Își țin relația secretă, dar sunt tot timpul împreună. Cu cine a fost surprinsă Angelina Jolie
2220
Profimedia Angelina Jolie și muzicianul britanic Akala au fost surprinși în ținute asortate la premiera filmului „Maria” din cadrul Festivalului de Film BFI de la Londra, alimentând speculațiile despre o relație romantică între ei. Deși își țin viața privată departe de ochii presei, aparițiile lor publice împreună au stârnit interes și au dat naștere la numeroase zvonuri.
Jolie, în vârstă de 49 de ani, a pășit pe covorul roșu într-un costum elegant negru, format din trei piese, completat de o vestă cu nasturi și cizme din piele cu vârful pătrat. Vedeta a radiat în fața camerelor, păstrând o atitudine relaxată, cu mâinile în buzunare, demonstrând încă o dată stilul său impecabil. La rândul său, Akala, în vârstă de 40 de ani, a ales o ținută la fel de elegantă, purtând o maletă neagră și o eșarfă bleumarin.
Cei doi au atras atenția în repetate rânduri în ultima perioadă, fiind văzuți împreună la diverse evenimente. În luna august, la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, au fost fotografiați ieșind împreună din hotelul în care era cazată Angelina, iar de atunci, speculațiile despre o relație amoroasă nu s-au oprit. Deși surse apropiate celor doi au declarat pentru revista People că sunt doar prieteni, aparițiile publice ale cuplului continuă să alimenteze zvonurile.
Legătura lor a devenit vizibilă pentru prima dată în mai 2023, când Akala s-a alăturat actriței și fiicelor ei, Zahara și Shiloh, la Festivalul literar Calabash din Jamaica. Martorii au povestit că Akala s-a comportat protectiv și atent față de Angelina și copiii săi. Câteva luni mai târziu, în noiembrie, cei doi au fost surprinși luând cina împreună la Milano, ceea ce a amplificat și mai mult speculațiile despre o posibilă relație. scrie filmnow.ro.
Cu toate acestea, surse din interior continuă să sublinieze că între cei doi nu este vorba de o poveste de dragoste. Un prieten apropiat a menționat că Angelina este bună prietenă atât cu Akala, cât și cu partenerul său de afaceri și manager, Chanelle Newman, care a fost prezent și el la evenimentele recente.
În timp ce Angelina continuă să fie subiectul speculațiilor romantice, fostul ei soț, Brad Pitt, și-a refăcut viața alături de Ines de Ramon. Cei doi au fost văzuți împreună pentru prima dată la sfârșitul anului 2022, iar relația lor pare să fie din ce în ce mai solidă, cuplul locuind deja împreună.
21.03.2026
12:09
290
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
290
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
419
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
365
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
438
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
544
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
602
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
595
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
568
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
620
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
21.03.2026
12:09
210
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
257
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
376
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
342
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
409
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
526
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
587
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
581
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
557
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
607
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
599
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
640
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
600
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
565
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
567
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
673
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
659
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
549
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
676
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
758
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
754
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
784
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
746
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
770
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
894
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














