Încă un medic a PIERDUT lupta cu noul coronavirus: Era internat de aproape o lună și a denunțat lipsa de echipament adecvat pentru medici
3491
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), anunță că în ultima noapte au decedat încă cinci persoane din cauza COVID-19, iar bilanțul a ajuns la 449.
Printre acestea se numără și un medic - Constantin Grosu în vârstă de 68 de ani, de specialitate anesteziolog-reanimatolog, care activa în cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”. Medicul a fost internat la Spitalul Clinic Republican pe 21 mai curent, fiind infectat cu COVID-19 la locul de muncă.
„Sistemul medical a pierdut un specialist desăvârșit, care și-a exercitat profesia cu responsabilitate și dedicație, contribuind la salvarea multor vieți. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, se arată într-un comunicat de presă al MSMPS.
Medicul Constantin Grosu oferea un interviu la începutul lunii iunie curent pentru report.md și vorbea despre echiparea slabă a medicilor care luptau în linia a întâia cu COVID-19.
„Sunt îngrijit de colegul meu, profesorul Cojocaru. Am învățat împreună la medicină. Împreună am trecut prin militărie și prin multe altele. Cei de aici sunt colegi de ai mei cu care am conlucrat. Noi la spitalul Nr. 3 avem o specificitate - ne ocupăm cu urgența boschetarilor. Sunt oameni din stradă, murdari și nu știi cu cine ai de a face. Nu știu cum m-am infectat. Trei medici ne-am infectat concomitent. Poate s-a infectat unul și apoi unul de la altul. Nu știu. Iată, uitați-vă cât de protejați sunt medicii de aici! La noi la spital protecția o fi lăsat de dorit. Acum, probabil, și la noi la spital e așa. Nu știu, că sunt aici de două săptămâni...”, spunea în acel interviu medicul Grosu, care nu-și mai dădea șanse să revină la serviciu dacă se însănătoșea.
Și Spitalul Clinic Militar Central (SCMC) a transmis condoleanțe în legătură cu decesul locotenent colonel-medicului Constantin Grosu, care a activat în calitate de șef secție Anestezie și Terapie intensivă în cadrul acesteoi instituții în perioada anilor 1992 - 2002.
„Domnul Grosu a finalizat studiile la Institutul de stat de Medicină din Chișinău, Facultatea Medico-Militară or. Kuibîșev și, ulterior, a stat la baza formării SCMC și a educat multe generații de medici anesteziologi-reanimatologi care până acum activează în toate spitalele din republică. A luptat din răsputeri cu suferinţa, a luptat şi a pierdut. S-a stins cu ochii înlăcrimaţi şi privirile pline de deznădejde şi durere. A lăsat în urma lui un gol imens. Singurul loc, de unde nu il poate lua nimeni, este inima noastră şi unde va rămâne veşnic. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Am pierdut un adevărat simbol al devotamentului față de semeni, față de profesie Un om care și-a dedicat viața salvării vieții. Veşnica amintire şi condoleanţe familiei îndurerate!”, se arată în mesajul Spitalului Clinic Militar Central.
04.08.2026
23:23
04.08.2026
23:21
04.08.2026
22:20
04.08.2026
21:01
04.08.2026
20:19
04.08.2026
20:13
04.08.2026
20:07
04.08.2026
19:55
04.08.2026
19:15
04.08.2026
19:08
04.08.2026
23:23
04.08.2026
23:21
04.08.2026
22:20
04.08.2026
21:01
04.08.2026
20:19
04.08.2026
20:13
04.08.2026
20:07
04.08.2026
19:55
04.08.2026
19:15
04.08.2026
19:08
04.08.2026
18:46
04.08.2026
17:43
04.08.2026
17:29
04.08.2026
16:50
04.08.2026
16:44
04.08.2026
16:01
04.08.2026
15:13
04.08.2026
15:10
04.08.2026
14:59
04.08.2026
14:52
04.08.2026
14:33
04.08.2026
14:28
04.08.2026
14:27
04.08.2026
14:26
04.08.2026
14:23
Franța în flăcări: peste 120.000 de hectare arse și peste 400 de suspecți reținuți, inclusiv minori, pentru provocarea incendiilor
Eugeniu Osmochescu, în vizită la Bălți și Rîșcani: investiții, locuri de muncă și sprijin pentru afacerile locale
Trump, autoproclamat apărător al libertăţii de exprimare, contrazis de 75 de hotărâri federale şi criticat pentru ofensiva globală împotriva reglementărilor UE în online
Bruxelles ezită să acuze Rusia pentru valul de dezinformare despre criza migranților din Ceuta
















