16:35:52 06.04.2026
Stiri

Întrebarea lui Dorin Chirtoacă: „Unde este corupția mea?”

Anticorupție 13.03.2019 09:00 Vizualizări1811
Întrebarea lui Dorin Chirtoacă: „Unde este corupția mea?”

Fostul primar al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, susține că procurorii și judecătorii ar încerca deja de patru ani să-l incrimineze și nu reușesc, pentru că nu ar putea să demonstreze că ar fi corupt.

Chirtoacă repetă că hărțuirea sa în cele două dosare pentru fapte de corupție deschise pe numele său are loc la comanda liderului democraților, Vlad Plahotniuc.

În această săptămână, fostul primar a aflat că proprietățile sale, inclusiv cota-parte din casa buneilor de la Colonița și apartamentul de la Buiucani al părinților au fost puse sub sechestru chiar pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii.

„Poate să-mi spună cineva după aproape doi ani de la arest și patru ani de când sunt deschise dosarele în ce constă corupția incriminată mie? Unde este corupția mea? Sau vom continua să repetăm minciuna de 1 000 de ori, până aceasta va deveni adevăr, vorba lui Goebbels? Așa va avea loc în capul oamenilor ideea că subsemnatul ar avea treabă cu corupția? Plahotniuc își bate joc de oricine care refuză să i se supună, lucru evident deja șsi pentru ființele necuvântătoare. Eu nu trebuie să resping nicio acuzație, nu trebuie să dezmint nimic. Există prezumția nevinovăției! Ei trebuie să demonstreze. Și pot demonstra ceva de 4 ani incoace? Nu!”, a răbufnit fostul edil pe Facebook.

Potrivit lui Chirtoacă, „Plahotniuc poate să-mi ia tot: și casa, și masa, poate și să mă închidă, dar tot el va pierde, pentru că nu poate demonstra nimic și nu-mi poate lua demnitatea”.

Menționăm că pe numele lui Dorin Chirtoacă au fost deschise două dosare penale - unul care ține de parcările cu plată din Chișinău, afacere în care ar fi avut interese, spun procurorii, și altul privind încheierea tranzacțiilor de împăcare cu polițiști și judecători în vederea acordării spațiului locativ de către municipalitate. Liberalul se declară nevinovat.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
06.04.2026 08:29 492 Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026 07:55 1045 Horoscopul zilei 05.04.2026
04.04.2026 08:15 1236 Horoscopul zilei 04.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.28 1 USD 17.61 1 RON 3.98 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte