Iohannis și Poroșenko au IGNORAT mesajul lui Dodon. Cum s-a consolat șeful statului: „Avem deja agenda destul de full pentru următoarele luni”
24674
Șeful statului Igor Dodon și-a exprimat disponibilitatea ca, după vizitele de la Moscova și Bruxelles, să meargă la București și Kiev, dar deocamdată omologii săi, Klaus Iohannis și Petro Poroșenko, nu i-au oferit niciun răspuns.
„Eu înţeleg că la ei acum situaţia nu este deloc simplă, nici în Ucraina, nici în România. Eu sunt disponibil. Dacă sunt deschişi şi doresc astfel de întrevederi, eu pot să merg sau pot ei să vină. Dacă nu, avem deja agenda destul de full pentru următoarele trei, patru, cinci luni cu vizite oficiale şi în R. Moldova, şi în afara ţării”, a declarat Dodon într-un interviu pentru Europa Liberă.
Igor Dodon este dispus să-i cheme pe omologii săi din România și Ucraina la Chișinău, dacă dânsul nu este invitat la București și Kiev. „Tot timpul vecinii noştri sunt bineveniţi în R. Moldova, stat independent, suveran”, a accentuat șeful statului.
Președintele țării a menționat că în viitorul apropiat va avea întrevederi cu unii șefi de state. „În CSI eu cred că vor fi vizite în Azerbaidjan, în Belarus, probabil în Armenia. În ţările membre UE, cel mai probabil, va fi în Ungaria. Şi acum examinăm încă două-trei variante. În R. Moldova, cel mai probabil, în luna mai va veni domnul Erdoğan (președintele Turcie n.r.). Sperăm în martie-aprilie să vină preşedintele Turkmeniei, care trebuie să deschidă şi un obiectiv social la sudul ţării. De aceea, discutăm cu toţi”, a subliniat sursa citată.
Amintim că anterior Igor Dodon a făcut mai multe declarații scandaloase la adresa României și l-a îndemnat pe Klaus Iohannis „să nu se bage în chestiile interne” ale R. Moldova.
Nici cu oficialii Ucrainei președintele Dodon nu are relații prea bune. În campania electorală prezidențială, Igor Dodon a spus că „de facto Crimeea este teritoriu al Federației Ruse”. Kievul chiar l-a chemat la consultări pe ambasadorul ucrainean de la Chişinău, după declarațiile lui Igor Dodon.
12.03.2026
11:36
3446
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
03.02.2026
10:49
8652
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
27.01.2026
17:06
3154
Igor Șarov, omul care a avut curajul să-i INTERZICĂ ex-președintelui Dodon să-și facă campanie în instituțiile de învățământ, NU va mai candida pentru un nou mandat în fruntea USM. Explicațiile actualului rector
15.12.2025
14:27
3077
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
26.11.2025
15:00
3311
VIDEO, FOTO // Dodon a pregătit ieri TERENUL, iar ambasadorul neacreditat al Rusiei a expus poziția Moscovei în privința dronei prăbușite la Florești. Lui Ozerov i s-a adus dovada pe scările MAE
26.09.2025
15:44
8526
VIDEO // Dodon și Șor au bătut palma? Oligarhul condamnat anunță de la Moscova că va fi viitorul PREMIER al R. Moldova, după ce va înlăturat PAS de la putere
24.09.2025
11:06
5187
Dodon ISTERIZEAZĂ din nou societatea și promovează cu insistență narativele Kremlinului: „Maia Sandu va fi obligată să ATACE Transnitria împreună cu Zelenski și să dechidă al doilea front împotriva Rusiei”
12.09.2025
10:45
4123
Dodon și ortacii săi din blocul „patriotic” vor să ne pună în cârcă DATORIA Transnistriei pentru gaze – 11,8 MILIARDE de dolari? „Moldoveni, Dodon vă face buni de plată la ruși – 4 898 USD de căciulă!”
29.08.2025
11:26
3255
FOTO // Tensiunile între Dodon și Voronin persistă și acum, după ce comunistul a dezvăluit conținutul „kuliokului” pe care colegul său l-a primit de la Plahotniuc. BEP s-a lansat în campania electorală sub lătratul câinilor: „Suntem bloc sau ce?”
21.08.2025
11:34
4680
„Nu m-aș mira să nu treacă nici pragul electoral”. Dezvăluirile lui Voronin despre conținutul „kuliokului” primit de Dodon de la Plahotniuc, efect DEVASTATOR asupra blocului constituit la Moscova
36
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
63
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
73
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
258
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
236
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
260
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
283
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
332
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
456
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
399
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
446
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
408
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
436
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
422
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
630
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
409
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
483
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
18.03.2026
11:41
446
Guvernul lansează sistemul național „e-Admitere” pentru înscrierea online a copiilor la grădinițe
18.03.2026
11:35
525
Guvernul aliniază regulamentul circulației rutiere la normele UE privind adâncimea profilului pneurilor
18.03.2026
11:21
434
MEC lansează consultări publice pentru Concepția „Profilului Coregrafie” din învățământul liceal
18.03.2026
10:48
508
Tentativă de omor din gelozie la Botanica: și-a înjunghiat concubina de mai multe ori, condamnat la 15 ani de închisoare
18.03.2026
10:48
543
AUDIO // Primarul din Căușeni, reținut de CNA pentru o mită de aproape 90.000 de lei
18.03.2026
09:26
535
Test de respirație revoluționar creat la MIT promite depistarea rapidă a pneumoniei, fără radiografii și analize de laborator
18.03.2026
08:33
506
Horoscopul zilei 18.03.2026
610
Reclamă la aplicație AI de editare foto-video, interzisă în Marea Britanie pentru că sugerează „dezbrăcarea” digitală a femeilor
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.43
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














