Îngrijorări referitoare la buna desfășurare a procesului educațional în cele opt instituții cu predare în limba română din regiunea transnistreană: Risc de surpare a unui drum, iar lipsa sediilor proprii creează condiții impredictibile de activitate
2012
BPR
Lipsa sediilor proprii pentru cele opt instituții de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană creează „un mediu educațional mai puțin predictibil și generează o serie de dificultăți pentru aceste instituții de învățământ”.
Aceasta este una dintre concluziile unor inspecții efectuate, pe 21 și 22 iulie curent, în cinci dintre cele opt instituții de către reprezentanți ai Biroului Politici de Reintegrare, Ministerului Educației și Cercetării, Agenției pentru Supraveghere Tehnică și Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.
Mai exact, inspecțiile au avut loc la Gimnaziul „Constantin Sucitu” din s. Corjova, Gimnaziul Roghi din raionul Dubăsari, la Liceul Teoretic „Evrika” din Râbnița, la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol și la Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Tighina.
„În cadrul vizitei în Gimnaziul Roghi, atât din partea administrației instituției de învățământ, cât și din partea Biroului au fost exprimate îngrijorări referitoare la buna desfășurare a procesului educațional. Din motive politizate până la moment Tiraspolul nu a exprimat deschiderea pentru efectuarea lucrărilor de reparație a unor drumuri de pe platoul Cocieri, unul dintre acestea fiind chiar în fața Gimnaziului Roghi, astfel persistă riscul real a unor surpări de pământ pe teritoriul instituției de învățământ”, arată Biroul Politici de Reintegrare (BPR).
Totodată, în cadrul vizitei la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol a fost remarcată problema lipsei unei săli de sport, fapt ce îngreunează desfășurarea adecvată a procesului de studii și necesită a fi soluționată, fiind solicitată din nou implicarea exponenților de la Tiraspol pentru a identifica o soluție optimă în interesul copiilor.
„Cu toate acestea, urmare a evaluărilor nivelului de respectare a cerințelor sanitar-epidemiologice în vigoare și a regulilor de protecție antiincendiară, experții de profil de pe ambele maluri au constatat faptul că gimnaziile și liceele date sunt pregătite pentru reluarea procesului educațional în anul de studii 2023-2024. Buna desfășurare a procesului educațional, libera circulație a elevilor, cadrelor didactice, administrației instituției de învățământ, a materialelor didactice și bunurilor necesare procesului educațional, dezvoltarea continuă a unui proces educațional performant și de înaltă calitate, sunt la control permanent din partea autorităților Republicii Moldova”, precizează BPR.
11.04.2026
04:30
344
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
439
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
472
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
515
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
549
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
667
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
525
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
489
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
649
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
563
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
513
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
11.04.2026
04:30
288
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
420
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
449
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
504
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
535
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
656
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
514
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
479
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
637
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
557
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
507
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
812
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
631
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
726
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
743
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
730
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
699
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
906
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
920
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
856
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
763
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
697
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
797
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
869
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
922
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














