INCIDENT de securitate la reşedinţa Regelui Mihai din Elveţia. A vrut să se convingă de starea suveranului. Totul se transformă în aceste momente într-un imens scandal
1404
Nicolae Medforth-Mills, nepotul Regelui Mihai, este acuzat de Casa Regală a României de tentativă de violare de domiciliu, după ce ar fi forţat uşa de la reşedinţa din Elveţia a Majestăţii Sale, anunţă Casa Regală printr-un comunicat de presă.
„În seara de marţi, 7 noiembrie 2017, Nicolae Medforth-Mills a făcut o tentativă de violare a domiciliului Majestăţii Sale Regelui, la reşedinţa din Elveţia. Dl Medforth-Mills a forţat uşa casei, implicând în incident şase persoane, dintre care trei colaboratori ai Casei Majestăţii Sale. Dl Medforth-Mills a agresat fizic şi verbal trei persoane. Una dintre ele prezintă răni corporale. În final, el a fost împiedicat să forţeze intrarea în casă. Majestatea Sa a făcut clar, de mai multe luni de zile, faptul că refuză să-şi vadă nepotul, lucru adus la cunoştinţă dlui Medforth-Mills în repetate rânduri", transmite Biroul de Presă al Regelui Mihai I.
Casa Regală a înaintat o plângere la poliţia elveţiană.
„La incident au fost prezente trei infirmiere, venite să trateze pe Majestatea Sa, care nu au putut să-şi facă la timp datoria. De asemenea, infirmierele au făcut cunoscut că se tem pentru integritatea lor corporală şi că vor lua în discuţie la instituţia lor dacă vor mai veni sau nu să-l trateze pe Rege. Incidentul a survenit la doar o oră după ce Regele Mihai primise Sfânta Împărtăşanie de la trimisul ÎPS Mitropolitului Iosif", se mai precizează în comunicatul de presă, citat de mediafax.ro.
Incidentul a avut loc în condiţiile în care, luni, Casa Regală a României a anunţat că starea de sănătate a Regelui Mihai s-a înrăutăţit şi că Principesa Margareta şi Principele Radu au plecat duminică, 5 noiembrie, de urgenţă în Elveţia. De altfel, miercuri, Biroul de Presă al Majestăţii Sale a anunţat că sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavriil îl găseşte pe Regele Mihai în stare de suferinţă, la reşedinţa din Elveţia, motiv pentru care nu va exista niciun eveniment organizat cu ocazia onomasticii sale.
Nicolae, în vârstă de 32 de ani, a primit titlul de principe în 2010, iar din 2008 a participat la diferite acţiuni, ecologiste şi caritabile.
Biroul de Presă al Regelui Mihai I a anunţat, pe 11 august 2015, printr-un comunicat de presă, că Regele Mihai I a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de "Principe al României" şi calificativul de "Alteţă Regală". De asemenea, Regele Mihai I l-a exclus pe Nicolae din linia de succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare pe 1 august 2015.
În comunicat se specifica faptul că "Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei şi vieţii fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei".
Nicolae, nepotul Regelui Mihai: Mă întristează agresivitatea Casei Regale
Nicolae Medforth-Mills, nepotul Regelui Mihai, a reacţionat pe Facebook, după anunţul Casei Regale potrivit căruia a încercat să intre cu forţa în reşedinţa Majestăţii Sale, spunând că nu va intra în acest joc, dar îl întristează agresivitatea celor care îl acuză.
„Mă întristează profund şi nu inteleg agresivitatea CR de a face tot posibilul de a ma impiedica sa imi vad bunicul si de a-mi discredita imaginea. Nu voi intra în acest joc murdar. Voi alege să-mi respect bunicul in aceste momente dificile pentru ca aşa se cuvine si aşa este creştineşte", a scris, pe pagina sa de Facebook, Nicolae Medforth-Mills.
18.01.2026
12:43
120
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
18.01.2026
10:39
345
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
18.01.2026
10:06
292
Siegfried Mureșan: Acordul comercial UE–SUA, amânat în Parlamentul European din cauza tensiunilor provocate de Donald Trump
18.01.2026
08:39
371
Horoscopul zilei 18.01.2026
18.01.2026
07:49
428
Zelenski avertizează: Rusia vizează sistemul nuclear de energie al Ucrainei într-o strategie periculoasă
18.01.2026
07:28
387
SUA au eliminat în Siria un lider al unei grupări afiliate al-Qaida, legat de atacul ISIS în care au murit trei americani
17.01.2026
23:53
732
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
17.01.2026
20:43
676
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
17.01.2026
20:42
682
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
17.01.2026
10:32
914
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
17.01.2026
08:24
805
Horoscopul zilei 17.01.2026
18.01.2026
10:39
332
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
18.01.2026
10:06
279
Siegfried Mureșan: Acordul comercial UE–SUA, amânat în Parlamentul European din cauza tensiunilor provocate de Donald Trump
18.01.2026
08:39
361
Horoscopul zilei 18.01.2026
18.01.2026
07:49
417
Zelenski avertizează: Rusia vizează sistemul nuclear de energie al Ucrainei într-o strategie periculoasă
18.01.2026
07:28
375
SUA au eliminat în Siria un lider al unei grupări afiliate al-Qaida, legat de atacul ISIS în care au murit trei americani
17.01.2026
23:53
718
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
17.01.2026
20:43
668
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
17.01.2026
20:42
677
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
17.01.2026
10:32
907
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
17.01.2026
08:24
801
Horoscopul zilei 17.01.2026
17.01.2026
06:51
917
Delegaţie de rang înalt de la Kiev merge la Washington pentru discuţii cu Witkoff şi Kushner despre pace şi reconstrucţia Ucrainei
16.01.2026
21:44
1116
Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
16.01.2026
20:39
1101
Cer mai închis și ger persistent în Republica Moldova, sâmbătă, 17 ianuarie 2026
16.01.2026
19:27
1227
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
16.01.2026
19:06
1010
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
16.01.2026
18:53
957
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Albaniei pentru discuții despre cooperare și integrare europeană
16.01.2026
18:50
1458
Bruxelles propune aderare rapidă la UE cu vot limitat pentru noii membri. Moldova deschisă compromisului, Ucraina și Muntenegru resping formula
16.01.2026
18:43
945
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
18:20
1017
Zelenski spune că sistemele aeriene occidentale au rămas fără muniție în timpul atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice
16.01.2026
17:19
927
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:07
975
Zelenski respinge acuzațiile lui Trump, trimite delegație la Washington pentru garanții de securitate și speră să semneze „pachetul de prosperitate” la Davos
16.01.2026
17:05
821
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
16:48
790
MEC schimbă regulile de evaluare: mai multă corectitudine pentru elevi și autonomie pentru profesori
16.01.2026
16:42
776
Peste 43.000 de elevi instruiți la nivel național pentru prevenirea consumului de droguri în școli
16.01.2026
16:09
864
Românul eliberat din detenţia din Venezuela, preluat de Delegaţia UE la Caracas şi aşteptat să revină în ţară după mai bine de un an
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.92
1 USD
17.12
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














