faimos cuplu prezidențial
19.03.2017
17:30
2551
Iubiri celebre // Românce care au FASCINAT Parisul! Primul fotomodel din istorie
12.03.2017
17:02
2891
Iubiri celebre // Românce care au FASCINAT şi scandalizat Parisul! Una a fost denumită „femeia fatală”
26.02.2017
17:03
2554
IUBIRI CELEBRE // Impresionanta poveste de dragoste dintre Cornelia şi „Regele dansului”
01.04.2026
02:04
20
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
29
Oracle concediază masiv mii de angajați în timp ce pompează zeci de miliarde în inteligența artificială
01.04.2026
01:20
149
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
316
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
422
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
407
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
370
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
365
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
593
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
544
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
605
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
561
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
624
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
669
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
663
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1341
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
588
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
704
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
723
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
701
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
810
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
803
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
639
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
773
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
744
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
749
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














