00:16:46 16.12.2025
Stiri

Un nou deputat PLDM vorbește despre NECESITATEA participării la guvernare

Politică 12.01.2016 22:27 Vizualizări1581
Un nou deputat PLDM vorbește despre NECESITATEA participării la guvernare facebook.com

După cei șapte deputați PLDM care au semnat ieri pentru crearea unei majorități parlamentare capabilă să voteze Guvernul, astăzi încă un liberal-democrat a încercat să argumenteze necesitatea participării în noua alianță.

Iurie Țap, despre care Ziarul NAȚIONAL a scris ieri, făcând referire la surse, că ar putea să se alăture celor șapte colegi de fracțiune, a scris în această seară pe facebook că „stăruie asupra necesității constituirii majorității parlamentare”.

„Sunt necesare acțiuni urgente, dar și consistente întru asigurarea actului de guvernare... Dar, să le punem pe toate la locul lor... Evident, figura primului ministru este foarte importantă. În acest sens trebuie să ne îngrijim ca persoana desemnată să fie o figură acceptată de societate ( cel puțin să nu fie contestată! ), dar și de partenerii de dezvoltare. Din acest punct de vedere, decizia poate fi luată doar cunoscând persoana...”, a explicat Țap.

Deputatulafirmă că nu ar trebui să punem carul înaintea boilor „or, asumarea actului de guvernare necesită stabilirea obiectivelor pe care dorim să le atingem. Iată de ce insist pe discutarea și asumarea, întâi de toate, a programului de guvernare. Altfel spus, trebuie să stabilim exact ce ne dorim să facem!
Luând ca bază Acordul de Asociere urmează să se convină asupra Programului de guvernare, care trebuie să fie unul concret și care va fi bazat pe reforme sistemice, dar și durabile”, mai scrie Țap, enumerând acțiunile care trebuie întreprinse.

Referindu-se la funcții, deputatul spune că în perioada de start a Guvernului ( 100 de zile ) urmează să fie clarificată viziunea și realizată reformarea structurii Guvernului și administrației publice centrale, iar ulterior corelată cu reforma de descentralizare și cea a sistemului APL.

„Este crucial ca în funcțiile respective ( Guvern, APC, ... ) să fie nominalizate persoane integre, cu capacitate, dar și demnitate! În final, voi evidenția și rolul Parlamentului. Procesul de legiferare trebuie abordat cu responsabilitate... Și foarte important: Parlamentul trebuie să-și onoreze pe deplin funcțiile. Or, starea deplorabilă în care se află Republica Moldova este urmare a lipsei controlului parlamentar ...
Lucrurile pot și trebuie schimbate! Doar că, contează atitudinea!
De la 1991, actul guvernării a fost realizat prin prisma intereselor ( politice, personale, de grup ) ...
A venit timpul când puterea politică ( statul ) trebuie să lucreze pentru cetățeni, purtătorii reali ai suveranității!”, își încheie Țap postarea justificativă.

Precizăm că, mâine dimineață, fracțiunea PLDM urmează să se întrunească într-o ședință pentru a decide dacă vor participa sau nu la guvernare.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
15.12.2025 08:04 623 Horoscopul zilei 15.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.84 1 USD 16.88 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte