În ziua în care a plecat de la Real Madrid, Karim Benzema semnează contractul cu noua echipă! Anunțul momentului făcut de presa din Spania
2077
Duminică, 4 iunie 2023, Real Madrid a anunțat pe cale oficială plecarea lui Karim Benzema de pe Santiago Bernabeu, după o perioadă de succes care a durat nu mai puțin de 14 ani! Tot duminică, presa din Spania susține că Benzema semnează și contractul cu noua echipă.
În prima parte a zilei de duminică, iubitorii fotbalului din întreaga lume au fost luați prin surprindere cu o veste sosită din Spania: Real Madrid a anunțat oficial despărțirea de Karim Benzema, iar astfel a pus capăt unei ere. Nu mai puțin de 14 ani a petrecut francezul pe Santiago Bernabeu, reușind să devină unul dintre cei mai prolifici și apreciați atacanți din istoria clubului Blanco.
Imediat după oficializarea despărțirii, presa din Spania a dezvăluit variantele de top pregătite de Real Madrid pentru a-l înlocui pe Karim Benzema. Iar câteva ore mai târziu, un alt anunț de impact a făcut înconjurul lumii. Fix în ziua în care Real Madrid a anunțat că se desparte de Benzema, francezul va semna și contractul cu noua echipă!
Potrivit agenției EFE, care citează televiziunea de stat saudită Al Ijbariya, Karim Benzema va evolua pentru Al Ittihad începând cu sezonul 2023 – 2024. Conform sursei citate, oficialii echipei din Arabia Saudită se află la Madrid și finalizează acordul cu Benzema.
„Preşedintele clubului Al-Ittihad, Anmar Al Haeli, şi vicepreşedintele Ahmad Al Kaaki au sosit în capitala Madrid pentru a semna oficial cu Benzema un contract record”, notează agenția EFE.
Karim Benzema va evolua pentru Al Ittihad în următoarele două sezoane și va avea un salariu „semnificativ îmbunătățit” față de cel pe care îl primea la Real Madrid. Totuși, televiziunea saudită menționată anterior nu a oferit detalii exacte cu privire la suma pe care o va primi fostul căpitan al „galacticilor”.
În sezonul 2021 – 2022, pe banca lui Al Ittihad s-a aflat românul Cosmin Contra. Însă, în vara lui 2022 contractul nu i-a mai fost prelungit, iar în locul lui Contra a fost adus portughezul Nuno Espirito Santo. Fostul antrenor de la Panathinaikos, Rio Ave, Valencia, FC Porto, Wolves și Tottenham a făcut o treabă excelentă în Arabia Saudită, iar la capătul sezonului 2022 – 2023 a ieșit triumfător.
Al Ittihad a cucerit titlul, cu 72 de puncte, la 5 puncte în fața rivalei Al Nassr, pentru care evoluează Cristiano Ronaldo.
Karim Benzema ar urma să fie prezentat oficial la Al Ittihad săptămâna viitoare. În sezonul următor, campionatul din Arabia Saudită se anunță a fi extrem de interesant. Pe lângă Ronaldo, care evoluează acolo de un sezon, s-a scris recent că în Arabia Saudită vor mai ajunge Lionel Messi și Sergio Ramos, ambii fiind foarte aproape să semneze cu Al Hilal.
10.04.2026
15:18
67
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
384
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
300
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
388
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
463
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
458
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
474
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
670
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
664
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
648
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
10.04.2026
13:35
329
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
281
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
370
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
444
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
441
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
461
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
660
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
652
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
638
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
567
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
534
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
636
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
692
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
728
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
643
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
590
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
592
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
657
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
665
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
668
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
601
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
709
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
632
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
643
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
964
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














