„Investim în profesori și educatori”: înscrieri la cursurile gratuite de educație incluzivă pentru 2.000 de cadre didactice din Republica Moldova
220
Ministerul Educației și Cercetării anunță lansarea înscrierilor pentru cadrele didactice la cursurile de formare în domeniul „Incluziune și acces la educație”, desfășurate în cadrul Programului Național „Investim în profesori și educatori”. Aproximativ 2.000 de profesori și educatori din Republica Moldova vor participa la aceste instruiri, care sunt oferite gratuit.
Formările vor avea loc în perioada aprilie–decembrie 2026, direct în instituțiile de învățământ care vor fi selectate. Formatorii se vor deplasa în teritoriu, pentru a lucra cu echipele pedagogice la nivel local. Activitățile vor fi organizate atât în format fizic, cât și online, astfel încât participarea să fie cât mai accesibilă pentru toti.
Școlile și grădinițele interesate sunt invitate să se înscrie până la data de 20 martie 2026, prin completarea formularului de către managerul instituției.
În cadrul modulului „Incluziune și acces la educație”, profesorii și educatorii vor învăța cum să lucreze mai eficient cu elevii care au cerințe educaționale speciale și cum să construiască un mediu educațional în care fiecare copil să aibă șanse reale și egale de învățare. Programul include numeroase activități practice. Cadrele didactice vor exersa strategii, metode și instrumente care pot fi aplicate imediat în activitatea de la clasă, pentru a adapta procesul educațional la nevoile fiecărui elev.
O componentă esențială a acestor formări o reprezintă elaborarea și implementarea Planului Educațional Individualizat (PEI). Profesorii vor fi ghidați pas cu pas în procesul de concepere a PEI și în monitorizarea progresului elevilor, astfel încât intervențiile educaționale să fie personalizate și eficiente.
În anul 2026, aproximativ 2.200 de alte cadre didactice vor participa, de asemenea, la instruiri axate pe prevenirea și combaterea bullying-ului în mediul școlar, organizate în cadrul aceluiași program național. Aceste formări oferă profesorilor instrumente practice pentru identificarea timpurie a comportamentelor de bullying. De asemenea, ei vor învăța cum să gestioneze situațiile de conflict și cum să contribuie la crearea unui climat sigur, respectuos și incluziv în clasă.
„Prin aceste programe de formare ne dorim să oferim profesorilor instrumente practice pentru a răspunde diversității din clasă și pentru a crea un mediu sigur și incluziv pentru toți elevii. Atunci când cadrele didactice sunt bine pregătite și susținute, fiecare copil are șanse mai mari să reușească”, a declarat Valentina Olaru, secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării.
Programul Național „Investim în profesori și educatori” a fost lansat în 2023. În primul an de implementare, aproximativ 3.000 de cadre didactice au beneficiat de instruiri gratuite. În 2024, numărul profesorilor care au participat la formări a crescut la circa 4.000, iar în 2025 a ajuns la 5.800 de beneficiari, ceea ce demonstrează interesul sporit al cadrelor didactice pentru dezvoltare profesională continuă.
11.03.2026
14:52
9
MedLife prezintă primele rezultate ale programului Longevity100+, cel mai amplu studiu de genomică pentru medicina preventivă din România
11.03.2026
14:43
101
Maia Sandu, apel în Parlamentul Lituaniei: Ajutați Moldova să-și urmeze drumul european, așa cum v-ați urmat voi independența în 1990
11.03.2026
14:26
106
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: elevii din nordul Republicii Moldova evocă deportările, foametea organizată și războiul de pe Nistru
11.03.2026
13:58
212
Guvernul întărește controalele la medicamentele veterinare pentru a spori siguranța produselor de origine animală
11.03.2026
13:57
226
Guvernul impune reguli mai stricte pentru siguranța și calitatea produselor fertilizante pe piață
11.03.2026
13:48
215
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Informatică” în învățământul general
11.03.2026
13:17
277
Guvernul lansează program pilot de 40 de milioane de lei pentru modernizarea ascensoarelor vechi din blocurile locative din țară
11.03.2026
12:42
341
Maia Sandu cere sprijinul Lituaniei pentru aderarea Moldovei la UE, evocând memoria comună a ocupației sovietice și rezistența în fața Rusiei
11.03.2026
11:54
356
Guvernul decide retragerea Republicii Moldova din organele statutare CSI, invocând încălcările repetate ale Rusiei și orientarea pro-UE
11.03.2026
11:36
354
Câinii de serviciu, aliați ai polițiștilor din Moldova în lupta împotriva drogurilor, antrenați de experți internaționali
11.03.2026
11:35
286
Chișinăul și Seulul întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord strategic
11.03.2026
14:52
1
MedLife prezintă primele rezultate ale programului Longevity100+, cel mai amplu studiu de genomică pentru medicina preventivă din România
11.03.2026
14:43
95
Maia Sandu, apel în Parlamentul Lituaniei: Ajutați Moldova să-și urmeze drumul european, așa cum v-ați urmat voi independența în 1990
11.03.2026
14:26
102
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: elevii din nordul Republicii Moldova evocă deportările, foametea organizată și războiul de pe Nistru
11.03.2026
13:58
211
Guvernul întărește controalele la medicamentele veterinare pentru a spori siguranța produselor de origine animală
11.03.2026
13:57
225
Guvernul impune reguli mai stricte pentru siguranța și calitatea produselor fertilizante pe piață
11.03.2026
13:48
213
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Informatică” în învățământul general
11.03.2026
13:48
219
„Investim în profesori și educatori”: înscrieri la cursurile gratuite de educație incluzivă pentru 2.000 de cadre didactice din Republica Moldova
11.03.2026
13:17
276
Guvernul lansează program pilot de 40 de milioane de lei pentru modernizarea ascensoarelor vechi din blocurile locative din țară
11.03.2026
12:42
340
Maia Sandu cere sprijinul Lituaniei pentru aderarea Moldovei la UE, evocând memoria comună a ocupației sovietice și rezistența în fața Rusiei
11.03.2026
11:54
356
Guvernul decide retragerea Republicii Moldova din organele statutare CSI, invocând încălcările repetate ale Rusiei și orientarea pro-UE
11.03.2026
11:36
354
Câinii de serviciu, aliați ai polițiștilor din Moldova în lupta împotriva drogurilor, antrenați de experți internaționali
11.03.2026
11:35
286
Chișinăul și Seulul întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord strategic
11.03.2026
11:07
411
Vicepremierul Osmochescu evaluează în Găgăuzia impactul finanțărilor ODA de peste 383 milioane lei pentru dezvoltarea afacerilor locale
11.03.2026
11:01
326
Moleculă experimentală dă speranță în lupta cu cel mai agresiv cancer mamar
11.03.2026
10:10
335
Recorduri naționale și performanțe remarcabile la Campionatul Național de înot de la Arena Chișinău
11.03.2026
09:52
518
Ex-ambasadoarea Moldovei în Suedia, trimisă în judecată pentru abuz și prejudiciu de peste 275 de mii de lei
11.03.2026
09:35
375
Anduril își consolidează dominația în apărarea spațială prin preluarea ExoAnalytic Solutions, lider în supravegherea orbitală
423
Consiliu local oprește colectarea bateriilor de la domiciliu după o serie de incendii provocate de deșeuri electrice
11.03.2026
08:44
466
Horoscopul zilei 11.03.2026
397
Meta cumpără rețeaua socială AI Moltbook și mizează pe agenți inteligenți autonomi
11.03.2026
06:56
1014
Salarii de 6 150 de EURO pe lună pentru angajați fără experiență. Sunt disponibile 1500 de locuri și poate aplica aproape oricine. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești
10.03.2026
22:05
577
YouTube depășește pentru prima dată veniturile din publicitate ale giganților Disney, NBC, Paramount și Warner Bros. Discovery în 2025
10.03.2026
21:18
845
ULTIMA ORĂ // Stăpânul saltelei Alexandr Gaidarlî a ,,îngenuncheat" Rusia în marea finală și aduce AURUL European la Chișinău!
10.03.2026
21:17
606
Fondatorul Mandiant lansează Armadin, startup de securitate cibernetică cu agenți AI autonomi, și atrage o finanțare record de 190 de milioane de dolari
10.03.2026
20:47
532
Vreme liniștită în Republica Moldova, miercuri, 11 martie 2026
MedLife prezintă primele rezultate ale programului Longevity100+, cel mai amplu studiu de genomică pentru medicina preventivă din România
Maia Sandu, apel în Parlamentul Lituaniei: Ajutați Moldova să-și urmeze drumul european, așa cum v-ați urmat voi independența în 1990
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: elevii din nordul Republicii Moldova evocă deportările, foametea organizată și războiul de pe Nistru
Guvernul întărește controalele la medicamentele veterinare pentru a spori siguranța produselor de origine animală
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.22
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














