INTERVIU // Actorul Ion Jitari: „Ipocrizia și dezumanizarea sunt prezente și în zilele noastre, piesa „Mobilă și durere” rămâne actuală”

„Parveniții o duc bine și azi, ei sunt aici și acum, precum personajele maziliene”, declară Ion Jitari, actor la Teatrul „Luceafărul”, într-un interviu acordat Ziarului NAȚIONAL

Dragă Ion Jitari, cel mai recent rol al tău – Sile din piesa „Mobilă și durere” de Teodor Mazilu (Teatrul „Luceafărul”), ți-a adus o nominalizare la Premiul pentru cel mai bun rol masculin la Gala Premiilor UNITEM 2023. Cum te-ai apropiat de textul „Mobilă și durere”?

Mi-a fost destul de complicat să mă apropii de acest text, pentru că Teodor Mazilu a scris tot pe invers, personajele își clădesc existența pe nonvalori, de parcă ar fi valori. De fapt, ei urăsc valoarea adevărată și chiar o distrug. Piesa lui Teodor Mazilu e foarte actuală, ipocrizia și dezumanizarea despre care scrie cunoscutul dramaturg sunt prezente și în zilele noastre. Parveniții o duc bine și azi, ei sunt aici și acum, precum personajele maziliene.

Ce indicații, sugestii, reflecții ale regizorului Constantin Radu Tudosie (invitat din România) au fost importante pentru tine în crearea rolului Sile?

Cu regizorul Constantin Radu Tudosie ne-am înțeles bine, el a stat la butoanele spectacolului. Ne-am documentat, am căutat materiale despre perioada ceaușistă (acțiunea piesei e de pe vremea odiosului dictator – n.n.), am studiat un pic prototipul șefului, un prototip care rămâne neschimbat până azi, și așa a ieșit la rampă Sile.

Ceaușismul și Uniunea Sovietică au avut cam aceleași metehne: corupția și parveniții. Corupție despre care se știa și atunci, dar se tăcea. Niciun personaj în piesa asta nu e din rândul intelectualilor. „Originea sănătoasă” era la putere, adică oameni fără studii și doar cu spoială de cultură.

Există totuși o diferență dintre socialismul de atunci și realitățile politice de azi. Totuși, azi ne bucurăm de libertate de expresie.

Regizorul v-a cerut pronunție românească corectă?

Nu poți face un spectacol după o piesă a unui dramaturg român și să nu vorbești corect românește, evident că asta ni s-a cerut.

Premiile și distincțiile (Premiul UNITEM 2022 pentru rolul Tata, titlul de Artist Emerit al Rep. Moldova – n.n.) pe care le-ai obținut în anii de activitate la teatru îți dau noi puteri?

Îmi dă putere dragostea față de meserie și de oamenii care merg la teatru. Iar nominalizările și premiile sunt subiective.

Aș vrea să te mai întreb despre începuturile tale profesionale. De ce ai ales anume actoria? Cine ți-au fost profesori la facultate?

Visul meu în copilărie era să devin cântăreț (Ion Jitari e născut în satul Copceac, raionul Ștefan Vodăn.n.). Dar nu m-au luat la facultatea de Muzică, pentru că nu aveam studii muzicale. Atunci am fost sfătuit să merg la specialitatea Actor de teatru și film.

Soarta mi l-a scos în cale pe regretatul Victor Ștefaniuc, el m-a convins să fac păpușărie. Nu știu cum m-a convins. Am făcut un an de păpușărie, timp în care am înțeles că nu este ceea ce mi-ar plăcea să fac tot restul vieții. Păpușăria e o meserie foarte frumoasă, dar nu e pentru mine.

După un an, am depus din nou actele la specialitatea Actor de teatru și film, în clasa domnului Emil Gaju. Actoria ne-a fost predată și de Mihai Iorga, Gheorghina Todorov și de regretatul Vlad Ciobanu.

De când activezi la Teatrul „Luceafărul”? Ce roluri te reprezintă?

În Teatrul „Luceafarul” sunt de vreo 9 ani. Nu știu dacă mă reprezintă vreun rol, dar preferatul meu este Mihaly din „Flori de mină” de S. Csaba, spectacol regizat ca la carte de Slava Sambriș.

Ești un actor foarte înalt. Nu-ți pare mică uneori scena de la „Luceafărul”? Cum te descurci? Cum e sala de la „Luceafărul”?

Se vorbește prin târg că scena „Luceafarului” este cea mai potrivită pentru spectacole. În ea nu trebuie să strigi pentru a fi auzit. Strigi numai dacă asta îți dictează acțiunile scenice.

Atâta timp cât nu dau cu capul de barele cu lumini, nu mă simt atât de înalt. Nici prea mare nu sunt, ca să-mi pară scena mică. E o scenă pe care o ador și nu știu dacă o să mă pot despărți de ea.

Sala este fantastică, mai ales când e plină ochi.

Când s-a născut personajul tău Vania Băț? Cum i-ai găsit numele? Cine scrie textele pentru Vanea Băț? Repeți mult înainte de a filma monologurile, difuzate la un post de televiziune?

Vania Băț s-a născut în pandemie. Este un manifest al meu împotriva celor care își bat joc de oamenii acestei țări. Numele personajului chiar nu-mi amintesc de unde s-a luat. Eu scriu textele lui Vania Băț, în ele nu există prea multă filozofie, acolo sunt doar lucruri concrete, spuse simplu, să înțeleagă toți. Și le scriu de obicei cu puțin timp înainte de a le produce la tv, ca să fie cât mai actuale.

La televiziune există tehnologii care nu mă chinuie așa de mult cu repetarea textelor. Iar textele de pe pagina de Facebook a lui Vania Băț de cele mai multe ori sunt improvizații. Cel mai greu e că trebuie să fiu mereu la curent cu ce se întâmplă – adică trebuie să-i urmăresc permanentpe toți „nebunii” politicii moldave.

Ce te-a determinat să montezi spectacole pentru copii?

Am fost solicitat să-mi încerc capacitățile „regizorale” în perioada în care era mare nevoie de o poveste. De asta am montat povestea „Păcală”.

Dacă vreodată o să-mi propună cineva să încerc un spectacol pentru adulți, o sa montez pentru adulți.

Mulțumesc pentru interviu și mult succes în continuare!