ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, despre presiunile asupra preoților din R. Moldova care se rup de biserica rusă și revin la cea românească: „Ei nu vor să piardă acest teritoriu de sub influența lor, dar știu că multă lume nu mai este cu ei”
1725
Lumina
Peste 100 de parohii din R. Moldova s-au rupt de biserica rusă și au aderat la Mitropolia Basarabiei, care aparține de Patriarhia României. ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, este convins că numărul preoților care vor reveni la biserica românească, așa cum a fost până la ocupația sovietică a Basarabiei, dar procesul durează, fiindcă aceștia ar fi supuși diferitor presiuni.
„Ei (cei din Mitropolia Moldovei care aparține de Patriarhia Rusiei - n.r.) nu vor să piardă acest teritoriu de sub influența lor. Dar știu că multă lume nu mai este cum a fost, nu mai este cu ei. S-a terminat. Mai sunt preoți, dar nu mai este la fel. Au făcut o grămadă de episcopi, aproape în fiecare raion. Dar lumea deja nu le mai acordă aceeași importanță. Pot avea și o sută de ierarhi, dacă nu au credincioși, degeaba”, a declarat ÎPS Petru într-un interviu pentru ziarul „Lumina”.
Mitropolitul Basarabiei a oferit exemplul parohiei din Răuțel, raionul Fălești, care a revenit la biserica românească, iar Episcopul Marchel, care ar fi un agent al serviciilor speciale rusești, a încercat să schimbe preotul din sat.
„A fost o parohie care a trecut de curând la noi, la Răuțel, lângă Bălți. Și a venit Episcopul Marchel împreună cu o armată de preoți să pună un alt preot, dar a ieșit lumea din sat și i-a fugărit de acolo. Acum nici măcar episcopii lor nu mai sunt bucuroși că sunt episcopi, deoarece sunt pe spatele preoților. Ei nu au contribuții de la stat pentru salarii, dimpotrivă, ei trebuie să contribuie, să trimită la Moscova. Aici a fost un sistem comunist dificil, nu precum cel din România. Aici, bisericile au fost închise, demolate, au fost făcute depozite. Aici te temeai să spui că ești credincios. În România a fost floare la ureche față de ce era aici. Acolo nu au fost luați preoții de la Altar și împușcați sau duși în Siberia. Noi am spus tuturor să asculte ceea ce Mitropolitul Antonie Plămădeală citea de pe Tomosul de reactivare a Mitropoliei Basarabiei, că orice măsură va fi luată de autoritățile eclesiastice ale Patriarhiei Rusiei asupra preoților care revin la Mitropolia Română este nulă și neavenită”, a punctat ÎPS Petru.
CITIȚI și VIDEO // Preoții de la Mitropolia Moldovei, supusă Moscovei, diseminează „cu sfânta cruce în mână” tezele Rusiei împotriva UE: „Democrație... ce fel de democrație, când ne impun toate mârșăviile lor aduse din Europa”
În cadrul aceluiași interviu, conducătorul bisericii românești din Basarabia a amintit presiunile la care a fost supusă Mitropolia Basarabiei din partea autorităților de la Chișinău.
„Nu numai că nu ne-au sprijinit, dar tot timpul au încercat să ne elimine, dacă se poate. Atunci era un Secretariat al Cultelor, era unul Armașu, foarte prieten cu Mitropolitul Vladimir, şi ne spunea că ce ne trebuie nouă mitropolie? Dar noi le-am spus: au uitat că aici a fost Mitropolia Basarabiei? Că au fost ierarhi vrednici care au făcut atâtea până să vină rușii peste noi? Nu am avut sprijin nici din partea președinților, nici din partea altor instituții. Abia acum, de când s-a schimbat conducerea, am început să fim băgați în seamă, așa cum este firesc, însă înainte au căutat toți numai să ne încurce”, a subliniat Mitropolitul Basarabiei.
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
12.11.2026
11:56
12.11.2026
11:16
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
12.11.2026
09:37
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
12.11.2026
11:56
12.11.2026
11:48
12.11.2026
11:16
12.11.2026
11:11
12.11.2026
10:30
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
12.11.2026
09:37
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei















