INIȚIATIVĂ în Parlament: Ședințe dedicate EXCLUSIV proiectelor opoziției
1243
Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a înregistrat o inițiativă legislativă în Parlament care ar asigura o participare mai activă a opoziţiei parlamentare la întocmirea ordinii de zi a şedinţelor de plen.
Potrivit PLDM, dacă modificările respective vor fi efectuate, atunci Regulamentul Parlamentului va fi ajustat la rigorile şi practicile europene de funcţionare a unui legislativ democratic.
Proiectul liberal-democraților prevede instituirea unui mecanism care să asigure includerea şi examinarea proiectelor de legi şi a altor chestiuni propuse de către opoziţia parlamentară, precum şi organizarea unor şedinţe plenare dedicate expres discutării acestora.
„În speţă, se propune ca proiectul ordinii de zi a primei şedinţe de plen din fiecare a şasea săptămână, de la începerea sesiunii parlamentare, să conţină doar chestiuni înaintate de opoziţia parlamentară. În acelaşi timp, propunerile deputaţilor neafiliaţi din opoziţie pot constitui până la 10% din proiectul ordinii de zi a acestor şedinţe”, se arată într-un comunicat de presă al PLDM.
Potrivit autorilor, argumentul de bază pentru elaborarea proiectului constă în susţinerea bunelor practici europene în materie de drept, prin recunoaşterea rolului opoziţiei pentru funcţionarea democraţiei. În acelaşi timp, asupra acestui aspect s-a pronunţat şi Curtea Constituţională în Adresa PCC-01/18a din 04.12.2012.
La elaborarea proiectului de lege a fost analizat un şir de documente şi recomandări ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Comisiei de la Veneţia, dar şi practica legislativă a mai multor state europene: Franţa, Lituania, Georgia, Marea Britanie, Canada, Norvegia etc.
15.12.2025
19:02
433
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
450
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
15:54
433
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
09:18
796
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
707
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
835
Maia Sandu în vizită oficială în Grecia pentru întărirea relațiilor bilaterale și discuții despre parcursul european al Republicii Moldova
12.12.2025
13:28
1358
Maia Sandu în Cipru: Republica Moldova pregătită să-și consolideze parcursul european sub Președinția Cipriotă a Consiliului UE
11.12.2025
12:20
1562
Avertisment de ULTIMĂ ORĂ al serviciilor secrete ucrainene: Rusia creează o armată de DRONE în Transnistria, care urmează să fie folosită ca trambulină împotriva Ucrainei și destabilizarea R. Moldova
1448
Maia Sandu în vizită oficială în Cipru: Discuții cruciale pentru aderarea Moldovei la UE și extinderea cooperării bilaterale
10.12.2025
17:26
1811
MARTORI // Soarta lui Dodon, în mâinile lui Plahotniuc și Iaralov. Socialistul poate ajunge la PUȘCĂRIE în dosarul „kuliok”
10.12.2025
16:39
1674
DOC // Funcție NOUĂ pentru fostul premier Dorin Recean. Maia Sandu a semnat DECRETUL
15.12.2025
20:29
314
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
376
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
385
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
416
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
388
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
408
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
375
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
431
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
411
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
570
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
423
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
619
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1335
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
501
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
538
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
15.12.2025
10:44
531
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
15.12.2025
09:44
710
Avertismentul MI6: Rusia, principala amenințare revizionistă și expansionistă pentru Marea Britanie
15.12.2025
09:18
779
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
15.12.2025
08:30
620
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
15.12.2025
08:04
607
Horoscopul zilei 15.12.2025
15.12.2025
00:49
784
Zelenski dispus să renunțe la aderarea Ucrainei la NATO în schimbul garanțiilor de securitate occidentale după discuțiile maraton de la Berlin cu emisarii SUA
14.12.2025
23:42
698
Premiul Nobel, scut pentru Ales Bialiațki în infernul detenției din Belarus
14.12.2025
19:01
922
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
14.12.2025
18:53
987
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului acuză pe Zelenski că a renunțat la promisiunile de pace pentru a promova conflictul armat
700
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
16.93
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














