Crimă deghizată în sinucidere la Milano: fost bancher ucrainean cu pașaport românesc, găsit mort după o întâlnire misterioasă
1916
Aleksandr Adarici, un bogat om de afaceri ucrainean şi fost bancher, a fost găsit mort pe 23 ianuarie, după ce a căzut de la fereastra luxoasei sale locuinţe închiriate prin Airbnb, situată la etajul al patrulea, în inima oraşului Milano. Identificarea cadavrului nu a fost însă uşoară pentru poliţia italiană, deoarece în buzunarul bărbatului se afla un paşaport românesc. Autorităţile italiene se îndreaptă spre ipoteza unei crime deghizate în sinucidere.
Portarul complexului a auzit un „zgomot surd” şi abia apoi a descoperit cadavrul în curtea clădirii. La încheieturile mâinilor, victima avea urme care indică posibile legături, iar la gât existau semne ce sugerează o strangulare. În apartament nu se aflau telefoane mobile, valize sau haine. Au fost găsite însă alte documente de identitate, cu nume şi naţionalităţi diferite, dar cu aceeaşi fotografie a celui mort.
Anchetatorii au reuşit în cele din urmă să identifice trupul neînsufleţit ca fiind al lui Aleksandr Adarici, în vârstă de 54 de ani, considerat unul dintre cei mai bogaţi oameni din Ucraina. A fost proprietar al băncilor Fidobank şi Erste Bank of Ukraine. Antreprenorul avea interese financiare şi în Cipru, Luxemburg, dar şi în Spania, consolidându-şi astfel o prezenţă economică extinsă.
Totuşi, circumstanţele tragediei rămân neclare. Adarici închiriase locuinţa pentru trei zile, folosind un nume fals, iar soţiei sale, cu care locuia în Spania, îi spusese că pleacă la o întâlnire de afaceri. Venise fără bagaje, fără efecte personale şi urma să se întoarcă în Spania chiar în seara în care a murit.
Portarul clădirii le-a declarat poliţiştilor italieni că, imediat după căderea lui Adarici, a văzut un bărbat uitându-se pe fereastra de la etajul al patrulea. Conform primelor informaţii ale anchetatorilor, alte două sau chiar trei persoane ar fi ieşit din apartament cu puţin timp înainte de tragedie. Toţi erau străini, iar identitatea lor nu fusese încă stabilită.
Potrivit investigaţiilor preliminare, anchetatorii cred că Adarici ar fi fost atras la această întâlnire de către cei care ulterior l-ar fi ucis. Analizând urmele de pe mâini şi de pe gât, se conturează scenariul unui interogatoriu violent. Abia apoi ar fi fost înscenată, în mod neglijent, o aparentă sinucidere, prin aruncarea sa de la fereastră.
Ceea ce căutau agresorii rămâne un mister. În apartament nu au fost descoperite nici droguri şi nici sume de bani. Poliţia italiană ia însă în calcul ipoteza că atacatorii ar fi încercat să-l constrângă pe bancher să le cedeze cheile digitale, pentru a obţine acces la criptomonede sau la portofele cu bitcoini.
În urmă cu doi ani, guvernul ucrainean l-a acuzat pe Adarici de o înşelătorie de milioane de euro în dauna mai multor deponenţi, iar acesta era dat în căutare la nivel internaţional. Contextul juridic complicat, activitatea sa financiară vastă şi folosirea mai multor identităţi sporesc suspiciunile în jurul morţii sale.
01.10.2026
19:10
01.10.2026
18:45
01.10.2026
18:33
01.10.2026
18:25
01.10.2026
17:53
01.10.2026
17:44
01.10.2026
17:43
01.10.2026
16:58
01.10.2026
16:49
01.10.2026
16:48
01.10.2026
19:10
01.10.2026
18:45
01.10.2026
18:33
01.10.2026
18:25
01.10.2026
17:53
01.10.2026
17:44
01.10.2026
17:43
01.10.2026
16:58
01.10.2026
16:49
01.10.2026
16:48
01.10.2026
16:47
01.10.2026
16:23
01.10.2026
16:19
01.10.2026
15:24
01.10.2026
15:11
01.10.2026
15:09
01.10.2026
15:04
01.10.2026
14:27
01.10.2026
14:11
01.10.2026
14:09
01.10.2026
14:01
01.10.2026
14:00
01.10.2026
13:48
01.10.2026
13:48
01.10.2026
13:41
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
















