„INVAZIE” de informații false în online. De ce fiecare infectare cu Covid a unei personalităţi vaccinate alimentează dezinformările
1058
Dezinformarea în ceea ce privește pandemia de Covid este o problemă care a acaparat întreaga lume. Dacă o personalitate publică se îmbolnăveşte de COVID-19, reţelele de socializare sunt invadate de afirmaţii conform cărora acea situaţie ar dovedi că vaccinarea împotriva noului coronavirus nu funcţionează, relatează duminică AFP.
În Statele Unite, printre celebrităţile aflate în această situaţie se află purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă, Jen Psaki, un judecător de la Curtea Supremă, Brett Kavanaugh, şi actorul de comedie Chris Rock, care s-au infectat cu noul coronavirus, precum şi fostul secretar de stat Colin Powell, decedat în urma unor complicaţii medicale asociate COVID-19.
Anunţurile referitoare la infectările lor cu SARS-CoV-2 au declanşat de fiecare dată un veritabil „potop" de informaţii false în mediul online. Aceste cazuri de infectare a unor persoane vaccinate nu reprezintă însă o surpriză şi nu înseamnă că vaccinurile anti-COVID-19 nu sunt eficiente, potrivit autorităţilor medicale americane. Însă afirmaţiile care susţin contrariul pot să erodeze încrederea publicului general în astfel de măsuri de sănătate publică, devenite cruciale într-o perioadă în care copiii din grupa de vârstă 5-11 ani au în sfârşit şi ei acces la vaccinurile anti-COVID-19 în Statele Unite.
„Fiecare infectare a unei personalităţi vaccinate întăreşte dubiile oamenilor, care devin îngrijoraţi în legătură cu eficacitatea vaccinurilor", a explicat Andy Carvin, de la laboratorul de cercetări ştiinţifice digitale din cadrul Atlantic Council, un think tank (grup de experţi, n.r.) din Washington.
Anunţând că a fost testată pozitiv, Jen Psaki a atribuit, duminică, vaccinului anti-COVID-19 lejeritatea simptomelor sale, fapt care nu a împiedicat însă un internaut să declare că infectarea ei reprezintă „dovada vie că vaccinul nu funcţionează", în faţa celor 12.000 de admiratori ai ei de pe Twitter. Iar acel internaut este departe de a fi singurul care face astfel de afirmaţii, mai relatează AFP, citată de Agerpres.
Declaraţii asemănătoare au apărut şi după anunţurile privind infectările lui Brett Kavanaugh şi Chris Rock, precum şi după moartea generalului Colin Powell, în pofida faptului că acesta din urmă suferea de mielom multiplu, o formă de cancer a sângelui, care, potrivit experţilor, afectează sistemul imunitar şi limitează eficacitatea vaccinală.
Numărul persoanelor vaccinate continuă să crească şi, odată cu el, ar trebui să crească şi cel al cazurilor de COVID-19 - inclusiv numărul de cazuri grave - în populaţia imunizată, aspect care face să devină vitală lupta împotriva unor astfel de dezinformări.
„Vaccinarea este o tehnologie genială, dar ea nu este un scut magic", a explicat Devon Greyson, care coordonează studii de sănătate publică la Universitatea British Columbia din Canada.
Autorităţile vor trebui, deci, să definească mai bine ceea ce publicul este îndreptăţit să se aştepte de la vaccinuri, precum beneficiile şi limitele lor, a adăugat Yotam Ophir, specialist în dezinformări în materie de sănătate şi ştiinţă din cadrul Universităţii Buffalo din Statele Unite.
O altă problemă este, după părerea lui, aceea că „oamenii au tendinţa să acorde atenţie cazurilor (de COVID-19, n.r.) frapante". „Nu ştim să gândim cu adevărat în termeni precum numere sau statistici, gândim în general în termeni ce vizează poveştile uşor de relatat", a adăugat el.
Relatările din mass-media nu se referă în general „la toţi oamenii care au fost vaccinaţi şi care sunt sănătoşi", a subliniat acelaşi expert.
Acoperirea mediatică a decesului lui Colin Powell a fost „deosebit de dezamăgitoare", afirmă Nina Jankowicz, expertă în dezinformare în cadrul think tank-ului Wilson Center.
„După acoperirea mediatică pe care am putut eu să o observ, chiar şi de către medii serioase din ţara noastră (...), multe dintre aceste companii nu au menţionat cancerul fostului secretar de stat Colin Powell", fapt ce a permis dezinformărilor să se propage cu rapiditate, a precizat ea.
Pentru Andy Carvin, de la Atlantic Council, ritmul infernal al informaţiilor cu care se confruntă companiile mass-media intră în conflict cu nevoia de contextualizare.
Să decizi care caz de personalitate infectată - deşi era vaccinată - trebuie să fie acoperit din punct de vedere mediatic, deschizând astfel, potenţial, calea spre o furtună de dezinformări, „a devenit o chestiune de etică jurnalistică", a adăugat el. „Jurnaliştii şi mass-media, în general, trebuie să dea dovadă de creativitate în privinţa manierei în care prezintă aceste cazuri", a mai spus Andy Carvin.
Pentru Yotam Ophir, dezinformarea în materie de sănătate ar trebui să fie combătută de politici publice, întrucât „suntem extrem de dependenţi de bunul plac al unor companii private, precum Facebook şi Twitter" în acest domeniu.
„Pentru moment, noi stingem doar câteva incendii. Este o bătălie pe care nu putem să o câştigăm. Va trebui la un moment dat să găsim o soluţie generalizată", a adăugat acelaşi expert.
11.04.2026
08:05
390
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
659
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
639
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
645
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
646
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
679
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
829
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
656
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
595
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
779
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
652
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
592
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
11.04.2026
08:05
378
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
645
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
626
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
636
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
641
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
672
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
822
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
648
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
589
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
770
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
648
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
588
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
936
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
736
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
838
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
842
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
835
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
774
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
993
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1011
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
925
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
848
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
763
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
857
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
945
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Horoscopul zilei 11.04.2026
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














