Informația despre dubla identitate a lui Vaja Jhashi NU se confirmă: „Investigația încă nu e finisată, dar deja este clar - concluziile făcute au fost greșite și neverificate”
1727
tribuna.md Informația că omul de afaceri Vaja Jhashi s-ar număra printre persoanele cu dublă identitate nu s-ar adeveri, informează Agenția Infotag, care face referire la surse bine informate, care au cerut anonimatul.
Aceste clarificări au fost făcute după ce președintele R. Moldova, Igor Dodon, a reacționat la solicitarea holdingului „TransOil” și a dat indicații privind o investigare mai amplă a informației privind așa-numita dublă identitate a conducătorului companiei.
„Investigația încă nu e finisată, dar deja este clar că concluziile făcute au fost greșite și neverificate. S-au depistat anumite neconformități serioase, de exemplu grupa sangvină a lui Vaja Jhashi și a omului care figurează sub numele apărut în presă. Rămâne de investigat dacă informarea greșită a deputaților și președintelui a fost întâmplătoare sau dacă acest lucru a fost făcut cu un anumit scop. Sperăm că la această întrebare și altele vom primi răspunsurile cât de curând”, au specificat sursele.
Amintim că informația despre o presupusă dublă identitate a omului de afaceri Vaja Jhashi a apărut în presă două săptămâni în urmă. Holdingul „TransOil” a negat informația dată și a solicitat președintelui Dodon să întreprindă măsuri de investigație. Președintele a dat curs solicitării holdingului și a cerut investigarea acestui caz.
17.06.2026
09:39
633
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
16.06.2026
09:26
1018
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
15.06.2026
17:40
1411
Procuratura Generală explică la Strasbourg măsurile luate de Republica Moldova pentru combaterea violenței domestice și executarea hotărârilor CtEDO
1074
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
12.06.2026
10:29
2310
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
11.06.2026
12:10
1691
Bărbat recidivist, condamnat la 6 luni de închisoare pentru sustragerea unui document oficial din Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului Chișinău
11.06.2026
10:37
1762
Femeie din Cahul, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru uciderea amantei concubinului și a fratelui acestuia
1725
Procurorul General Machidon discută cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos despre reformarea procuraturii și digitalizarea justiției în Moldova
10.06.2026
11:01
1873
A abuzat sexual fiica concubinei sale de 14 ani și a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în nordul țării
10.06.2026
09:48
1462
Bărbat din Chișinău, 7 ani de închisoare pentru furt cu implicarea unui minor și deținere de droguri
17.06.2026
20:40
477
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
521
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
492
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
578
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
626
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
581
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
621
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
689
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
634
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
512
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
616
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
582
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
741
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
629
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
645
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
594
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
793
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
730
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
907
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
975
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
1039
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
1015
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
934
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
1363
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
1293
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.42
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














