INTERCEPTĂRI // Teroriștii recunosc că au bombardat casele oamenilor
1891
Serviciul de Securitate al Ucrainei a făcut publică o interceptare telefonică care confirmă faptul că teroriștii din estul țării distrug cu rachete casele civililor. Discuțiile vizează atacul care s-a produs pe 15 august în satul Stepnoe.
Un participant activ al operațiunii teroriste explică unui reprezentant al autoproclamatelor autorități din republica Donețk cum a fost posibil ca rachete de tip „Grad” să nimerească în casele oamenilor.
Reproducem mai jos discuția:
- Cum ați nimerit în Stepnoe?
- Asta unde este?
- Lângă Bereozovo, unde ți-am dat coordonatele.
- Nu știu cum am nimerit, dar acolo sunt civili sau cine?
- Da, acolo sunt civili. Au fost afectate trei case. În una dintre ele erau copii mici. Mă scutură frigurile.
- Știi ce trebuie? Eu am venit acasă și mi-am turnat 150 de grame. Nu mai pot. Îmi ies din minți.
- Cred că și eu am să-mi torn azi 150 de grame.
- Așa e corect. Nervii cedează.
După cinci ore:
- După cum mi-au spus, ei azi au greșit coordonatele cu un minut și ceva. Iar eu le-am dat dat secundă cu secundă.
- Lasă. Faptul e împlinit deja. Despre asta nimeni nu știe. Serviciul de presă a anunțat că asta militarii au deschis focul asupra civililor. Aici nimeni nu este asigurat. Acesta e războiul.
21.02.2025
14:01
4828
Cum vrea Dodon să-i SABOTEZE pe ucraineni, pentru ca Putin să câștige războiul sângeros împotriva Ucrainei? Socialistul îl numește pe Zelenski DICTATOR: „Dacă eram eu astăzi la putere...”
07.02.2025
13:30
6533
Dodon vrea să ajungă la putere pentru ca să bage R. Moldova în RĂZBOI? Socialistul a formulat pretenții teritoriale față de Ucraina, care e atacată de armata lui Putin: „Intenționați să intrați în războiul cu Ucraina, alături de Rusia?”
21.01.2022
12:28
9801
Regiunea transnistreană este plină de AGENȚI SECREȚI și forțe speciale rusești, care în orice moment pot să atace regiunea Odesa: „Rusia va folosi întregul contingent dislocat în Transnistria într-un conflict militar cu Ucraina”
22.10.2021
12:29
9489
Ucraina va asigura FURNIZAREA neîntreruptă a gazelor naturale în R. Moldova
01.09.2021
15:58
6087
Ucraina NU cedează în fața autorităților separatiste de la Tiraspol. Mijloacele de transport cu numere TRANSNISTRENE, inclusiv cele de transportare a pasagerilor, întoarse din drum. La punctele de trecere au apărut și militari ÎNARMAȚI cu pistoale
07.12.2018
19:02
3379
Mihai I - Un Rege în vâltoarea războiului
01.12.2018
11:06
3400
VIDEO // Cine ar câștiga un război între România și Ungaria. Acum avem răspunsul!
17.05.2018
14:04
3599
IMAGINILE care au stârnit indignare. Ce face fiica de CINCI ani a unui deputat
10.05.2018
08:03
3403
Ungaria ACUZĂ Uniunea Europeană cu privire la Ucraina: „A TREIA lovitură”
25.04.2018
11:01
2858
România, alături de Rusia și Ucraina în TOPUL MONDIAL al transferurilor
16.04.2018
12:00
4807
R. Moldova ar putea părăsi CSI: „Prezența noastră în acest SUROGAT SOVIETIC e contraproductivă. Rămânerea ar fi un gest INAMICAL față de Kiev”
11.04.2018
15:40
2501
Declaraţii de război: Donald Trump avertizează Rusia că Statele Unite vor ATACA Siria
21.02.2026
21:31
234
Asasinate pregătite în Ucraina: patru din cinci suspecți reținuți în R. Moldova, plasați în arest preventiv
21.02.2026
20:59
268
Cer mai senin și temperaturi în creștere duminică, 22 februarie 2026
21.02.2026
20:25
270
Gala „Tânărul cercetător” la MEC: elevii premiați pentru promovarea limbilor minorităților naționale în Republica Moldova
21.02.2026
19:59
333
Donald Trump urcă la 15% taxa vamală globală temporară după decizia Curţii Supreme
21.02.2026
19:09
391
Ucrainenii refugiați în Europa, între dorul de casă și imposibilitatea întoarcerii din cauza războiului
21.02.2026
18:57
341
Google avertizează: startupurile „LLM wrapper” și agregatorii de AI riscă să dispară fără inovație reală
21.02.2026
17:39
1591
ULTIMA ORĂ // Mesaj ferm de la București: ,,Anvergura internațională a Maiei Sandu, care arată o determinare și o duritate care uimesc, e mai mare decât cea a lui Nicușor Dan. Acum ar trebui să ne gândim la UNIREA României cu R. Moldova"
21.02.2026
14:21
651
Macron face apel la calm înaintea marşurilor pentru activistul de extremă dreapta ucis în Franţa
563
Cătălina Poiană cere reguli clare și respectarea programului de lucru pentru un sistem de sănătate funcțional în public și privat
21.02.2026
12:42
528
Terapia hormonală la menopauză, confirmată ca sigură: studiu pe peste 800.000 de femei nu arată risc crescut de deces
676
Berăriile care folosesc inteligența artificială pentru etichete își revoltă clienții și amenință artiștii locali cu pierderea contractelor
546
OpenAI a blocat contul ChatGPT al suspectului de la Tumbler Ridge cu jumătate de an înainte de masacrul din Canada
21.02.2026
08:38
592
Horoscopul zilei 21.02.2026
652
Cum au ajuns videoclipurile false cu „declinul urban” din Marea Britanie, generate de AI, să domine rețelele sociale
21.02.2026
03:47
747
Startupul indian Sarvam lansează aplicația de chat Indus AI și intră în lupta cu giganții globali pe piața generativă din India
21.02.2026
00:37
927
CIO verifică dacă Gianni Infantino a încălcat neutralitatea politică după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump
20.02.2026
23:57
927
Ungaria amenință să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde pentru Ucraina până la reluarea tranzitului de petrol prin conducta Druzhba
20.02.2026
22:23
745
iOS 26.4, noul update Apple: playlisturi cu AI, podcasturi video, RCS criptat și funcții avansate pentru CarPlay
20.02.2026
20:47
803
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
885
Rogobete declanșează un control național fără precedent pentru medicii care pleacă din spitalele publice la privat în timpul programului
20.02.2026
20:17
1170
Răcire și revenirea ninsorii în Republica Moldova, sâmbătă 21 februarie 2026
20.02.2026
19:26
896
Ce se întâmplă în organism când mănânci câteva cuișoare zilnic?
20.02.2026
18:49
867
Inteligența artificială deschide porți pentru cineaștii independenți, dar riscă să transforme filmul într-o artă tot mai solitară
20.02.2026
18:39
764
Lucid Motors concediază 12% din angajați în timp ce accelerează producția SUV‑ului Gravity și intră pe piața robotaxi
20.02.2026
18:32
733
Trump amenință Iranul cu un atac militar limitat dacă nu acceptă un acord cu SUA
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














