În cât timp ar fi eradicată omenirea, în cazul unei APOCALIPSE zombi
2157
Sursa: digi24.ro Mai mulți tineri care studiază fizica au calculat cât ar rezista omenirea în cazul declanșării unei apocalipse zombi, iar rezultatele nu sunt îmbucurătoare. Conform studiului, în 100 de zile – puțin peste trei luni – mai puțin de 300 de oameni ar mai rămâne în viață, potrivit sciencealert.com.
Studiul a fost făcut de studenții de la Universitatea din Leicester și face parte dintr-un program anual prin care tinerilor le sunt testate abilitățile de a aplica știința în viața reală sau în situații ipotetice.
Subiectul de studiu ales din acest an, este, evident, ficțiune și nimeni nu riscă să fie șters de pe fața Pământului, în viitorul apropiat, de o boală infecțioasă zombi. Profesorii vor să apeleze, în acest fel, și la latura creativă a studenților.
Pentru a afla ce s-ar întâmpla cu omenirea în cazul unei apocalipse zombi, tinerii au presupus că un zombi ar găsi o persoană pe zi, iar șansele de infectare cu virusul zombi ar fi de 90%.
Pentru a-și da seama cât de repede s-ar răspândi virusul, oamenii au fost împărțiți în trei categorii : susceptibili (S), zombie (Z) și morți (D). Viața ar începe de la S, ar trece la Z și apoi la D. Modelul a analizat apoi cât de des oamenii infectați ar intra în contact cu cei neinfectați și cât de multe șanse au să transmită boala mai departe, pentru a afla câți ar supraviețui.
Rezultatele nu au fost optimiste – după 100 de zile, ar rămâne doar 273 de oameni pe planetă, asta ar însemna un milion de zombi la un om. Astfel, în mai puțin de un an, specia umană ar fi eradicată.
Într-un follow-up mai pozitiv al studiului, studenții au luat în considerare că oamenii și-ar îmbunătăți abilitățile de a lupta cu zombi și de a evita infectarea și, de asemenea, ar face copii.
În aceste condiții, tinerii au descoperit că ar dura în jur de 1.000 de zile (2 ani, jumătate) pentru ca oamenii să elimine complet zombii. Și încă 25 de ani, ar mai dura, pentru ca oamenii să înceapă să-și revină după atac.
Sursa: digi24.ro
17.04.2018
19:30
3112
O nouă APOCALIPSĂ a fost prezisă pentru data de 23 aprilie. Iată cum o demontează specialiştii
06.04.2018
08:30
1989
Vrei să fii PREGĂTIT de apocalipsă? Un supermarket vinde un kit de supravieţuire!
14.10.2017
12:01
2126
Semnal internațional de alarmă: „Suntem în pragul unei apocalipse post-antibiotice”
09.10.2017
14:30
2511
Medicii prevestesc „APOCALIPSA antibioticelor”
08.04.2017
12:00
2242
Pregătiri pentru Apocalipsa: Un seif cu INFORMAŢIILE esenţiale despre omenire, îngropat pe o insulă arctică
05.02.2017
17:01
2192
Cei mai BOGAŢI oameni ai planetei se PREGĂTESC foarte serios pentru SFÂRŞITUL lumii
29.01.2017
09:32
2476
Ceasul Apocalipsei arată că mai avem două minute jumătate până DISTRUGEM Pământul. E cea mai gravă situaţie din 1953
06.01.2017
09:01
3214
GALERIE FOTO // Ferrari, Maybach şi Rolls transformate în maşini post-apocaliptice
23.06.2015
07:45
1984
Un grup de cercetători americani anunţă APOCALISPA. Specia umană este direct vizată!
12.12.2014
15:16
2440
Teoria care prevestește APOCALIPSA
03.02.2026
13:08
39
Moldova lansează un Sandbox energetic pentru testarea prețurilor dinamice și a agregării prosumatorilor la nivel național
03.02.2026
12:14
283
Horoscop 3 februarie. Nimic nu mai e la fel după această zi! O zodie primește semnul care îi RESCRIE DESTINUL
03.02.2026
10:54
533
Veste BUNĂ pentru cetățeni: tariful pentru gazele naturale scade cu peste doi lei
03.02.2026
10:49
563
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
03.02.2026
10:47
341
Noul regim fiscal pentru freelanceri în Moldova: ghidul oficial explică pașii de înregistrare ca antreprenor independent
03.02.2026
10:31
377
Donald Trump presează Congresul să adopte imediat legea pentru încetarea paraliziei bugetare și redeschiderea Guvernului
03.02.2026
10:07
385
Grup criminal din turism, condamnat pentru escrocherii și trafic de influență după ce a înșelat peste o sută de persoane cu plecări la muncă în UE
03.02.2026
09:33
674
Piața imobiliară din R. Moldova, în BLOCAJ din cauza prețurilor mari. În 2025, vânzările de apartamente au scăzut cu peste 60%. Ce soluții propune UAI
03.02.2026
08:56
394
Întâlnire SUA-Iran la Istanbul pentru relansarea negocierilor nucleare și evitarea unei acțiuni militare
03.02.2026
08:45
501
Televiziunea publică poloneză lansează în limba română programul „Vot Tak. Moldova” pentru combaterea dezinformării ruse și susținerea parcursului european
03.02.2026
08:01
406
Horoscopul zilei 03.02.2026
03.02.2026
06:17
468
Rusia reia bombardamentele asupra marilor orașe ucrainene după încheierea pauzei convenite între Putin și Trump
03.02.2026
01:49
648
Rusia ameninţă din nou trupele străine din Ucraina, dar salută demersurile lui Donald Trump pentru pace
02.02.2026
20:53
665
Mark Rutte ar putea veni marţi la Kiev pentru a deschide noua sesiune a Parlamentului ucrainean cu un discurs în faţa Radei Supreme
02.02.2026
20:45
658
Dronă misterioasă prăbușită lângă un depozit de arme dintr-o unitate strategică a Poloniei, anchetă a poliției militare în plină desfășurare
02.02.2026
20:36
669
Ger persistent, dar ușoară încălzire în orele de zi – prognoza pentru 03.02.2026 în Republica Moldova
02.02.2026
20:30
925
Socialiștii pornesc campanie împotriva unirii cu România după declarațiile Maiei Sandu; Dodon: „Cine vrea să se unească, știe unde să se ducă”
02.02.2026
18:47
692
România își dotează Marea Neagră cu radare, drone și senzori pentru protejarea gazelor offshore și a infrastructurii strategice până în 2027
02.02.2026
18:07
772
Zelenski anunță 24 de ore fără atacuri rusești asupra infrastructurii energetice, dar violențele continuă pe front și împotriva civililor
02.02.2026
17:49
740
ANRE eliberează peste 260 MW în rețea: avize expirate pentru proiecte regenerabile, taxate cu peste 131 milioane lei
02.02.2026
17:41
695
Curtea de Apel dispune eliberarea lui Vladimir Andronachi din arest și îl obligă să se prezinte la citațiile procurorilor
02.02.2026
16:59
631
Programul FCA sprijină 318 afaceri agricole micro și mici cu credite avantajoase și granturi de peste 32 milioane lei
02.02.2026
16:40
650
„Învață în Moldova”: a doua ediție a campaniei naționale prin care Ministerul Educației vrea să convingă elevii să aleagă universitățile din țară
02.02.2026
15:00
717
Kremlinul anunță a doua rundă de negocieri directe Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi, după amânarea întâlnirii programate inițial duminică
859
Reforma administrației publice locale, discutată în Parlament: primăriile trec la rol de dezvoltare, birocrația se reduce, serviciile se digitalizează
Moldova lansează un Sandbox energetic pentru testarea prețurilor dinamice și a agregării prosumatorilor la nivel național
Horoscop 3 februarie. Nimic nu mai e la fel după această zi! O zodie primește semnul care îi RESCRIE DESTINUL
Veste BUNĂ pentru cetățeni: tariful pentru gazele naturale scade cu peste doi lei
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
16.92
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














