Iubiri celebre // S-a căsătorit la 14 ani și a domnit cu inima

sursa: google.ro

Sânge albastru // Anii Caterinei de Medici

Mai întâi regină, apoi regentă și mamă a trei regi ai Franței, a fost o figură emblematică a sec. al XVI-lea. Avea o cultură și o inteligență rafinată fondată pe cultura renascentistă italiană. Cea mai optimistă persoană a secolului său, a făcut totul pentru a păstra tronul pentru fiii săi.

Căsătorie

Se căsătorește cu Henric al II-lea, viitor rege al Franței. Ambii aveau câte 14 ani. Este atractivă și inteligentă, dar este o străină, deși posesoare a unei zestre substanţiale. Această căsătorie era o mezalianță.

Soțul nu are niciun interes pentru ea, în schimb se implică într-o relație amoroasă cu văduva Diana de Poitiers cu 20 de ani mai mare ca el. Relația aceasta va dura 25 de ani și Diana va deveni confidentul lui principal. Philippa Duci, altă amantă, va da naștere unei fetițe pe care regele o va recunoaște public. Caterina va fi geloasă pe amantele soțului ei. După zece ani de căsnicie, ea încă nu are copii. Într-un târziu, vor avea 10 urmași.

Tânăra florentină

Inteligentă, voluntară şi obişnuită să conteze doar pe resursele ei, făcu totul pentru a-şi îmbunătăţi situaţia şi a câştiga bunăvoinţa noii familii, adaptându-se rapid obiceiurilor de curte, învăţând o franceză impecabilă, arătându-se veselă, afectuoasă, modestă și ascultătoare. Stabilește raporturi bune cu celelalte doamne din familie. Intră în grațiile socrului său.

Suferă în tăcere pentru că nu reuşise să se facă iubită de un soţ pe care ea îl iubea cu pasiune.

Ia în mâini frâiele puterii

La moartea lui Henric al II-lea era doar o văduvă singură cu cinci copii minori și două familii puternice care încercau să preia puterea. Francisc al II-lea, care avea 15 ani, preia puterea a doua zi după moartea regelui. Prima preocupare a reginei-mamă era sănătatea lui, el suferea de o malformație congenitală. Moartea lui, după numai şaptesprezece luni de domnie, o îndurerează profund, dar îi permite să ia în mâinile sale puterea.

Următorul fiu, Carol al IX-lea, are doar zece ani când urcă pe tron. Astfel, Caterina devine guvernantă a Franței cu puteri depline. Ca regină-mamă era de datoria ei să salveze integritatea regatului și a monarhiei. S-a arătat imbatabilă în arta tratativelor politice.

Emblemă a jocului dublu

Carol al IX-lea moare la douăzeci şi patru de ani, doborât de sifilis şi tuberculoză. Joacă un rol-cheie și în regatul celui de-al treilea fiu, Henric al III-lea, fiul preferat al Caterinei, care o dorește pe maică-sa alături de el, învestind-o, în fapt, cu funcţia de prim-ministru. Dintru început însă, se arată foarte hotărât să nu-i permită să se amestece în viaţa lui privată.

Diplomată talentată

Dorea cu orice preţ pacea - pacea civilă şi pacea cu ţările vecine. Pentru aceasta era dispusă să folosească metode complicate, să urmeze căi lăturalnice, să-şi schimbe continuu alianţele, să mintă, să trădeze, să ucidă.

Caterina alese să se învăluie în negru ca să pară bătrână şi ca să dea celor patruzeci de ani ai săi un aspect de matroană. Un început de îngrăşare contribuise la a-i conferi un aer liniştitor, blajin, cu atât mai convingător cu cât era însoţit de o perfectă politeţe şi de un ton potrivit. Totul în ea îndemna spre confidenţă şi încredere. Era o extraordinară mediatoare şi o extrem de abilă diplomată, în stare să relanseze dialogul chiar în situaţiile extreme.

Vinovată fără drept de apel

A aţâţat ura între cele două partide (catolici și protestanți) pentru ca ele să se neutralizeze reciproc. Consecinţele acestor oscilaţii au fost cele opt războaie religioase care s-au petrecut într-un răstimp de douăzeci de ani.

Pleca din această lume disperată, conştientă de iminenţa unui nou război civil şi de sfârşitul dinastiei de Valois.

Politică de toleranţă

Şapte luni mai târziu moare şi Henric al III-lea, de mâna unui fanatic. După ce-şi asigurase coroana prin forţa armelor, Henric al IV-lea reluă politica de toleranţă şi de reconciliere urmată de Caterina, omagiind astfel geniul reginei florentine, care permisese monarhiei franceze să depăşească una dintre încercările cele mai grele din istoria ei.