Intermediarul din „dosarul Gorbunțov”, condamnat la ÎNCHISOARE cu executare și anunțat în căutare internațională: Ar fi adus în R. Moldova zeci de mii de euro, destinați pentru influențarea killerului Proca


Intermediarul din „dosarul Gorbunţov”, care a introdus prin contrabandă 30 de mii de euro în R. Moldova, bani destinați pentru influențarea killerului Vitalie Proca ce se află într-o închisoare din România, a fost condamnat, ieri, de Curtea de Apel Chişinău la patru ani închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis, acesta fiind anunţat în căutare internaţională.
Procuratura Generală anunță că, anterior, Judecătoria Hâncești l-a achitat, dar procurorii „au demonstrat prin probe” că, în noaptea de 7 octombrie 2016, „inculpatul a introdus pe teritoriul Republicii Moldova, prin contrabandă, suma de 30 000 de euro, pe care i-a primit în oraşul Moscova, Federaţia Rusă”.
„Banii au fost introduşi ilegal peste frontiera Republicii Moldova, prin punctul de control Leuşeni-Albiţa, fără a fi declaraţi organului vamal, aşa cum prevede legislaţia. Potrivit materialelor cauzei penale, inculpatul ar fi primit suma respectivă drept recompensă pentru a-l influenţa pe killerul Vitalie Proca să-şi schimbe depoziţiile în dosarul tentativei de asasinare a bancherului rus Gherman Gorbunţov”, cităm din comunicatul Procuraturii.
Curtea de Apel Chișinău a mai dispus încasarea forţată şi gratuită, în folosul statului, a echivalentului sumei de 20 000 de euro.
Decizia Curţii de Apel este executorie, însă poate fi supusă căilor ordinare de atac la Curtea Supremă de Justiţie.
Amintim că, anterior, killerul Proca a declarat într-un interviu pentru Jurnal TV că cel care i-ar fi comandat să-l împuște pe Gorbunțov la Londra a fost Vlad Plahotniuc. Procurorii de la Chișinău, însă, îl suspectează pe Renato Usatîi, care a fugit la Moscova, că ar sta în spatele tentativei eșuate de asasinare a bancherului. Și Gorbunțov indică la Usatîi ca fiind cel interesat de moartea sa. Renato Usatîi a respins aceste acuzații.








































































