Inițiativă PERICULOASĂ. Judecătoriile ar putea RATA zeci de MILIOANE, iar companiile mari ar putea fi FALIMENTATE
1621
capital.ro Schimbarea mecanismului de achitare a taxei de stat pentru examinarea cauzelor civile, inițiativă propusă de Centrul de Reformă a Sistemului Judecătorești, ar putea aduce prejudicii considerabile instanțelor de judecată și bugetului de stat.
Documentul care se află în prezent în examinarea Ministerului Justiției propune plata taxei de stat la sfârşitul examinării procedurii, de către partea care a pierdut procesul, spre deosebire de situaţia actuală, când taxa de stat se plăteşte la începutul procedurii.
Iniţiativa anulează dreptul de scutire de la achitarea taxei de stat. Drept motiv pentru această iniţiativă au fost invocate dificultăţile întâmpinate de judecători la examinarea cauzelor, precum şi solicitările abuzive de scutire de plata taxei de stat.
Mai multe organizații non-guvernamentale au criticat iniţiativa dată.
„Scopul achitării taxei de stat la iniţierea unei acţiuni judiciare este prevenirea depunerii cererilor abuzive. Excluderea obligaţiei de plată a taxei de stat la începutul procedurii va duce la creşterea numărului cauzelor civile depuse, ceea ce va creşte sarcina de muncă a judecătorilor, care, potrivit lor, şi aşa este foarte mare. De asemenea, adoptarea acestei iniţiative va afecta bugetul de stat, deoarece aceasta presupune încasarea taxei de stat de la cel ce pierde procesul care, deseori, nu este solvabil. În anul 2010, doar pentru examinarea cauzelor în judecătorii au fost încasaţi peste 56,8 milioane de lei. Pe lângă această sumă, a mai fost încasată taxa de stat pentru examinarea apelului şi recursului”, precizează reprezentanții societății civile.
În plus, încasarea sumelor după finalizarea examinării cauzei va presupune o procedură complexă de executare. Mecanismul nu soluţionează problema taxei de stat încasate de la companiile străine, îndeosebi de la companiile off-shore. Suplimentar, potrivit iniţiativei, taxa de stat va fi plătită după ce hotărârea devine irevocabilă. Inițiativa va reduce încasările în bugetul de stat și va mări sarcina de muncă a judecătorilor, care, și așa, este mare ani de la depunerea acţiunii. Aceasta însemnă că timp de câţivaani în bugetul de stat, şi aşa auster, nu vor fi încasate sume considerabile.
În plus, această iniţiativă poate afecta serios păturile social-vulnerabile. Iniţiativa propune excluderea scutirii de plata taxei de stat. În cazul pierderii procesului, persoanele sărace, care actualmente sunt scutite de achitarea taxei de stat, vor trebui oricum să plătească această sumă.
Și membrii Consiliului Superior al Magistraturii au respins propunerea venită din partea Centrului creat pe lângă Curtea Supremă de Justiție.
Membrul CSM Dumitru Visternicean crede că această normă legală ar putea fi folosită pentru a falimenta, cu rea-credință, afaceri.
Astfel,nefiind obligat de lege să achite taxa de stat din start, orice agent economic sau persoană fizică poate inventa datorii fictive pe care să le pretindă în judecată de la concurenți. Drept măsură de asigurare, aceștia ar putea cere punerea sechestrului pe conturile companiei mari până la examinarea în fond a dosarului.
„Nu mai contează dacă reclamantul va obține sau nu câștig de cauză. Peste doi ani de proces, cu conturile blocate, compania dată în judecată poate falimenta”, explică Visternicean.
Reprezentanții societății civile propun drept alternativă acestui proiect de lege, în cazul în care totuşi se constată că taxa de stat stabilită prin actuala lege este prea mare, ca taxa de stat să fie micșorată în prima instanţă şi să crească gradual în apel şi recurs. Aceasta va asigura un acces mai lejer în prima instanţă, însă va descuraja folosirea abuzivă a apelului şi recursului. Un astfel de sistem funcţionează eficient în multe ţări europene.
10.04.2026
13:35
1097
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
11:56
981
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:19
983
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
09.04.2026
11:52
912
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
1166
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
07.04.2026
16:06
1023
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
07.04.2026
11:21
1195
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
1230
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
06.04.2026
10:21
1842
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
03.04.2026
10:53
2173
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
11.04.2026
20:49
326
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
441
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
621
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
917
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
870
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
818
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
788
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
830
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1020
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
818
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
732
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
946
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
777
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
704
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1094
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
876
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
978
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
978
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
980
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
873
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1109
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1125
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
1009
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
944
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
846
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
Horoscopul zilei 11.04.2026
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














