Insul care a omorât o adolescentă la Ialoveni și i-a violat cadavrul va sta numai nouă ani la închisoare, după ce și-a recunoscut vina
1334
A omorât o minoră în august 2022 și a întreținut relații sexuale cu cadavrul acesteia.
Insul de 18 ani din raionul Ialoveni a fost condamnat la 9 ani și o lună de închisoare de către Judecătoria Hâncești, sediul Ialoveni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. Pedeapsa a fost dictată după ce insul și-a recunoscut vina.
Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului, în beneficiul succesorului părții vătămate, a prejudiciului material în sumă de 25 085 de lei, precum și încasarea în beneficiul statului a sumei de 62 908 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Procurorii au arătat în instanță că, în luna august 2022, individul se afla în stare de ebrietate când, în urma unei cerți cu victima minoră, produsă noaptea pe stradă, a înjunghiat-o cu un cuțit de bucătărie în regiunea gâtului, toracelui și abdomenului. Fata a decedat pe loc.
Ulterior, bruta a întreținut un raport sexual cu corpul neînsuflețit al victimei, după care l-a târât într-o gospodărie abandonată și l-a acoperit cu crengi, pentru a ascunde urmele crimei.
Inculpatul se află în arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:07
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















