22:34:37 16.12.2025
Stiri

ÎNCHISOARE pentru contrabandă cu substanțe narcotice în proporții deosebit de mari

Social 25.02.2015 11:15 Vizualizări947
ÎNCHISOARE pentru contrabandă cu substanțe narcotice în proporții deosebit de mari

Doi bărbaţi din capitală vor sta după gratii, fiind găsiți vinovați pentru contrabandă cu substanţe narcotice în proporţii deosebit de mari.

Potrivit procurorilor, în decembrie 2013, unul dintre inculpaţi a organizat transportarea a peste patru kilograme de marijuana din orașul Atena, Grecia, în R. Moldova, iar complicele acestuia urma să le primească prin intermediul coletelor. Astfel, pe 24 decembre 2013, substanţele narcotice au fost recepţionate şi transportate de către unul dintre inculpaţi în orășelul Durleşti, suburbie a capitalei.

Ambii infractori au fost reţinuţi în timp ce se deplasau cu mijlocul de transport în care au fost depistate peste patru kilograme de marijuana. Fiind transportaţi
la Dispensarul Republican de Narcologie, experţii au stabilit că bărbaţii erau sub influenţa alcoolului şi a substanţelor narcotice.

În luna aprilie a anului trecut, magistrații de la Judecătoria Centru i-au condamnat la pedepse non-privative de libertate pe ce doi bărbați în vârstă de 28 și, respectiv, 25 de ani. Procurorii au considerat sentința prea blândă și au atacat-o în instanța ierarhic superioară.

Astfel, Curtea de Apel Chișinău a anulat sentinţa primei instanţe, iar inculpaţii au fost condamnaţi la patru şi, respectiv, un an închisoare cu executare.

De asemenea, a fost confiscată unitatea de transport în care au fost transportate substanţele narcotice.

Decizia este cu drept de atac.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
Top stiri
16.12.2025 08:32 565 Horoscopul zilei 16.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.84 1 USD 16.88 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte