INTERVIU // Radu Vancu: „Fiecare oră, fiecare minut la Chișinău au fost pline de poezie”

Interviu cu Radu Vancu, poet, prozator, eseist și traducător din România, acordat în exclusivitate Ziarului NAȚIONAL

Dragă Radu Vancu, ai scris elogios pe Facebook despre vizita ta recentă în Republica Moldova, cu ocazia Zilelor Literaturii Române (ZLR). În una din postări ai pomenit de „Chișinăul fosforescent”. De unde acest epitet, „fosforescent”?

Pentru mine literatura e, în modul cel mai fizic al cuvântului, producătoare de lumină. Mozart observă undeva, într-o scrisoare către tatăl lui, că asta trebuie să facă scriitorii: să potrivească astfel cuvintele încât ele să producă lumini și umbre. Avea perfectă dreptate.

De asta pentru mine literatura adevărată, și festivalurile literare care o adună, și orașele care au asemenea festivaluri, sunt fosforescente. Așa cum a fost săptămâna trecută Chișinăul – care a adunat atâta poezie în el.

La ce activități ai participat în cadrul Zilelor Literaturii Române? Din ce volume ai citit?

Am fost la întâlniri cu liceeni, cu copii de generală, cu copii de grădiniță, cu parlamentari, cu miniștri ai Culturii și Educației, la interviuri radio și TV, la podcasturi, la lecturi în săli cu peste o sută de oameni strânși ca să se convingă, o dată în plus, că frumusețea există.

Am citit și din Frânghia înflorită, reeditată după 10 ani, și din Kaddish, volumul care apare zilele astea la Blecher. A fost așadar pentru mine o săptămână în care fiecare oră și aproape fiecare minut au fost pline de poezie – și veche, și nouă; și, mai ales, pline de oameni care veneau să se convingă că poezia există.

Cu aceeași îndoială & voință de a crede cu care Toma verifica existența zeului înviat înfigându-și degetele în rănile lui.

Ce te-a entuziasmat în timpul sejurului la Chișinău? Ce te-a neliniștit?

Mihai, Ștefan & Alex sunt elevi într-a noua la „Spiru Haret”, în clasa doamnei profesoare Mariana Jitari. Nu era încă nouă dimineața când i-am cunoscut & nu-mi băusem cafeaua.

Au venit să mă ia de la hotel & să mă conducă la „Radio Chișinău”. Prima lor întrebare a fost dacă moralitatea & bunătatea sunt același lucru. A doua, dacă imperativul etic al lui Kant are drept referent mai degrabă bunătatea sau moralitatea. A treia, dacă bunătatea e un accident al speciei umane sau ne e inerentă. Și tot așa.

Sunt acum hipnotizați de Joyce & Kafka. Dar jură și pe poezie română contemporană. Mi-au ținut și cursuri foarte intense & instructive de istorie a Moldovei.

Cât despre doamna Jitari – e profesoara care vine de câțiva ani cu un autocar plin de elevi la Noaptea albă a poeziei de la FILIT-ul ieșean. Ajung pe la 10, când încep lecturile, stau în sală 5 - 6 ore cât durează maratonul de poezie, notează întruna versuri, imagini, titluri de poeme, nume de autori. La 3 dimineața se urcă în autocar & se întorc în Chișinău.

Oameni ca Mihai, Ștefan, Alexandru & doamna Jitari dau tot sensul literaturii. Și tot oameni ca ei au făcut fosforescent Chișinăul pe durata Zilelor Literaturii Române.

Mă entuziasmează, așadar, că Moldova produce tineri atât de fosforescenți. Nu mă neliniștește nimic, știind că inimile lor sunt alături de Moldova & de literatură.

Foarte curând își apare un nou volum de poeme, Kaddish. Politicul e necesar în poezie?

Nu. Singurul lucru necesar în poezie e intensitatea. În rest, orice poate fi prezent în poezie și orice poate fi absent: de la politic la metafizic, de la social la istoric, de la sexual la teologic și așa mai departe.

Poezia e Marele Indisciplinator, spune undeva Pessoa; sunt de acord cu el, bineînțeles, dar i-aș spune, în ce mă privește, Marele Intensificator. Dacă politicul te ajută să intensifici cuvintele poemelor tale, nu ezita să-l folosești. Dacă simți că le slăbește intensitatea, lasă-l fără nicio grijă deoparte. Și fă asta cu orice temă a poeziei, fără vreo remușcare. Nu temele poeziei, ci intensitatea ei contează.

În ce orașe vei mai citi poezie, după Chișinău?

În ordinea în care am programate lecturile din următoarele săptămâni, în București, Timișoara și Berlin. Dar important e pentru mine nu să citesc poezie în cât mai multe orașe – ci, pe micuțul & credinciosul meu laptop, să pot să-i aranjez cuvintele încât să producă lumini & umbre – oricât de prizărite.

Luminițele astea scânteind între cuvinte ca scânteile electrice între cabluri neizolate – ele sunt singurul rost al literaturii. Restul e doar joc social, părere & vis.

Mulțumesc mult pentru interviu și te mai așteptăm la Chișinău!

Fotografii semnate de Nadejda Roșcovanu, Muzeul Național al Literaturii Române