Inițiativă fără precedent: „Magazinele sociale „Merișor” vor ajunge în toate localitățile din R. Moldova. Dacă acum rețeaua de magazine numără în jur de 350 de mii de beneficiari, acesta va depăși cifra de jumătate de milion”
993
„Rețeaua de magazine sociale „Merișor”, colacul salvator al sute de mii de cetățeni, va acoperi toate localitățile din țară, după ce, în timpul apropiat, vor fi puse pe linie 65 de noi magazine mobile și vor fi deschise alte 5 magazine staționare. Extinderea rețelei este un răspuns la multitudinea de solicitări venite din partea cetățenilor din diferite regiuni ale țării, dar și urmare a adresărilor personale a reprezentanților și liderilor Partidului „ȘOR”, în special a lui Ilan Șor, care a fost și inițiatorul acestui proiect acum cinci ani. Astfel, de la 350 de mii de beneficiari ai magazinelor în prezent, numărul acestora va trece de jumătate de milion”.
Despre aceasta au anunțat astăzi, într-un briefing de presă, directorul Rețelei de magazine sociale „Merișor”, Vitalie Cușnir și deputata Partidului „ȘOR”, Violeta Ivanov.
„Astăzi, la cinci ani de la deschiderea primului magazin social de către Ilan Șor, suntem bucuroși să anunțăm că rețeaua „Merișor”, în curând, va acoperi toate localitățile din țară. Asta se va întâmpla după ce pe linie vor fi puse 65 de noi magazine sociale mobile. Indiferent din ce localitate sunt, pensionarii, familiile cu mulți copii și alte categorii de cetățeni cu venituri modeste vor avea acces la produse de primă necesitate la prețuri accesibile”, a comunicat Cușnir.
El a mai spus că în cei cinci ani de activitate, rețeaua „Merișor” aurmărit să ajute fiecare persoană care s-a pomenit în pragul sărăciei, pentru ca oamenii să-și poată permite să-și cumpere produse la cele mai accesibile prețuri din țară.
Potrivit lui Cușnir, în perioada pandemiei, magazinele sociale au fost un colac salvator pentru sute de mii de persoane defavorizate. „Majoritatea unităților comerciale au ridicat prețurile la produse și mărfuri. Chiar dacă la noi erau cele mai mici costuri, noi le-am coborât cu până la 20%. Am activat în pierdere, dar cumpărătorii noștri au putut economisi în această perioadă circa 2 milioane de lei”, a spus directorul rețelei „Merișor”, precizând că în cei cinci ani de activitate a magazinelor beneficiarii au economisit peste 20 de milioane de lei.
În cadrul briefingului, Vitalie Cușnir a mai anunțat că Rețeaua „Merișor” va deschide în curând un magazin social staționar la Soroca. În total, în acest an vor fi deschise încă cinci asemenea magazine, 12 depozite și un centrul de logistică. Numărul angajaților rețelei „Merișor” va crește în acest an de la 500, câte sunt în prezent, la circa 800.
La rândul său, deputata Violeta Ivanov s-a referit la aspectul profund social al proiectului „Magazine sociale”, inițiat acum cinci ani de Ilan Șor, liderul Partidului „ȘOR”. Violeta Ivanov a arătat că magazinele sociale au misiunea nobilă de a salva mii de cetățeni. „Eu cred că gestul magazinelor sociale poate fi comparat cu cel al medicilor, care au lucrat zi și noapte, cu riscul de a se îmbolnăvi pe ei și familiile lor, în schimb au salvat pacienții”, a afirmat Ivanov.
În contextul, extinderii numărului de magazine mobile, care astfel se ridică la circa 200, iar cel al beneficiarilor de la 350 de mii la circa 500 de mii, Violeta Ivanov a spus că deputații fracțiunii Partidului „ȘOR” s-au adresat conducerii rețelei „Merișor” cerând că examineze posibilitatea extinderii ariei de acoperire.
„Odată cu punerea pe linie a celor 65 de unități de transport, numărul magazinelor sociale se va ridica până la aproape 200. Va crește substanțial numărul beneficiarilor, un lucru foarte îmbucurător. Dacă acum rețeaua de magazine numără în jur de 350 de mii de beneficiari, acesta va depăși cifra de jumătate de milion. Vă dați seama, magazinele „Merișor” vor ajuta aproape jumătate de milion de cetățeni lăsați practic în voia sorții de guvernare. Acesta este un ajutor, un sprijin real, pe care proiectul lansat la inițiativa lui Ilan Șor îl oferă celor mai triști ca noi”, a menționat Violeta Ivanov.
Ea a subliniat importanța magazinelor sociale pentru categoriile defavorizate ale populației, în situația în care autoritățile fac prea puțin pentru a-i ajuta. „Din păcate, cele mai vulnerabile categorii ale populației - pensionarii, familiile cu mulți copii mamele solitare, nu se pot baza pe stat, pe instituțiile statului ca să-i ajute atunci când au cea mai mare nevoie. Ne-am convins de acest lucru și acum, în contextul pandemiei și al crizei economice, când guvernarea i-a lăsat pe cetățeni, după cum se spune, cu ochii în soare - fără bani, cu prețuri în creștere, fără protecție socială”, a punctat Violeta Ivanov.
Primul magazin social a fost deschis în 2015, în orașul Orhei, la inițiativa lui Ilan Șor. În prezent, rețeaua „Merișor” numără 48 magazine sociale staționare și 78 de magazine mobile. Numărul acestora va crește la aproape 200, după ce vor fi puse pe linie alte 65 de magazine mobile și vor fi deschise, în acest an, cinci magazine sociale staționare în diferite localități ale țării.
05.07.2026
02:26
05.07.2026
01:53
05.07.2026
01:35
05.07.2026
01:14
04.07.2026
21:57
04.07.2026
20:59
04.07.2026
14:31
04.07.2026
13:01
04.07.2026
13:01
04.07.2026
11:08
04.07.2026
03:05
04.07.2026
02:04
05.07.2026
02:26
05.07.2026
01:53
05.07.2026
01:35
05.07.2026
01:14
04.07.2026
21:57
04.07.2026
20:59
04.07.2026
14:31
04.07.2026
13:01
04.07.2026
13:01
04.07.2026
11:08
04.07.2026
10:14
04.07.2026
03:05
04.07.2026
02:04
04.07.2026
01:57
04.07.2026
01:28
04.07.2026
01:17
04.07.2026
00:18
03.07.2026
23:30
03.07.2026
23:04
03.07.2026
21:52
03.07.2026
21:04
03.07.2026
18:52
03.07.2026
18:06
03.07.2026
17:47
03.07.2026
17:24
Putin și Zelenski au discutat separat la telefon cu Donald Trump despre războiul din Ucraina
Israel anunţă eliminarea unui luptător înarmat în sudul Libanului, în plin val de tensiuni cu Hezbollah
Vreme plăcută și ușor mai răcoroasă în Republica Moldova, duminică 05.07.2026
Panică la Paris: bărbat reținut după ce a urcat pe Turnul Eiffel și a arborat un steag american
















