Intervenție chirurgicală INOVATIVĂ în R. Moldova. Pacientul s-a prezentat cu un cancer de rect avansat, complicat de metastaze hepatice masive, dar medicii au reușit imposibilul: „Rezultatele obținute sunt promițătoare”
1220
Facebook Echipa de medici condusă de chirurgul Adrian Hotineanu a reușit o nouă minune – a salvat de la moarte un pacient cu un cancer de rect avansat, complicat de metastaze hepatice masive.
Potrivit lui Adrian Hotineanu, din cele opt segmente ale ficatului pacientului, șase erau ocupate de metastaze, ceea ce a făcut situația extrem de dificilă. „Deși am putut rezeca tumoarea din rect prin intervenție chirurgicală, problema majoră rămânea la nivelul ficatului, deoarece pentru a funcționa corespunzător trebuie să rămână cel puțin 30% din țesutul hepatic sănătos”, a explicat chirurgul.
Astfel, echipa de medici a luat decizia de a efectua prima operație „într-o manieră inovativă”. „Am rezecat tumoarea rectală și, în același timp, am împărțit ficatul pentru a stimula creșterea segmentelor șase și șapte, clampând vena care alimenta tumorile. În doar două săptămâni, aceste segmente au crescut până la dimensiunea necesară pentru a asigura funcția hepatică. A doua etapă a implicat îndepărtarea completă a metastazelor hepatice, o operație extrem de complexă, dar reușită. Intervenția a fost posibilă și datorită implicării chirurgului Dr. Sergiu Burgoci”, a subliniat Adrian Hotineanu.
În prezent, pacientul se află sub observația echipei oncologice pentru continuarea tratamentului necesar. „A fost un efort comun, iar rezultatele obținute sunt promițătoare”, a conchis sursa citată.
30.01.2026
16:40
1
Fostul prezentator CNN Don Lemon, arestat de federali după relatări de la protestele din Minnesota
30.01.2026
16:24
46
Moldova și România își consolidează parteneriatul economic și atrag noi investiții
30.01.2026
16:03
78
Detectivul de artă olandez care caută Coiful de aur de la Coțofenești, la un an de la furt: „Încă aștept telefonul care îl va aduce acasă”
30.01.2026
15:27
237
Investiții de peste 22,5 milioane de dolari în zootehnie prin programul de granturi AGGRI
30.01.2026
15:26
253
Guvernul mizează pe orașe ca poli de creștere: MIDR lansează noi proiecte pentru infrastructura socială și creșe până în 2027
30.01.2026
15:01
270
Detențiune pe viață pentru criminalul care a ucis doi soți la Grătiești și a fugit de lege peste 20 de ani
30.01.2026
14:39
304
Universitățile pot accesa 9,5 milioane de euro pentru infrastructura modernă de cercetare în Moldova
30.01.2026
14:11
393
Zelenski îl provoacă pe Putin: „Vino tu la Kiev, dacă îndrăznești”, după invitația la negocieri la Moscova
30.01.2026
14:06
521
Crimă deghizată în sinucidere la Milano: fost bancher ucrainean cu pașaport românesc, găsit mort după o întâlnire misterioasă
30.01.2026
13:37
429
Kremlinul confirmă: Trump i-a cerut lui Putin să oprească atacurile asupra Kievului pentru o săptămână
30.01.2026
15:27
50
Investiții de peste 22,5 milioane de dolari în zootehnie prin programul de granturi AGGRI
30.01.2026
15:26
53
Guvernul mizează pe orașe ca poli de creștere: MIDR lansează noi proiecte pentru infrastructura socială și creșe până în 2027
30.01.2026
15:01
69
Detențiune pe viață pentru criminalul care a ucis doi soți la Grătiești și a fugit de lege peste 20 de ani
30.01.2026
14:39
255
Universitățile pot accesa 9,5 milioane de euro pentru infrastructura modernă de cercetare în Moldova
30.01.2026
14:11
319
Zelenski îl provoacă pe Putin: „Vino tu la Kiev, dacă îndrăznești”, după invitația la negocieri la Moscova
30.01.2026
14:06
427
Crimă deghizată în sinucidere la Milano: fost bancher ucrainean cu pașaport românesc, găsit mort după o întâlnire misterioasă
30.01.2026
13:37
377
Kremlinul confirmă: Trump i-a cerut lui Putin să oprească atacurile asupra Kievului pentru o săptămână
30.01.2026
11:43
430
Concursul auto al partidului „Șansa” se încheie cu condamnarea unui bărbat pentru finanțare ilegală și confiscarea premiului
30.01.2026
11:02
468
Rusia lovește Ucraina cu racheta Iskander și 111 drone la scurt timp după ce Trump spune că Putin a promis oprirea atacurilor pentru o săptămână
30.01.2026
10:37
416
ULTIMA ORĂ // Tariful la gazele naturale SCADE. „Energocom”. depus cererea, iar ANRE urmează să ia decizia finală. Cât vor trebui să scoată din buzinare moldovenii
30.01.2026
10:34
402
ANCE pregătește organizarea examenelor naționale 2026: reguli actualizate, pretestări și campanii pentru integritate academică
30.01.2026
08:30
450
Horoscopul zilei 30.01.2026
30.01.2026
06:30
532
Zelenski salută pauza de iarnă a atacurilor anunţată de Trump, dar Moscova refuză să confirme oprirea loviturilor
30.01.2026
02:32
598
Iran amenință cu lovituri imediate asupra bazelor și portavioanelor SUA pe fondul sancțiunilor și tensiunilor cu UE și ONU
29.01.2026
23:29
606
Germania își întărește infrastructurile critice în fața amenințărilor ruse și a sabotajelor interne
29.01.2026
21:22
703
Trump susţine că Putin a acceptat să oprească atacurile asupra Kievului şi altor oraşe ucrainene pentru o săptămână
29.01.2026
20:51
733
Răcire accentuată și trecere la ninsori în Republica Moldova, vineri 30.01.2026
29.01.2026
19:08
838
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la livada modernă Farm-Prod din Olănești, model de afacere pomicolă orientată spre export
29.01.2026
17:51
799
Kievul cere intervenţia SpaceX după ce Rusia este acuzată că foloseşte Starlink pe dronele de atac în Ucraina
29.01.2026
17:47
661
Trupurile celor şapte suporteri PAOK morţi lângă Lugoj, repatriate în Grecia cu avion militar
29.01.2026
17:09
841
Merz: Europa își redobândește respectul de sine, își întărește NATO și respinge intimidarea tarifară a lui Trump
29.01.2026
17:07
916
Şoferul grec drogat şi băut, la volanul microbuzului cu microbişti morţi în accidentul din Timiş
29.01.2026
17:06
646
Republica Moldova lansează prima Olimpiadă Națională de Inteligență Artificială pentru elevi
29.01.2026
16:18
649
Ministerul Agriculturii discută cu procesatorii de fructe și legume extinderea sprijinului de stat și noile măsuri pentru piața produselor autohtone
691
Statul preia complexul petrolier Lukoil de la Aeroportul Internațional Chișinău, după interzicerea activității companiei în domenii strategice
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
16.85
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














