INTERVIU // „Două mandate pentru Transnistria este o ABERAȚIE totală”
3728
Partidul favorizat de sistemul electoral mixt este cel al socialiștilor, iar modificările făcute la Codul Electoral sunt „absolut nepotrivite” pentru situația în care se află astăzi R. Moldova.
De această părere este analistul Oazu Nantoi care declară, într-un interviu pentru Ziarul NAȚIONAL, că circumscripțiile uninominale au fost trasate astfel, încât să câștige „un candidat sau altul”, exact ca în anul 1989.
Dle Nantoi, decizia privind trasarea circumscripțiilor uninominale a ajuns la Guvern, vom avea 48 de circumscripții deschise în interiorul R. Moldova, inclusiv două pentru Transnistria, plus câte una pentru diaspora din Est, Vest și cea din America de Nord. Vi se pare echitabilă această „împărțire”?
În anul 1989, au avut loc alegerile în Sovietul Suprem al URSS, cine mai ține minte cum a concurat părintele Buburuz, apoi au venit alegerile în Sovietul Suprem al RSSM, când toată republica era împărțită în 380 de circumscripții uninominale. Deja de atunci publicul a însușit această tehnologie când înțelegea că, în funcție de trasarea conturului circumscripțiilor uninominale, avea șanse mai mari să câștige un candidat sau altul. Atunci toți erau bătuți de cahla națională.
Acum situația se repetă, se reproduce, în pofida faptului că, în Ucraina vecină, se pune întrebarea să se renunțe la acest sistem electoral care facilitează procurarea de către oligarhi a locurilor în Parlament. Și în România experiența a fost nereușită.
Eu nu vreau să uit că schimbarea acestui sistem electoral este una absolut nepotrivită pentru situația în care se află R. Moldova. Pentru că se urmărește eliminarea diasporei, marginalizarea opoziției, folosirea resursei administrative și coruperea alegătorilor.
Se merge pe un sistem când se dorește ca așa-zisele alegeri să nu schimbe nimic. Nu am motive să am încredere în aceste comisii care sunt create de actuala guvernare și care trag, în mod evident, jăratecul la turta puterii.
CITIȚI și FINAL // HARTA circumscripțiilor uninominale a ajuns la Guvern: 48 pe teritoriul R. Moldova, trei - în afară
Granițele circumscripțiilor trasate, suprapuse rezultatelor ultimelor alegeri, cele prezidențiale din toamna anului trecut, ar delimita cumva voturile Pro-Vest și Pro-Est și ar desena o eventuală componență de opțiuni în viitorul Parlament. Dvs. vi se par previzibile rezultatele următoarelor alegeri parlamentare?
Eu nu sunt de acord cu faptul că deja ar fi clare rezultatele, din simplul motiv că noi nu știm cum va arăta tabloul politic la momentul înaintării candidaților.
Noi știm că actualul Cod Electoral prevede niște proceduri absolut aberante, de exemplu niște documente de integritate pe care trebuie să le elibereze nu știu cine, noi știm că partidele care se declară de opoziție, am în vedere PAS, PPDA și PLDM, încă nu s-au clarificat în ce privește modul de participare la acest scrutin.
Atunci când, pe 6 martie 2017, domnul Plahotniuc a venit cu inițiativa radicală și curajoasă de a trece la 101 circumscripții uninominale, rămâne întrebarea câtă hârtie igienică a fost produsă din acele 850 de mii de semnături, majoritatea false, ca să schimbe acest sistem electoral?
Domnul Igor Boțan a spus foarte clar că circumscripțiile uninominale într-un singur tur favorizează partidele dominante. Azi, chiar dacă lucrul acesta nu-mi place, partidul dominant este cel al socialiștilor.
Prin urmare, principiul moldovenesc „unde dai și unde crapă” rămâne în vigoare.
Eu nu mă grăbesc, ținând cont de multitudinea acestor factori confuzi, să fiu categoric cu prezicerea rezultatelor. Mai ales că este vorba de un proces netransparent și noi nu știm încotro vom ajunge în toamna anului 2018, când va veni momentul înaintării candidaților.
Dle Nantoi, două mandate pentru Transnistria e mult, e puțin?
Două mandate pentru Transnistria este o aberație totală. Este o sfidare a oricăror noțiuni de edificare a statului, deoarece noi am văzut acest teatru al absurdului moldovenesc, când pe de o parte Curtea Constituțională declară că malul stâng este teritoriu ocupat, pe de altă parte noi am văzut cum pe de malul stâng au fost aduși 16 788 de alegători care au votat ca turma pentru Igor Dodon.
Deci, noi ce dorim? Ce fel de reprezentare a Transnistriei? Intrați cinci minute pe site-urile celea din Transnistria cu școala de suvoroviști, cu aplicații comune ale așa-zisei armate transnistrene cu armata rusă. Ce fel de Transnistrie? Refuz să ne delege oameni în Parlamentul Moldovei.
Se discuta o idee ca aceste mandate să fie suspendate, până la preluarea controlului, de către puterea de la Chișinău, asupra malului stâng. Cum ar arăta Parlamentul cu 99 de deputați, dacă e să anticipăm?
În Codul Electoral eu nu văd așa ceva. Eu nu vreau să anticipăm nimic, fiindcă mie îmi place să analizez post-factum sau post-mortem. În cazul dat, am avut mai multe precedente.
Să nu uităm că am avut în primul Parlament 367 de deputați aleși în cele 380 de circumscripții uninominale. Pe urmă a venit Parlamentul tranzitoriu cu 104 locuri, acum avem 101, dar majoritatea sunt într-un buzunar. Prin urmare, 101 sau 99 contează mai puțin.
Contează calitatea, dar dacă și calitatea va fi aceeași…
De ce credeți că, prin trasarea circumscripțiilor electorale, a fost „marginalizată” diaspora?
Nu vreau să dezvolt acest subiect, dat fiind faptul că în R. Moldova poți să-ți gestionezi cardul bancar prin Internet. În Estonia, lumea demult votează prin Internet. Apare întrebarea: de ce eu pot să-mi gestionez cardul bancar, lăsăm în afara temei câți bani sunt pe card (râde – n.r.), dar nu pot azi, în secolul XXI, să votez prin Internet? Pentru ca diaspora să nu aibă posibilitatea să stea umilită la secțiile consulare.
Personal am vorbit, la alegerile din 13 noiembrie 2016, prin Skype în cadrul unei emisiuni cu un tânăr care zbura 3 000 de kilometri de pe insula Sfânta Elena la New York ca să dea un vot. Asta ce-i? Bătaie de joc. În timp ce din stânga Nistrului sunt aduși cu turma…
Partidele despre care ați pomenit, PAS, PPDA și PLDM, critică schimbarea sistemului electoral și felul în care au fost trasate aceste circumscripții uninominale. Având în vedere acest lucru, ar trebui să participe aceste partide la viitoarele alegeri, a căror corectitudine o pun la îndoială din start?
Și eu critic aceste lucruri și nici nu vreau să aud despre așa-zisul boicot. Dacă aceste partide nu ar vrea să participe la alegeri, până în toamna viitoare, într-un an de zile, vor mai apărea vreo două-trei partide și pe dreapta, și proeuropene și vor participa la alegeri.
Nu vreau să trasez programul minim și maxim, deoarece nu suntem în anul 1903, dar este clar că opoziția trebuie să mobilizeze toate forțele pentru ca să lupte ca la aceste alegeri, chiar și în condiții absolut inegale și netransparente, să fie elemente de competiție, ca în viitorul Parlament să apară un nucleu sănătos. Nu sunt gata să spun din câți deputați să fie acest nucleu, 15 sau 20, sau în genere cinci. Mai avem timp.
Dle Nantoi, vă mulțumim pentru interviu!
25.02.2026
16:37
1504
ULTIMA ORĂ, DOC // Președinta Sandu la RETRAS de urgență cetățenia R. Moldova la NOUĂ persoane. Cine sunt acestea și de ce s-a recurs la o asemenea măsură DRASTICĂ
24.02.2026
15:39
1051
Reprezentanții OPOZIȚIEI parlamentare - Dodon, Tkaciuk, Costiuc, Stoianoglo, Chicu - niciun cuvânt despre RĂZBOIUL pornit de Putin acum patru ani. Ion Ceban „condamnă”, dar se ferește să menționeze Rusia
24.02.2026
14:51
737
Maia Sandu discută la Chișinău cu delegația Parlamentului Lituaniei despre sprijinul pentru aderarea la UE și securitatea regională
24.02.2026
13:11
777
Maia Sandu, la patru ani de război în Ucraina: „Vom sprijini Ucraina cu solidaritate neștirbită pentru o pace dreaptă în Europa”
23.02.2026
17:29
1113
Maia Sandu, discuții la Chișinău cu o delegație daneză privind sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE
21.02.2026
17:39
4031
Mesaj ferm de la București: ,,Anvergura internațională a Maiei Sandu, care arată o determinare și o duritate care uimesc, e mai mare decât cea a lui Nicușor Dan. Acum ar trebui să ne gândim la UNIREA României cu R. Moldova"
20.02.2026
08:21
1840
Maia Sandu avertizează asupra escrocheriilor online și telefonice: „Doar hoții cer bani sau parole prin telefon și internet”
19.02.2026
16:28
1832
Președinția R. Moldova ANULEAZĂun decret de grațiere. Cine este persoana care va reveni în PUȘCĂRIE
18.02.2026
15:49
2079
„Suveraniști” din R. Moldova, puși la punct după ce au pus la îndoială întâlnirea dintre Rubio-Sandu: „Nu investești 166,5 milioane USD pentru securitate și 250 de milioane USD pentru sediul ambasadei într-o regiune care nu prezintă interes”
17.02.2026
18:00
2057
Maia Sandu discută la Chișinău cu senatori americani despre securitate, sprijin pentru Moldova și sancțiuni împotriva Rusiei
25.02.2026
20:39
54
OpenAI introduce reclame treptat în ChatGPT și promite protejarea datelor și a încrederii utilizatorilor
25.02.2026
20:29
72
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi 26 februarie 2026
25.02.2026
20:09
61
Parchetul german clasează dosarul pensionarului care l-a numit pe cancelarul Merz „Pinocchio”, considerând critica legitimă la adresa puterii
25.02.2026
19:34
216
Creatorul OpenClaw, angajat de OpenAI, îi îndeamnă pe dezvoltatori să fie jucăuși cu AI și să trateze programarea asistată de inteligență artificială ca pe o abilitate care se învață în timp
25.02.2026
18:44
296
Tot mai mulți adolescenți americani își caută sprijinul emoțional la chatboți AI, spre îngrijorarea experților și a părinților
25.02.2026
18:42
280
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Limba și literatura română” pentru școlile cu predare în limbile minorităților naționale
25.02.2026
18:39
256
Podcasturile depășesc radioul vorbit în preferințele americanilor și se extind puternic în format video
25.02.2026
18:03
234
Program național „Zona Sigură Online” pentru părinți, îngrijitori și copiii care folosesc inteligența artificială în mediul digital
25.02.2026
17:47
999
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
17:30
330
Plan național pentru revitalizarea limbii găgăuze în autonomie, lansat la Comrat pentru perioada 2026-2027
25.02.2026
16:51
389
MEC lansează consultări publice pentru Concepția disciplinei „Limba și literatura română” în învățământul general
25.02.2026
16:37
1423
ULTIMA ORĂ, DOC // Președinta Sandu la RETRAS de urgență cetățenia R. Moldova la NOUĂ persoane. Cine sunt acestea și de ce s-a recurs la o asemenea măsură DRASTICĂ
25.02.2026
16:36
406
Noi discuții la Tiraspol între reprezentanții politici pentru reglementarea transnistreană
25.02.2026
14:48
880
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
25.02.2026
14:12
404
Fondul rutier 2026: 1,82 miliarde de lei pentru întreținerea drumurilor naționale și un nou laborator de control al calității lucrărilor
25.02.2026
14:03
689
VIDEO // Semne de SLĂBICIUNE și nervozitate la Moscova. Propagandistul Nr. 1 al lui Putin admite că o înfrângere a Rusiei în Ucraina ar duce la „distrugerea” lumii
25.02.2026
14:00
438
Când se schimbă ORA // Guvernul menține schimbarea sezonieră a orei: Republica Moldova trece la ora de vară în ultima duminică din martie
25.02.2026
13:30
535
Zelenski anunță negocieri la Geneva cu SUA pentru „pachetul de prosperitate” și reconstrucția postbelică a Ucrainei
25.02.2026
12:49
589
Putin acuză Ucraina că plănuiește sabotarea conductelor TurkStream și Blue Stream din Marea Neagră și ordonă întărirea protecției infrastructurii energetice rusești
25.02.2026
12:01
466
MEC lansează consultări publice naționale pentru modernizarea concepțiilor disciplinelor școlare în învățământul general
25.02.2026
11:59
623
Păduri „pe hârtie”, MILIOANE de lei în buzunare. Factorii de decizie ai Î.S „Întreprinderea pentru silvicultură Iargara” au împădurit fictiv peste 60 de ha
25.02.2026
11:56
480
Avion militar F-16 al armatei turce s-a prăbuşit în vestul ţării: pilotul a murit, anchetă în desfăşurare
25.02.2026
11:52
529
Atac tâlhăresc asupra unui administrator de schimb valutar din Chișinău pentru 500 000 de lei: inculpații, condamnați la ani grei de închisoare
25.02.2026
11:22
468
Număr record mondial de jurnalişti ucişi în 2025: Israel, responsabil pentru aproape două treimi dintre decese
25.02.2026
11:09
528
Bărbat de 37 de ani, cu antecedente penale, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor cu deosebită cruzime din interes material
OpenAI introduce reclame treptat în ChatGPT și promite protejarea datelor și a încrederii utilizatorilor
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi 26 februarie 2026
Parchetul german clasează dosarul pensionarului care l-a numit pe cancelarul Merz „Pinocchio”, considerând critica legitimă la adresa puterii
Creatorul OpenClaw, angajat de OpenAI, îi îndeamnă pe dezvoltatori să fie jucăuși cu AI și să trateze programarea asistată de inteligență artificială ca pe o abilitate care se învață în timp
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














