Insul care a OMORÂT o tânără, iar cadavrul dezmembrat al acesteia l-a aruncat în lacul de la Grătești, condamnat la 15 ani de închisoare: Procurorii sunt nemulțumiți și cer detenție pe viață
1990
Insul în vârstă de 33 de ani, originar din suburbia Cricova a capitalei, care a omorât acum un an o tânără și i-a aruncat cadavrul dezmembrat în lacul de la Grătiești a fost condamnat de prima instanță la 15 ani de închisoare.
Procurorii se arată nemulțumiți și anunță că vor contesta decizia instanței, cerând detenție pe viață pentru acesta.
Crima a avut loc în dimineaţa zilei de 13 mai 2018, în casa inculpatului din oraşul Cricova, acolo unde victima, în vârstă de 20 de ani, venea din când în când, fiind în relaţii bune cu bărbatul.
În acea zi, între ei s-a iscat o ceartă, iar bărbatul i-a aplicat fetei o lovitură de cuţit, după care i-a dezmembrat cadavrul şi l-a pus într-o geantă. Ulterior, a chemat un taxi şi a mers pe malul unui lac din preajma comunei Grătieşti, aruncând cadavrul secţionat al victimei în locuri diferite.
Peste câteva zile de la crimă, un pescar a făcut descoperirea macabră, a alertat oamenii legii, iar inculpatul a fost reţinut.
Acesta nu şi-a recunoscut vina.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
12.11.2026
14:22
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















