Concursul auto al partidului „Șansa” se încheie cu condamnarea unui bărbat pentru finanțare ilegală și confiscarea premiului
2593
CHIȘINĂU – La 29 ianuarie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare în privința unui bărbat, pentru săvârșirea infracțiunii de finanțare ilegală a unui partid politic din surse interzise de lege. Instanța a acceptat acordul de recunoaștere a vinovăției, încheiat între inculpat și procuror. Astfel, acesta a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de finanțare ilegală a unui partid politic din surse interzise de lege și a primit o pedeapsă cu închisoarea pe o perioadă de 4 ani, cu suspendarea condiționată a executării, pe un termen de probațiune de 3 ani.
Până la rămânerea definitivă a sentinței, în privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. Totodată, automobilul de model Suzuki Vitara a fost supus confiscării speciale și trecut în proprietatea statului, fiind menținut și sechestrul aplicat asupra acestui bun mobil.
De asemenea, mijloacele bănești în sumă de 25 800 de lei, 165 de euro și 2 050 de dolari SUA, recunoscute în calitate de corpuri delicte, au fost confiscate în beneficiul statului. Astfel, atât automobilul, cât și banii au fost considerați proveniți din activitatea ilegală și au fost trecuți în folosul statului.
Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor, în vara anului 2024 inculpatul ar fi acționat în interesul partidului politic „Șansa”, formațiune derivată de facto din fostul partid „Șor”, declarat neconstituțional. Pentru promovarea partidului și extinderea bazei de susținători, ar fi fost organizat un concurs online destinat simpatizanților Blocului Politic „Victorie/Победа”.
În cadrul acestui concurs, premiul principal a fost un automobil Suzuki Vitara, achiziționat de către inculpat la prețul de 15 000 de euro. Ulterior, în luna septembrie 2024, mașina a fost câștigată de o participantă care a obținut cel mai mare număr de susținători pe platforma online, aceasta fiind simpatizantă a partidului.
Sentința este definitivă, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Centru, în termen de 15 zile.
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
03.11.2026
18:06
03.11.2026
17:40
03.11.2026
17:30
03.11.2026
17:23
03.11.2026
17:09
03.11.2026
17:04
03.11.2026
16:59
03.11.2026
16:51
03.11.2026
16:44
03.11.2026
16:41
03.11.2026
16:40
03.11.2026
16:23
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















