INTERVIU // BULLYING-ul, noțiunea NOUĂ din Codul Educației! Diana Cheianu-Andrei: „Victima bullying-ului poate să devină orice copil în mediul școlar”

Cel mai recent studiu efectuat de Centrul de Investigații și Consultanță „SocioPolis”, la cererea UNICEF Moldova, arată că 86,8% din elevii claselor a VI-a – XII-a din R. Moldova sunt afectați de bullying, iar fiecare al treilea adolescent care a participat la cercetare a declarat că, în diferite situații, a fost și victimă a acestui fenomen, și martor, și agresor.

Totodată, studiul a scos la iveală faptul că fiecare al patrulea elev sau 26,2% este victimă a bullying-ului și a asistat la situații de bullying asupra altor copii, în timp ce agresorii reprezintă 41,1% din totalul adolescenților.

Parlamentul a introdus joi, 17 februarie, noțiunea de bullying în Codul Educației, iar Guvernul ar urma să elaboreze metodologii pentru aplicarea normelor legale și prevenirea acestui fenomen.

Într-un interviu acordat Ziarului NAȚIONAL, coordonatoarea și una dintre autorii studiului „Bullying-ul în rândul adolescenților din Republica Moldova”, Diana Cheianu-Andrei, a vorbit despre cauzele și efectele bullying-ului, despre acțiunile pe care trebiuie să le întreprindă autoritățile și la ce semne ar trebui să atragă atenția părinții ca să înțeleagă dacă copilul lor este sau nu victimă a acestui fenomen.

Doamnă Diana Cheianu-Andrei, spuneți-ne, vă rugăm, cum poate fi definită noțiunea de bullying, una relativ nouă pentru societatea noastră?

Bullying-ul este un act de agresiune repetată sau de constrângere psihologică, verbală, fizică, sexuală sau socială împotriva unei persoane sau a unui grup de persoane, care au dificultăți în a se apăra, cu intenția de a provoca prejudicii fizice sau emoționale acelei persoane sau grupului.

Bullying-ul nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă, prin intimidare, hărțuire, brutalizare.

Cine poate deveni victima acestei agresiuni de ordin psihologic?

Oricine. În diferite circumstanțe, victima bullying-ului poate să devină orice copil în mediul școlar.

Bine, bullying-ul poate fi și în altă parte, dar preponderent e în mediul școlar.

Cum putem distinge bullying-ul de anumite conflicte obișnuite între copii?

După cum putem vedea și în definiție, bullying-ul este o acțiune care se repetă, nu este un conflict pe moment sau un conflict care durează, sunt niște acțiuni cu scop de umilire, care se fac repetet și, de obicei, cel care face astfel de acțiuni încearcă să o facă față de mai mulți martori, să înjosească un copil atunci când și alții sunt prezenți.

Un conflict este o neînțelegere și, chiar dacă durează mai mult timp, acesta nu reprezintă acțiuni repetate, nu sunt acțiuni de intimidare.

După definiție, mai apare și aspectul de putere, întotdeauna cel care este abuzator încearcă să utilizeze o anumită putere pe care o are pentru a intimida victima.

Din ce cauză s-ar recurge la asemenea acțiuni negative în școală?

Cauzele sunt extrem de diferite. Oricine poate să devină victimă, chiar și o parte din agresori, care tot sunt victime, doar că în alte circumstanțe. Măsura aceasta, când ei încearcă să intimideze pe alții, frecvent poate să fie ca o acțiune de răspuns la acea agresiune la care ei au fost supuși - aceasta ar fi o categorie.

O mare parte din abuzatori sunt și ei victime, doar că în alte circumstanțe și la alte acțiuni, dar bineînțeles că nu toți.

Care sunt consecințele atât pe termen scurt, cât și pe termen lung în cazul minorilor care devin victime ale bullying-ului?

Primele consecințe care apar pe termen scurt sunt închiderea în sine. Cumva, restângerea relațiilor sociale cu colegii, din cauză că se simte intimidat/ă și apare această frică pe de o parte, pe de altă parte apare și nedorința de a merge la școală.

Pe termen lung, aceasta poate să determine cazul extrem – tentativa de suicid sau suicidul nemijlocit, dar afectează copilul din punct de vedere psihic, fiind afectată și sănătatea lui mintală.

Aici interesant este că nu doar victima este supusă la consecințe. Avem consecințe și pentru cei care văd astfel de lucruri, martorii, care conform studiului sunt diferiți, unii care pot prelua acest comportament și să-l aplice altora, pe alții îi afectează din punct de vedere al sănătății mintale, al înțelegerii a ceea ce se petrece.

În final, avem consecințe și asupra agresorilor, care tot suferă, desigur că nu în aceeași măsură precum victima.

O altă particularitate a bullying-ului, care nu e prezentă în definiție, este aceea că nu suferă doar cei care sunt implicați. În cazul bullying-ului, îi avem și pe cei care văd aceste acțiuni. Și ei de asemenea suferă extrem de mult, desigur măsura în care sunt afectați este diferită.

Ce pot face ceilalți copii sau profesorii care sunt martori la aceste forme de agresiune?

E clar că aceste forme de agresiune nu trebuie să fie acceptate.

Pentru a combate bullying-ul, avem nevoie în primul rând să educăm tinerii ca să nu admită astfel de comportamente.

În cazul când ele apar - să se discute ca între colegi, pentru a nu admite, pentru a explica, dar dacă nu iese și nu văd profesorii, atunci trebuie anunțați și aceștia, numai în felul acesta se poate combate.

Să aștepți ca să observe profesorul nu e o soluție, mai ales că o particularitate a bullying-ului este că profesorul nu întodeauna poate să vădă. De aceea, este important de pregătit și elevii că asemenea tip de comportament nu trebuie acceptat, ca ei să înțeleagă care sunt consecințele, să înțeleagă că oricine poate fi victimă a bullying-ului la un moment dat.

Noi avem anumite categorii mai vulnerabile, copii care sunt mai deosebiți, fie că poartă ochelari, fie că sunt supraponderali sau mai slabi, sau învață mai rău, sau învață mai bine. De obicei, copiii care se deosebesc prin ceva mai frecvent devin victime ale acestor atacuri, dar nu e exclus că, în anumite situații, fiecare dintre noi poate să devină victimă.

Nu trebuie să acceptăm, acesta este un alt aspect la care trebuie de lucrat.

La ce semne ar trebui să atragă atenția parinții, ca să înțeleagă dacă copilul lor este sau nu victimă a bullying-ului?

În primul rând, cred că aceasta este o problemă foarte mare. Părinții trebuie să discute cu propriii copii sau cel puțin să devină o tradiție seara să se așeze împreună la masă și să discute cum se simte copilul, cum a fost la școală, ce s-a întâmplat și o astfel de relație trebuie să fie formată pe parcursul anilor, nu acum.

În momentul în care observă că al lor copil se comportă altfel, se închide, nu vrea să vorbească, să meargă la școală - acestea sunt semne care arată că neapărat trebuie să ceară suportul specialiștilor sau să-i acorde copilului mai multă atenție ca să ajungă să cunoască, să vadă care este problema.

Gradul acesta de comunicare dintre părinți-copii cred că ar trebui îmbunătățit în primul rând.

Care ar fi recomandările atât pentru victime, cât și pentru părinții acestora în vederea atenuării suferințelor copiilor în asemenea cazuri? La cine pot să apeleze după ajutor?

Primul ajutor este să apeleze la un psiholog, pentru că psihologii, nu oricine, dar avem psihologi care cel mai bine pot să ofere acea asistență copilului, acea asistență părintelui, ca și el să cunoască cum să ajute propriul copil și deja ar fi foarte bine ca, în cazul în care există psihologul școlar, să se colaboreze cu acesta.

Acțiunile care trebuie luate la nivelul acelei clase, spuneam că trebuie să-i privească și pe colegii victimei, deci asistența trebuie acordată victimei, dar dacă vrem într-adevăr să-i oferim asistență, care să fie complexă, calitativă și eficientă, trebuie lucrat și cu grupul de copii din clasă, inlusiv cu agresorul.

De aceea, un prim-apel este asistența nemijlocită psihologică imediată a copilului și a părintelui, ca el să înțeleagă cum să relaționeze mai bine, cum să ajute.

Acțiunile la nivel de școală și de clasă sunt și ele foarte necesare.

Ce credeți că trebuie să întreprindă autoritățile pentru a combate efectiv acest fenomen tot mai des întâlnit în școlile din R. Moldova?

Sunt necesare mai multe acțiuni, pe diferite aspecte. Din aceste considerente a fost introdusă această definiție în Codul Educației. Este un început, nu știu dacă este cel mai reușit. Deși în momentul în care nu exista, mulți se întreabau: cum putem să combatem? Și acest pas este abia începutul.

Următoarele măsuri, care în unele școli se fac, sunt acțiunile cu copiii pentru a preveni, ca ei să cunoască, să prevină și să nu accepte astfel de comportamente.
O altă acțiune este pregătirea cadrelor didacice ca să înțeleagă și ele impactul acesta negativ, nu toată lumea înțelege, nu toată lumea cunoaște particularitățile bullying-ului, foarte mulți spun: Ei, dar asta a fost întotdeauna, a fost și când eram eu.

Un pic contextele s-au schimbat, impactul este diferit, mijloacele prin care se acționează sunt diferite, de aceea poziția această că nu mă implic, nu trebuie să mă implic a cadrelor didactice trebuie exclusă, ele trebuie să înțeleagă particularitățile acestui fenomen.

Asta ar însemna că noi trebuie să avem o foarte bună informare și pregătire a profesorilor, ca să înțeleagă particularitățile. Și, pe viitor, cei care vor deveni profesori trebuie să cunoască, asta ar trebui să fie parte a curriculei de pregătire a lor. Aceasta ar fi o altă acțiune importantă care trebuie să fie realizată.

Avem diferite organizații neguvernamentale, care încearcă să ofere suport cadrelor didactice pe această dimensiune. Nu în ultimul rând, trebuie să pregătim psihologii școlari, care sunt necesari în toate instituțiile de învățământ. Aceștia trebuie să fi pregătiți ca să intervină prompt în astfel de situații.

Doamnă Diana Cheianu-Andrei, vă mulțumim!

Interviu realizat de Lina Oglindă, stagiară