Începutul SFÂRȘITULUI pentru Igor Dodon? Planul prin care șeful statului va PIERDE tot. „În două-trei luni…”
19780
Deputatul Octavian Țîcu este convins că președintele Igor Dodon și-a semnat sentința în politică atunci când a insistat, cu ajutorul PD, să aibă și Guvernul R. Moldova. În două-trei luni, șeful statului ar putea pierde totul și să ajungă pe banca acuzaților pentru trădare de patrie, iar un rol important în acest deznodământ l-ar avea chiar Vlad Plahotniuc.
„Acest guvern este o capcană pentru PSRM, dincolo de aparențe. Nu-l credeam pe Igor Dodon atât de infantil politic, dacă e să fiu sincer. Deci, asta din dorința de a avea totul, de fapt, a ajuns la cheremul PD. Vă dați seama în ce ipostază penibilă este acest guvern, care nu va putea întreprinde nimic, pentru că în orice moment poate fi demis. Este o victorie de succes a PD-ului, dar PD-ul trebuie să aibă în vedere că prelungirea acestei colaborări este pentru ei catastrofală. Dacă PD va decide o alianță cu Blocul „ACUM”, Igor Dodon rămâne fără parlament și fără guvern... El nu are, de fapt, nimic, pentru că un simplu gest de coaliție între Blocul „ACUM” și PD îl lipsește pe Dodon de orice, pierde majoritatea în parlament, pierde majoritatea în CMC și se creează un nou guvern „ACUM” – PD”, a declarat Țîcu într-un interviu pentru Europa Liberă.
Totuși, Țîcu le atrage atenția celor din Blocul „ACUM” să înceteze cu loviturile la adresa PD. „Blocul „ACUM” ar trebui să renunțe la radicalizarea societății și să lovească în PD, pentru că altfel PD-ul va rămâne în această guvernare minoritară cât o să vrea el. Prin această acțiune PD-ul a menținut integritatea partidului, care știm că este fracturat în trei părți. Deci, oamenii care deja erau gata să se înțeleagă cu Dodon și să devină transfugi, pe de altă parte, s-a răzbunat pe Blocul ACUM”, așa cum se răzbună în politică”.
Politicianul a precizat că Guvernul Ion Chicu nu va avea sprijinul Occidentului, deoarece nu reprezintă aspirațiile proeuropene, euroatlantice ale R. Moldova și românești cu atât mai puțin.
Acesta a mai adăugat că acest govern trebuie lăsat să lucreze câteva luni, iar în această perioadă de pregătit terenul pentru o alianță dintre „ACUM” – PD, care pare mai firească decât o coaliție dintre „ACUM” – PSRM.
„Eu nu zic că-i o chestiune urgentă. Blocul „ACUM” și PSRM au avut nevoie de trei luni ca lumea în sfârșit să nu mai creadă că este wow demonizarea PSRM-ului. Deci, în asemenea măsură așteptările societății față de o înțelegere PSRM – „ACUM” au fost, încât ea n-a părut atât de nefirească, din contra, toți s-au bucurat când PSRM și „ACUM” au dat mâna. Acum, societatea într-o lună-două va deveni favorabilă unei apropieri între „ACUM” și PD, pentru că va înțelege că asta este unica soluție de a-l înlătura pe Igor Dodon și puterea PSRM. Deci, se face o coaliție temporară „ACUM” - PD, votarea unor decizii punctuale legate de comisie, investigarea lui Igor Dodon pentru trădarea de patrie, formarea unui nou guvern, alegerea unui nou speaker, crearea unei majorități în CMC…
Deci, ca să rezum: cine îl va înlătura pe Dodon, acela va controla eșichierul politic în timpul apropiat, pentru că este figura odioasă care pur și simplu radicalizează întreaga societate, este incomod și pentru socialiști și, mai mult decât atât, a avut naivitatea politică să intre într-un târg cu PD-ul când era mult mai simplu să aibă de-a face cu un „ACUM” răzlețit, separat și incapabil de a guverna”.
Acesta a mai adăugat că Rusia nu ar putea să beneficieze strategic de Guvernul Chicu. „Nu, nu poate. Deci, asta depinde foarte mult de influența pe care Rusia o are asupra PD. Dacă există în interiorul PD agenți ai oamenilor de influență ai Rusiei, care vor fi constrânși să mențină această coabitare cu PSRM atât cât va fi nevoie. Dacă influența americanilor și a occidentalilor asupra PD-ului este mai mare și Plahotniuc în continuare poate controla anumite procese din interiorul PD, atunci PD-ul va face alianță cu „ACUM””, a conchis Octavian Țîcu.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu


















