Declarație: În capitalele europene va apărea „lista sancțiunilor pentru cei care au FURAT miliardul”
2272
„Procurorii, judecătorii și cei care au îndeplinit comenzile date de Vlad Plahotniuc s-ar putea trezi într-o listă a celor care vor fi sancționați pentru furtul miliardului. Eu sunt sigur că această listă, ca și în cazul „listei Magnițki” sau „listei Savcenko”, va apărea foarte curând”, a declarat ex-deputatul comunist Grigore Petrenco, ieri-seară, în cadrul unei emisiuni televizate.
Potrivit lui Petrenco, acestă listă va apărea în diferite capitale europene, iar cei care au îndeplinit comenzile regimului oligarhic vor fi sancționați dur. „Noi lucrăm la această listă și vom face tot posibilul ca ea să apară în diferite capitale europene. Doar așa acest dictator, care se crede buricul pământului, va putea fi oprit”, crede Petrenco.
Sursa citată nu este de acord că, prin arestarea lui Vlad Filat, care în opinia sa a fost pusă la cale de Plahotniuc, guvernarea a reușit să calmeze spiritele. „Noi nu cunoaștem foarte multe despre acest dosar. Cred că dosarul Filat este o perdea de fum prin care se încearcă ascunderea urmelor furtului miliardului din sistemul bancar. Miliardul putea fi furat cu participarea Băncii Naționale, Procuraturii Generale, Centrului Național Anticorupție și a celui care controlează aceste structuri. Iar aceste structuri sunt controlate de Plahotniuc. Nu exclud că Filat are o doză de vină, dar pentru asta examinarea acestui dosar de rezonanță trebuie să se facă transparent, iar ședințele să fie publice”, a precizat fostul adversar politic al lui Filat.
Grigore Petrenco mai spune că plecările „cu onoruri” ale lui Dorin Drăguțanu, Corneliu Gurin sau, mai nou, o eventuală demisie a lui Viorel Chetraru, nu înseamnă absolut nimic. „Plahotniuc încearcă să scape de unii pioni de pe tabla de șah. El cedează deliberat acești pioni, dar asta nu înseamnă că pierde jocul. În ultimele luni el s-a întărit, din păcate. Totuși, acesta a depășit toate limitele, iar procesul este ireversibil”, a explicat fostul deputat.
Petrenco a încercat să găsească și o explicație la faptul că judecătorii au decis ieri să nu-i mai fie prelungit mandatul de arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile. „Am o singură versiune în acest sens. Demersul privind prelungirea arestului trebuie să fie semnat de procurorul general interimar. În cele din urmă, acest demers a fost semnat de procurorul de caz. De ce judecătorul să-și asume răspunderea și să accepte să mai primesc 30 de zile de arest, dacă procurorul general interimar nu o face? Ei cunosc foarte bine că e vorba de un dosar politic. Strângând din dinți, ei au înțeles că au mers prea departe. Au înțeles că mai devreme sau mai târziu vor purta răspundere pentru încălcările admise. Procurorul care a cerut prelungirea de arest a venit în fața judecătorului cu un print-screen făcut de pe pagina mea de pe facebook. Cineva a postat pe pagina mea că trebuie de participat la proteste. Oricine poate să posteze ce vrea pe pagina oricui”, a mai spus fostul parlamentar.
13.12.2014
20:51
01.12.2014
12:10
26.11.2014
13:42
25.11.2014
12:31
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















